I N E D I T

Al. PINTESCU

 

Hemiciclu

*

Domnule Roua,

ai îmbracat o haina noua

o hlamida asortata cu floarea de palamida

iar la butoniera – un scarabeu de aur platinat

se topesc damele cînd te privesc – firesc si livresc –

cum calci seraficele flori de papadie

(vai mie, voi tine secretul pîna la chindie!)

îti vine bine si mantaua cea noua,

domnule Roua,

cumparata de la un hohol si atîrnata pe hol,

îi zise Matraguna agrementîndu-si c-un surîs

Minciuna…

 

Doar Aurora tinîndu-si de mîna sora

i-a dat ziua buna în limba sparta

– învatata de la o Mînatarca –

si niste flori de cîmp i-au mai dat binete

risipindu-si surîsurile prin ostrete.

 

*

Domnisoara Matraguna,

îti zic ziua buna – ce bine-ti sede –

pe tapsanul cel mai verde din brocart

si brotacel cu mindeanul subtirel

(mînca-l-ar mama pre el!?)

cu mijlocul de inel:

mai adasti în primavara pe aici, la noi,

în tara, pentru ca pe vînt de astre

sa dispari vederii noastre

catre alte zari maiastre

cu austru si cocoare

catre MIAZA ZI DE SOARE

ori pluti-vei, cum se spune, pe-un taciune

si-un carbune, drept spre Soarele apune

catre alte zîne bune?

Dar iubita Matraguna, fii te rog asa de buna

spune viforului sa steie pe tapsanul

cu curmeie, catre noi sa s-obrinteasca

precum flacara din iasca, zîna buna, Matraguna:

si mai spune, tu, la luna, apele sa nu le-nhate

catre tarmuri cu becate

nici cu sfori sa nu le-nhame ca sa cînte

alte game ori sa prinda curcubee

ca pe zmee pe alee, Domnisoara Matraguna

fii mata asa de buna…

 

*

În lumea asta mare, nebun fara credinta

în care fiecare se misca – un robot –

eu cred ca înca totul mai este cu putinta

eu cred ca înca omul nu va muri de tot;

chiar daca drame mai sînt azi cu putinta

drame ale bucatariei sau chiar si de alcov

eu am aceasta taina, fireasca mea credinta,

– emaciat de suferinta – ca omul, ca un astru,

nu va pieri de tot…

 

Pe marea cea de patimi plutind spre nefiinta

‘n corabia cea beata si fara matelot

chiar fara nici o sansa de-a se numi fiinta

eu înca am credinta: nu va muri de tot!

 

Atîtia buni prieteni s-au dus spre zari albastre

atîtea dulci iubite s-au înstrainat de tot

înstrainat de lume în visul meu fantastic

precum un ins din gloata ce-i paria, ilot

eu spun cu-ncredintare: nu vom muri de tot!

Ceva o sa ramîie – o geana ca o boare

o dimineata tandra vestind un asfintit

în care sa re-nvie si visul meu netot:

ca-n dulcea Românie, Poetul, Poezia,

nu vom muri de tot!

 

*

algebra cea mai simpla o-nveti precum Isus:

cu doi necunoscuti de-atîrni în pari

oricît te-mparti tu lumii, cîtu-i mereu impar

iara produsul pare tangent la cosinus

oricît ai vrea ca vremea, durata, ca si ritmul

sa le pui în paranteze ca pe-un binom la patrat

cum îmbelciugi în beciuri vinarsul la pastrat

tu stii ca-ti trece vremea, c-asa e algoritmul

iar printre vechi formule si etajate fractii

te pregatesti, sperjure, de marile efractii…