POEZIE SI COSMOS

 

Liviu PENDEFUNDA

ARTA FILOSOFICĂ

Ochi în triunghi ?
Nu.
Triunghi în ochi, si vedere
în actiune.

El e înlăuntrul meu,
Si dureros si miscător.

Întelegerea adâncă si totală a filonului liric din marea poesie a lumii nu poate fi desprinsă de arta prin care natura umană îsi aduce fiinta în focul alchimic. Cosmosul e supus regulilor Marelui Arhitect al Universului, fiind sistemul ierarhic ordonat de acesta, divizat în părti arhetipale asemănătoare semnelor zodiacale, elementelor si punctelor cardinale. Ca rezultat al acestei actiuni ordonatoare asupra fortelor primitive, întregul univers coincide cu minunatul cosmos din care facem parte. Simbol al sacralitătii, cosmosul alchimic este identic celui crestin, hermetic, iudaic sau descris de Platon. Oul, viata si moartea, binele si răul, întelepciunea si virtutea, iată cum Dumnezeu sălăslueste în cosmosul creat de El. Si toate se desprind în versurile scrise si recitate dintodeauna.

Cerul din ziua a saptea
deasupra noastră s’a deschis.
Mai transparenti decât aerul,
străbatem guri de paradis.
Sufletul tău, magic vitraliu,
arde cu flăcări de vis.

Adevărate entităti spirituale, oamenii erau, prin matricea lor initială, complici ai Genezei. Nu Dumnezeul biblic a declansat big bang-ul ci Creatorul, Marele Arhitect, al cărui nume nu există în memoria noastră. Întreaga transformare din haos în cosmos e înscrisă în informatia Cuvântului, pe care oricine ar fi putut s’o folosească, cunoscundu’i parola, cuvântul de trecere. Si păzitorul de la poarta templului, numit Pământ, a înteles că aici urmează să se creeze un adevărat areal, o fată nouă a lumii. Toate miscările, rotatiile si revolutiile sunt într’un infinit de posibilităti înscrise în cartea care se scrie pe măsură ce o citim si o citim pe măsură ce ea se scrie – Viata. Dintre aceste fenomene eclipsele sunt jocuri de umbre în lumina infinită si urmează legile armoniei si ordinii instaurate din haos în cosmos.

Am înghetat afară să observ
Esenta unei eclipse
Deci perfecta sa întunecime.

Am stat în frig pe prispă
Nimic nu era mai perfect
Decât speranta noastră de lumină
în acea  întunecime.

Deci asa cum, probabil, eram martori mai mult sau mai putin constienti, lumea se forma si poetul îsi aminteste de acele timpuri dintr’o altă încarnare. Eclipsele si conjunctia corpurilor ceresti sunt mărturii ale legilor cărora ne supunem si totodată ale extrapolării legilor terestre în necuprinsul unui univers creat de Dumnezeu să ne apartină. La începuturi el părea desprins din umbre si tenebre, lumina aducând din forma sa primordială soarele si luna, apa si pământul. Recompunerea naturii din Cuvânt în materie, Spirit si suflet, oglinda în care se reflectă Dumnezeu însusi, refractie umană de dăruire a cunoasterii, este substanta din care toată poesia lumii a luat nastere de la început. Dincolo de aceasta, abia, este altă lume. Sau este una paralelă, una dintre cele invizibile nouă.

Prin tine doar neantul mă îmbrătisează
rob astral si făr’ această îmbrătisare
nimic n’as fi,

Cosmosul nu înseamnă nici neant, nici univers care reprezintă un spatiu bine definit temporal într’unul infinit si sau infinit până la o limită care nu are cum să fie bine definită. Renasterea naturii se bazează pe corespondenta sufletului uman în armonie cu cel universal, noi fiind capabili să întelegem structura întregului univers. De aceea poetul scrie:

Incepe misterul dincolo de urme,
acolo unde aerul n’a respirat nicicând
atingere de om
neantul ne’mpiedică să zărim
clopotul lumii,
nori din praful cosmic însământează
în trupurile noastre galaxii adânci,
prin cratere strecoară nume si chip,
niversal stare
din care să coboare o altă zămislire
de oameni neînvinsi

