INEDIT

 

Alexandru PINTESCU

 

RIT
Motto:
               “Hai, tu, hai, buhai,
               spicul e pe pai

paiul e pe spic
ca un soare mic”
pe arges în jos
chip de chinoros
n-aude, n-avede
unda cum se pierde
‘n apa lăuroasă
fata cea frumoasă
apa vindecării
pe geana-nserării
în caicul dalb
e-un porumb codalb
icusar pe salbă
– gălbejită nalbă –
pe arges în jos
pe-un mal măluros:
vai de tine, salcă,
fosta-i tu rusalcă,
vai de tine – plop,
gurgui ca de clop
fost-ai tu – brădut,
– verdele călut
ce îl călăreai
când copilăreai –
vai de tine, tei
soarele de-l bei
va veni potopul
să-ti măture clopul
să măture valea
să-ti atină calea
vânjoase vântoase
cu fiori în oase
schelete de fluturi
mâinile să-ti scuturi
să cadă polenul
pe-unde trece trenul
să se-ndoaie sina
să curgă lumina.
Licoarna

&
taman spre izvor
irisul te-ntoarnă
pe la căpriori
cu zvoniri de goarnă
mugind si lovind
cerul cu copita
aerul cernind
cu nemiluita
stele izvodind
în pulberi eterne
capul lui plecat
pe hotar s-asterne
în zvon de tămâios
în zvâcniri de coarnă
zeul otelos
deveni licoarnă

&
fraged adăsta
în ruini de sine
nime nu-l striga
nu-l cunoaste nime
tuturor la fel
nu avea semeni
multi ortaci având
era neasemeni
copite fulgerând
ochii în ispite
cornul deschizând
largi cărări spre mite…

&
pendulând în van
în desis de mure
fondul lui uman
tot năstea pădure
dînd ocol la târle
-lupar în lupanare –
îi venea ades
ca lupii să urle
ca într-un eres
ca-ntr –o înăltare
agrăind cu surle
că-I la fel cu zeul
cel fără prihană
dar iute ateul
îsi lua el samă
si se convertea
la natura – mamă
ce îl ogoia
si-i cerea-ndurare
că-l născuse-asa
precum o eroare

&
În cel timp copila
cată la izvor
umbră si răcoare
de alean si dor
umezindu-si fata
drept în unda lină
vede unicornul
si lui i se-nchină:
“tu, o arătare
ce-mi pari venind din rai
cum îngerul răsare
nu pleca, o, stai !”
dacă unicornul
detestă ispita
aerul cu cornul
îl lovi, copita
îi bătu tărâna
legănând abise
în afund de tina
‘n care s-obrintise
“tu, zambilă dulce,
tu – sirag de sori
lasă să se culce
geamănul din nori,
stai, apleacă-ti gâtul
alb precum lacteea
dă prinos de sânge
simtului – femeia”
nimeni sta de strajă
totul era rut
dar plutea o vrajă
ca de început…
în zori, o mireasmă
(tămâios si coarnă)
plutea precum ceata
lin peste povarnă…