Juan Vicente PIQUERAS

S-a născut în 1960 în Los Duques de Requena, un sat de două sute de locuitori din provincia Valencia. Este unul dintre fondatorii revistei Novedades técnicas e industriales („Noutăti tehnice si industriale”). Este licentiat în Filologie hispanică. Din 1988 locuieste la  Roma, unde este profesor la Instituto Cervantes. A publicat cărtile Tentativas de un héroe derrotado (Încercări ale unui erou înfrînt), Madrid, 1985, Castillos de Aquitania (Castele de Aquitania) în 1987 si La palabra cuando (Cuvîntul cînd), pentru care a primit premiul José Hierro, în 1991.


În ajunul rămînerii

Totul este pregătit: geamantanul
Cămăsile, hărtile, speranta inutilă.

Îmi îndepărtez praful de pe pleoape
Mi-am pus la rever
roza vînturilor.

Totul este pregătit: marea, aerul, atlasul.

Îmi lipsesc doar cînd,
si unde, un jurnal de bord,
hărtile de navigat, curajul, busola
si cineva care să pună în mine încrederea
pe care am pierdut-o. Totul este pregătit.
(ce am pregătit. Totul este pierdut)

Vaporul care nu există, privirea,
Pericolele, mîinile uimirii
Firul ombilical al orizontului
care  subliniază aceste versuri în suspensie ...

Totul este pregătit: în serios, în van.


Tutto è ormai
(sau cîntecul bolnav al lui Iona)

pentru Gabriela

1
Nu există atunci. Abia acum înteleg
refugiat în febră,
bolnav,
în Roma,
amintindu-mi o altă amiază
de mai, acolo în satul meu,
 si recunoscînd-o după buze că este aceeasi,
că timpul, ca si cerul, sînt în sînge
si îl lasă îndurerat
de voci fără viitor,
de pierderi asemănătoare
eternitătilor rapide
si albastre.


2
Nu există atunci. Sînge al orelor
de săgeti dorite, de nerăbdare
si jocuri de cuvinte.
Ai lăsat să cadă pe corpul meu
sămînta umedă a vocii tale,
saliva ta sălbatică, tălăzuire
unde dorinta m-a dorit naufragiat.


3
Timpul nu există, există
eternitatea fără fisuri, respirăm
în mijlocul noptii despuiati de
înainte si după,
secole si clipe.

Există ceasurile, amintirile
activitătile si calendarele.
De ele ne agătăm ca un copil
ce se ascunde în poala mamei sale,
origine si adăpost al fricii sale.

Dar nu există mamă, mare, sau iubire
în stare să evite ameteala, miracolul
de a trăi în pîntecul luminos
al acestei balene albastre,
bolnave,
eterne.

4
Timpul nu există. Norii fără noi,
busole ce ne-au văzut trecînd rătăciti
asemeni umbrelor întunecate,
fugitive,
cu aroganta si graba de a muri,
furîndu-i zi de zi
putină căldură, o iluzie,
apoi vine noaptea,
chiciura, si nu întelege
că timpul este doar marea neînteleasă.


Colectie de ceasuri

lui Claudio Rodriguez
care nu purta ceas

Am un ceas solar al cărui ac
e înfipt în mine, arată ora mea
si liniile sale sînt verile de demult.

Am de asemenea o clepsidră goală
si un ceas ombilical, subacvatic,
cu pulsul plin de alge, verde în depărtare.

Am un ceas de nisip al desertului
si acest ceas de mare, albastru, fără ore.
Am un ceasornic  cu lant de buzunar,
dăruit de tatăl meu
cînd am plecat din sat
ca să studiez si să văd lumea,
si acum rămîne atît de mult în urmă că trebuie întors.

Si alt ceas de aer stricat
unde ascult vocea văduvă a timpului.

Am un ceas de zăpadă pentru nimic
si ceasul acesta de mare, albastru, fără ore.


Zeul meu

E un zeu ce nu doarme
si se arată în fata ochilor
prizonierului si a santinelei sale.
E un zeu ce ne vede cu ochii închisi,
o pleoapă de văzduh, alta de apă,
si nu crede în noi.
E un zeu literar
scris zi de zi cu sete,
înfrîngere si dorinta
de-a fugi, mereu zadarnică,
de eu si de nemiloasa-i tiranie.

Orizontul, mamă a orfanilor,
zeu al necredinciosilor.

Prezentare si traducere de Elena Liliana POPESCU

Home