* * *


 
 

                                                                                                                                                                     Alexandru PINTESCU



CA UN SIGILIU RĂSTIGNIT PE SCUT
troneazã soarele pe siderale-artere
cum matca peste butile cu miere
amprenta-si pune c-un surîs hirsut...

Religii cu anemice mistere
sacralizînd amorful lor trecut
în ros de purpurã-nvãscut
strãbat neturburate hemisfere...

Dar ceru-i înghetat, printre petale
un aer pur distilã refugii ca de nori
(nisipul care-ti arde în sandale
îti va ajunge pîn’ la subtiori...).

Nu repeta greselile altora
ci-asteaptã, resemnatã, aurora...


Copcã

Soarta e ca un muezin:
îti trimite semne din senin,
îti trimite glasuri si voci,
vise si zbateri de pleoape,
înecate trupuri pe ape,
strigãte de huhurezi,
chiote de honvezi
patrupezi...

Vremea ne urmãreste destinul:
ne încarcã spetele
cu ani si cuvinte,
cu bolgiile vietii
si cu cele sfinte
ne încarcã destinul
(asinul, asasinul),
cugetul ni-l încarcã
în lotcã
si-apoi ne pîndeste
dincolo de Styx,
la copcã...


Electiune

Esti plin azi de iubire
ca un vis în care
golul e plin
iar plinul
formã n-are
iar pierderea
nu e deloc risipã
ci purã levitatie
fãrã aripã...


Mãsti

Te-depãrtezi de toate fãrã noimã
ca un sigiliu rãstignit pe scut
semn de copitã strãbãtînd prin moinã
spre-un viitor incert, necunoscut.

Noaptea mai arde felinare oarbe
plutind din depãrtare ca prin ceti
e disperarea mea care te soarbe
din mreaja unei iluzorii vieti.

Tu iartã, depãrtarea nu-i de vinã
cã iarna asterne praf peste caisi
si-n parc aceeasi muzicã-n surdinã
ne face sã uitãm de ce proscrisi.

Si ceru-i înghetat, printre petale
un aer pur distilã refugii ca de nori
nisipul care-ti arde sub sandale
îti va ajunge pîn’ la subtiori...


Nichel

As fi putut de-acuma
sã fiu, ori sã nu fiu
sã cadã bruma
peste sicriu
sã nu mã plîngã
nici cersetorii
doar apa sã stingã
arsita-n scocul morii,
nu mã iubeascã
nici patrupezii
mã ocoleascã
pruncii si iezii
sã-si lepede peana
mîndrii, pãunii
în dantele de spumã
înoate lãstunii
cãci eu bãtrîne
cînd vremuieste
mai dau la stîne
mai dau la peste
mai dau la iarbã
mai dau în bobi
vîntul îmi citeste
poeme de robi
din alte vremuri
si din veleaturi
nestiute de nimeni
pe alte haturi
în care cînd plouã
ori cînd viscoleste
mai dau la iarbã,
mai dau la peste...


Home