The International Astronomical Union din 1928 a fixat limitele celeste ale constelatiilor zodiacale. S’au definitivat astfel punctele vernale ale echinoctiilor, punctele în care soarele trece aparent ecuatorul ceresc al pământului. Cel al primăverii a fost stabilit la marginea imperiului Pestilor si se preconizează că în 2600 el va fi în plin Vărsător. Câte ere au trecut si nimic nu ne poate mira citind cronica acestora în versuri. Misticismul si metafizica, evenimentele istorice, semnificatia lor culturală pentru istoria omenirii se împiedecă la tot pasul de almanahuri si efemeride. Odihna alchimică a soarelui, înghitind zodiile iernii, prelucrează înlăuntru renasterea cu o nouă vitalitate si inspiratie a timpului. Cosmosul, lumea filosofiei simbolice, domină armonia câstigată prin această Creatie. Totul este o parte a astronomiei poetice, deoarece interpretarea idealistă a miscării stelelor si planetelor cuprinsă în mecanica astrofizică creată de om ca sistem ideologic nu poate exista fără functia ei metaforică. Si atunci, acceptând maxima lui Hermes Trismegistus, că tot ce este deasupra este si dedesupt, omul este o entitate vie si ratională, complexă si minunată în sistemul planetar în care este si gazdă si musafir. Libertatea gândirii lui nu poate fi limitată de legile mecanice în care operează sistemul planetar, dar nici nu poate fi în afara lor. Deasupra există ca un concept uman. Dedesupt  este o aparentă obiectivă a conceptului divin. Poetul trăieste în mijlocul acestui concept străvechi, illuminat si rosicrucian.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s’a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
Pentru existenta lui Dumnezeu.

Si câtă frumusete a dăruit Marele Arhitect al Universului, acestei lumi ! Frumusetea nu este un atribut al lucrurilor în sine. Există doar în mintea celor care le contemplă. – spunea marele istoric, a cărui eruditie si cunoastere multidimensională a înrâurit spiritele multor generatii.

Aceasta ni’i puterea’n univers
să întelegem
      ce nu a fost si nu va fi
ce nu e de’nteles.

Acesta e cuvântul răzvrătit
din foc, din vid
      în trupul nostru coborât
în labirint.

Deci revin: poesia nu poate fi haos, ea este ordine si armonie, comisă de cuvântul primordial si transmisă creierului poetului ca o muzică bine interpretată de sferele infinite, conturată în subconstientul oniric si redată hârtiei pentru a fi transferată cititorului. Poesia este prin excelentă cosmos.
Piatra filosofală e alegoria cosmogenezei. Prima floare înflorită pe Terra a fost o invitatie la un cântec încă nenăscut . De aceea ora alchimică ideală pentru începuturi este timpul Berbecului, al Taurului si Gemenilor. Totul sub semnul lui Neptun si Pluton, stările lichidă si solidă ale materiei, sublimate în stare gazoasă de Jupiter, asemenea creatiei alchimice a lui Caravagio din 1597 pe care o întâlnim la villa Ludovisi din Roma.

Oh, Tată Ceresc, minciuna mă despoaie !
Precum în haos există puterea Ta divină
si peste-abis de flăcări si de ploaie
strângeam în buzunare un spirit de lumină.

Asa tâsniră sfinte, fecunde si greoaie
Sublime elemente ce lumea le desiră.
Oh, Tată Ceresc, minciuna mă despoaie
precum în haos există puterea Ta divină.
Astfel si noi petrecem cu astrele’n spirale
o căutare doctă de adevăr sublimă.
Asa si Hermes de trei ori mai mare
în suflet mă’ntelege si mă’nchină.
Oh, Tată Ceresc, minciuna mă despoaie !

