Motto: dã-mi floarea soarelui...
    * * *
nu mã întreabã nimeni ce fac si
cînd vin si unde mã duc
de parcã as locui sus
pe-un copac de mãr ori de nuc si

nu as trece schiopãtînd
prin fata blocului minimum
de 2 ori pe zi si vecinii
nu m-ar privi ca pe-un urs
straniu de parcã nu sînt
aici ci m-am dus dupã

umbra mai lungã dupã alge
marine pe tãrîmuri restrînse
la sfintit de parcã astept
azi ce nu vine nici mîine dar
trãiesc aici si nu vreau sã mã mint

    * * *
m-am trezit dimineata devreme
înaintea Lor si-am pornit pe strãzi
sã nu-i întîlnesc siruri de blocuri
dreptunghiulare locuintele pãpusilor
fardate înaintau spre mine stradela
îngustã pãseam singurã mã gîndeam la
femei fãrã sex la bãrbati la copii
ura tot e lipsitã de sex dragostea

a iubi echivaleazã cu a nu suporta
pe caldarîm ca-ntr-o bisericã
un motãnas ghem de suferintã
a iubi înseamnã sã privesti cersetorii
si marea si gunoiul din fata clãdirii
si ploaia privesc în oglinda din vitrina
magazinului nu seamãn cu El
acestea nu sînt fetele mele
duc palmele la ochi nu stiu nimic
nu e nici o deosebire între
oglinzi cersetorul de la colt
consecinta zîmbetului Lui

    * * *
aud pasii umbrei îndepãrtîndu-se
zgomotul frunzei fugare merg
pe fulgi cãlcînd în picioare
sufletele sfintilor ascetism
sã nu bei sã nu mãnînci dar cum
sã existi între ziduri de piatrã
înalte albite cu var acestea
sînt cupolele verzi ale bisericii
clãdite sub pãmînt candelabre verzi
cerul cu-o sutã de ferestre si
noi fãrã ochi între pereti de
mãnãstire fulgii respiratia
pietrei si nici urmã de pãmîntean
în orasul alb alb aer greu de cimitir
metroul modern cetate asediatã de
umbre oase împrãstiate întinse
pe funii subtiri cîtiva plopi piramidali
amintindu-si de Palestina unde mã aflu
înscrisã în ce fel de registre

    * * *
de parcã as fi dormit mult si
acum m-am trezit între timp
s-au nãscut fetele mele s-au petrecut cîteva
rãzboaie cineva a învins a pierdut a murit
ultimul poet ori asa anuntase radioul a murit
bunica mea cea care iubea culoarea verde a
murit mãtusa ta pe pãmîntul fãgãduintelor cîtiva
bãrbati au venit au plecat niste cãlãtorii avioane trenuri
autobuze fata albã îsi piaptãnã pãrul în oglindã
noaptea bolnavii dorm medicii dorm la spital
totul e negru dormi micuta mea dormi fatã albã
cãlãtoreste

    * * *
va veni un timp când voi pleca pe
drumuri fãrã de sfîrsit orbind îti vei
imagina cã astepti sã revin de
la piter moscova etc. vei merge

la garã vei citi în orar nu te vor
intimida asteptãrile singur singur
vei lua trenul care nu ajunge
nicãieri si nu opreste

vreodatã va veni timpul când nu
vom mai avea unde pleca închisi
în sine vom refuza disconfortul
cãlãtoriilor adunîndu-mi imaginea
risipitã în oglinzi de hol pentru
unica cãlãtorie veritabilã atît cît
orasele mari ca pãsãri de pradã tipã
la mine

    * * *
întinde-mi mîinile sã te gãsesc si leagã-mi
ochii disperat cãutîndu-te sã uite sã tacã

leagã-mi degetele oarbe galbene de nisip de
pustiu fata palã leagã-mi vocea din gît cu
nãframa usoarã albã ca fulgul ce cade acum
leagã-mi gura sã nu scoatã cuvinte nici interjectii
nici onomatopee gura prin care nu vorbesc eu
vorbeste printul ostatec la poartã si stie va
fi decapitat chiar acum pedeapsa va dura ca
un sãrut ori invers leagã-mi pãrul pãdure fãrã
pieptene sã intre în ea palmele tale sã nu gãseascã sã
se rãtãceascã si sã-mi spui cum sã trãiesti iarna
întreagã urs ca un urs singurãtatea labei curãtind-o de
stres

    * * *
drumul lung atît dureazã o noapte
mãturã mãturã nu te trezi mãturã frunzele
rãmase de toamne ce altã ocupatie ai
avea ziua de azi nu stii engleza
nu stii franceza nu ai studii de economist
si auzi asa au procedat mai multi poeti
rusi în întîmpinare oameni perechi
fetele lor au rãmas acolo de cealaltã parte
îi vedeam numai eu aveam fata frînturi
de vorbe stii bãrbatul ei a fost iepure
si noi vom fi ca el în casa neîncãlzitã
mãturã mãturã e iarnã si nu mai poti mãtura afarã
.

Home