Dan PETRUSCĂ

 

 

METAMORFOZĂ

 

Cartea în care voiam să te-nchid

e asemenea unui perete

putin scorojit si nu-mi aminteste

nici de turle nici de minarete

însă uneori pare mai mult

o piramidă

alteori o sferă

sau un zid chinezesc

văzut tocmai din spatiu extraterestru

unde nu demult călăream comete

strunite de coamă

în buiestru

 

e un fel de cavou inutil

sau un ou

ceva semănând oarecum cu un mall

sau cu o biserică bine închisă

 

iar tu înăuntru erai o proscrisă

când la răsărit la apus te dezbrăcai

plină de har

în oglindă sau în altar

 

apoi dinadins

ca si cum în globuri de sticlă ar fi nins

făceai o piruetă

plecând mai întâi revenind

în lumea concretă

chiar atunci când icoane surâd

atât de frumos si de hâd

până când suflarea

ti se preface într-o lumină străină

trupul în cuvinte ti se preface

în carte

si mă scapi de la moarte

 

AM IESIT DIN POVESTE

 

Am iesit din poveste dar mă povestesc

pământean mai ales si aproape ceresc

dintr-odată incert

o de când n-am mai fost la concert

si nici la vernisaje

iată pictorii trăiesc în colaje

alături când mă bălăcesc

cu picioarele goale într-un izvor

virtual privind impasibil

un început de război la televizor

 

nimic nu e mai anost ca ziarul de ieri

stii de-o vreme trăim în satul global

îmi zice Marshall McLuhan si tribal

hit ec nunc îmi spun nu mai e

niciun cal în oras termopan si beton

vorbim până ne pierdem mintile

la telefon

e un copil mort orice adult

care-a uitat să aibă memorie

 

lumea-i atât de frumoasă si iluzorie

încât îmi aminteste de ea de

ochii ei umezi de buze rosii de sfârcuri

coapse rătăcite prin spam si prin trash

si prin ce mai aveam

pe toate le lipesc în dezordine pe geam

si scriind bâlbâit si sticat pe messenger

brusc pe cât eram de viu

nu puteam să scriu

 

doar când mă joc înteleg că ea

încă mai doarme într-o amintire

foarte subtire

si foarte

aproape de moarte