Sinteza cerului si a pământului sub transfigurarea unui Mercur plin de simboluri, poate atinge zborul pe un Pegas, fiu al lui Neptun cu Meduza, pe dimensiunea solară a divinitătii totodată angelice si demonice. Dar ar fi o naivitate să explici comportamentul oamenilor numai după cele ce se întâmplă în ceruri. Simbolismul din Divina Comedie afirmă că stelele doar induc dar nu hotărăsc vointa noastră. Întelepciunea sa depăseste astfel limitele ochelarilor de cal impuse perioadei medievale. Influentele subtile asupra mintii se desfăsoară prin subconstient, în cadrul arcului reflex noetic, definind armonia oricărui sistem ideologic pe care omul îl acceptă. Deci, dacă omul crede în destinul zodiei sale, în influenta divină asupra vietii, energia, sistemul, fără îndoială va lucra pentru el până când acceptarea va începe să exercite înrâurirea deplină a activitătii subconstientului uman. Dar dacă un altul si-ar plasa vointa, conduita si credinta sub altă dominantă sau printr’o metodologie simbolică diferită, ar constata că si aceasta functionează, subconstientul său având însă dese conflicte si rezultate incomplete. În toate acestea cauzalitatea se bazează pe maniera prin care componentele creierului nostru actionează sub puterea divină. Jung precizează că subconstientul uman actionează în acelasi timp si cu rădăcinile adânc înfipte în subconstientul colectiv, usurând rolul si realizările fizice sau intelectuale ale individului. Poetul este cel care, definindu-se ca menestrel al epocii si arealului în care trăieste obtine manifestarea egoului ca eon definitoriu si absolut. Dacă, însă, într’o încarnare anterioară, el a practicat astrologia, monada sa tinde să se conformeze configuratiilor ori influentelor astrologice, având un efort suplimentar în a analiza printr’o gândire ratională drumul său spre nivelurile superioare ale libertătii spirituale de care este atras.
                Împrejurările astrale care influentează viata pe pământ, după pozitiile planetelor si astrelor din Zodiac, influentează direct constienta, la fel ca si vremea sau clima. Cum, oare, să nu gândim sau să actionăm diferit când afară e furtună în antiteză cu o vreme însorită si caldă ? Totusi, indiferent de anotimp, copii născuti au aceleasi perpective de a deveni microcosmosul asemenea macrocosmosului din care fac parte integrantă. Analogia cu un clavecin bine temperat nu este întâmplătoare, un instrument muzical cântând mult mai bine duzpă temperamentul artistului în diversele părti ale unei simfonii. Asa si fermentii din butoaile de vin, si coacerea fructelor, culoara frunzelor, starea animalelor, accelerarea sau încetinirea evaporării apelor, a îmbătrânirii rocilor, toate sunt influentate de eruptiile solare, de alinierea planetară... Cum oare să nu stim că noi, poetii, plini de harul divin ne închinăm la un Dumnezeu si creăm sub oblăduirea lui fragmente de artă filosofică. Elementele psihologice si temperamentale definesc personalitătile diferite ale oamenilor. Astfel perceptia cosmosului poetic cuprinde o diversitate extraordinară si benefică civilizatiei noastre.

                Deasupra marii constelatii ce’n litere de foc fixează
O delicată povestire în fundul cerului obscur,
Departe’n adâncimi imense, iluminatul nor planează,
Al unor lumi în plămădire, fermecător, alb augur.

Iuseli vertiginoase-acoloîn largile spirale-asează,
Cu soprii noi, fâsii de haos stîrnite din eternul pur,
Si totu-atâta’i de departe, că pare celor ce’l veghează
Înminunati că giuvaerul încremenit e în azur.

Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce crează,
Căci repedele’ndepărtatul vârtej ce-asvârle împrejur
Sori noi, sori albi si albul haos din care-alti sori se’nfiripează

E ca opalul fin prin care o rază palidă filtrează
Ori ca nălucile usoare, tăcute si cu’n sters contur,
Ce din neant scot visătorii si sufletul si’l populează.

În timp, gradat, diferente diminuă prin cunoastere si achizitia unor noi valori alegorice de întelegere si acceptare, calităti pe care vechile frătii le promovează printre cei alesi. Initierea apropie si în succesivele încarnări, fiecare sub alt ascendent si altă zodie nativă, caracteristicile personalitătii poetului devin universale, anticipând imuabilul ciclu al poesiei. De aceea cosmosul, armonia devenită principiu universal nu poate să nu cuprindă prin Cuvânt esenta sinelui poetic. Dar în acelasi timp trebuie să nu uităm că lumea nu’ti datorează nimic; exista înaintea ta. Poesia se frământă, determinând cititorul să urce, să coboare, să cunoască aspecte din acest urias cosmos dinafara si dinlăuntrul lui.

Peste întinse lacuri, peste abrupte văi,
Si munti  si nori si codri si mări ce’si pierd conturul,
Mai sus de astrul zilei, si întrecând azurul,
Mai sus de inelarea stelarelor văpăi,

Tu trecui vioi si sprinten, o spirite al meu;
Si ca înotătorul ce’n unde se desfată,
Brăzdezi nemărginireacu-o nemaiîntâmplată
Si aspră voluptate, înaintând mereu.

Zbori cât mai sus de-aceste morbide emanatii,
În aerul din slavă, curat, superior;
Si bea, să te purifici, ca dintr’un sfânt izvor,
Din limpezile focuri ce rătăcesc prin spatii,

Lăsând în urmă vaste mâhniri si lungi suspine
Ce-apasă cu-a lor noapte un cenusiu destin,
E fericit acela ce, de vigoare plin,
Aripile’si deschide spre câmpuri mai senine:

Cel ale cîărui gânduri, cum stoluri ne’ntrecute,
De ciocârlii, se-avântp spre cer în dimineti,
Cel ce, planând, desprinde fără efort, semet,
Limbajul florilor si al lucrurilor mute.

Relatia poetului cu cosmicul este atât de strânsă încât orice sincopă intervenită îl poate îndepărta iremediabil. Devotiunea sufletului si cunoasterea, învătăturile cât si circumstantele favorabile pot crea un liant indestructibil. Acestea fiind spuse, viata pe pământ are o istorie de constructie, distrugere, putere creatoare si moarte. Pare a fi un haos si totusi seria de evenimente pozitive si negative este un amalgam benefic pentru cultură. Sensul profund al vietii nu este un dualism asa cum este realitatea fizică ci o spirală ascendentă a puterii interioare umane care se dezvoltă în armonie cu cosmicul.
.
Voi rămâneti cu totii, si noi suntem pe punte, si punte’ntre noi s’a ridicat.
Nu mai este decât un fir de fum în cer, voi nu ne veti mai vedea cu voi.
Nu mai este decât soarele etern al lui Dumnezeu peste apele pe care le-a creat.
Noi nu ne vom mai întoarce spre voi.

Considerând că timpul si dimensiunile sale sunt pline de trecut si viitor, de anticipatie, anxietate si reîntoarcere fără odihnă, nu putem să nu vedem în el si moarte. Înlăuntrul, în contrast, începe cu înafara timpului, fiecare clipă atingând izvorul, adică Cosmosul. Prinderea constientei prezente e parte din realizarea viitorului. Istoria din noi este o experientă dusă înafara timpului si apare frecvent ca o străfulgerare de secvente necesare obtinerii eternitătii. Dilema interpretării răului sau binelui din Dumnezeu, angelicul divin si angelicul demonic cuprinde febra liricii de-a lungul veacurilor:

Si demonul ce voieste?  – O  carte
Răspundea vocea lui luminată de un vechi solar chiparos
Al tău al meu sau un altul,
Scrisă sub semn de sus.
Si troate păsările cântară de mai multe ori pe cer
Si poetul din nou era iluminat
Strângea fărâmele cărtii, redevenea orb si nevăzut
Îsi pierdea familia iar, scria cuvântul celui dintâi
cuvânt al cărtii.

Spuneam si reamintesc acest moment sublim al armoniei pe care poetul o sesizează urmând începutului, armonie fără de care nu ar putea exista creatia lirică si dragostea: "Cuvintele se roteau între noi,/ înainte si înapoi/ si cu cât te iubeam mai mult, cu atât/ repetau, într’un vârtej aproape văzut,/ structura materiei, de la’nceput."

Voi ce vă aveti gura făcută după chipul gurii lui Dumnezeu
Gură care’i ordinea însăsi
Fiti îngăduitori când ne comparati
Cu cei ce au fost perfectiunea ordinei
Pe noi care căutăm peste tot aventura

Poesia exprimă din vis, dintr’o presupusă realitate, din constient sau subconstient lumea unei iubiri, a trăirilor de la nastere si până la moarte, cu ritualul strâns legat de traditie, botez, nuntă si iar botez, si iar nuntă...si înmormântare si iar botez.

He who bends to himself  a joy
Does the winged life destroy;
But he who kisses the joy as it flies
Lives in eternity’s sun rise.

Un zbor, o alergare, înotul prin ape si aer, o metamorfoză a spiritului înnobilat în trup si a trupului purtător de suflet întru Marele Spirit Cosmic.

Aleargă un suflet din hotar în hotar:
Toamna. Si nimeni nu-i dă vreun semn.
Că’i capăt                     de blestem.

Vai Doamne, câtă armonie, în lumea răsturnată
Din clopot ca un zar
Mă’ntorc cu capu’jos. Privesc. Nimic nu pare
De la’nceputul lumii în focuri sublimată
Să picure monade de aur si bizar
Nu vreau ca să revin căci văd
Din ce în ce mai clar în fundul de fântână
                                Un soare, un amnar
Oricum, pierdut în toamnă trec ca niciodată
În juru’mi nu sunt stele si nici lună.
De-atâta armonie nici de mine n’am habar.

Inteligenta este o parte a constientei, precum sunt si emotiile. Lumea modernă crede azi în bine si rău, educatia îndepărtează însă, în goana lumii, omul de colectiv, de spiritul magistral. Locul misticului este luat de un homo faber încătusat si care crede în libertatea aparentă. Iar când emotiile si intelectul coexistă, integrându-ne într’o viată stiintifică, realizăm că armonia cosmosului, ce ne-a fost dăruit, nu ne mai apartine. Degeaba ne-a dăruit Prometeu flacăra luminii. Devenim monade, zbătându-ne într’o miscare browniană. Toate metodele analitice demonstrează că am pierdut puterea intuitiei. Secretul sănătătii mentale si fizice stă în a nu’ti mai plânge trecutul, în a nu te mai preocupa de viitor si în a nu căuta solutii la problemele viitoare, ci în a trăi întelept si serios acum. Budismul vorbeste de o stare de liniste, precum imaginile formative induse mintii prin conexiune divină sunt o odihnă, permitând proceselor intuitive, proprii poetului să lucreze. Nu este o ideie mistică, ci o realitate în care poesia contemporană se scaldă nereusind să găsească nici exprimare, nici solutii.

Poesia respiră în toate
câte sunt si vor fi:
în groaznica noapte,
în tainică zi.

Poesia rspiră în toate:
în ochi si’n topaze,
în râsul de Narcis al curcubeului,
în furtuna de raze,

Toată poesia e-o dramă,
ca roua pe scutul de-aramă.
Dar mai mult decât toate
poesia-i vesnică rană.

Valorile vietii artistice în general si ale actului liric creator în particular pot fi readuse de eliberarea mintii în a deveni capabile să recepteze întregul univers din care face parte. Când dogmele continuă să proclame lumea de aici si cealaltă lume, iată că scriitorul îsi scutură pana si admite că apropiindu-se de Cuvânt, se apropie de cel care i-a fost hărăzit să fie. Cosmosul liric este în noi. Ceea ce realizează poetul este integrarea sinelui cu constiinta cosmică. Numai în mediul creatiei, putem trăi si realiza împlinirea menirii noastre, dintotdeauna evidentiată prin artă. Dacă privim la biografiile personalitătilor illuminate, ei au trăit în conditii dificile, în vremuri anormale, disperate chiar, persecutati pentru gândirea si faptele lor. O artă filosofică, plină de sensul ocult, s’a dezvoltat să mai salveze ceea ce trebuie să dăinuie până când fi-va din nou un botez. Numai lumina, cea care a dat viată Cosmosului întru început si pe care întunericul nu a pătruns-o, ne arată Calea.

 

Home