Alexandra PÂRVAN

Mostenire

Bunicul meu era snovos
avea pantofi cu rădăcini abrupte în pămînt
la pălărie – patruzeci de trepte-ale tăcerii
si un fir de fîn slobozit de vînt
în coltul gurii o visină coaptă
mereu altă visină
perpendiculară pe lumina zilei
avea doi nasturi în dreptul inimii
doi nasturi de păpădie suflati în rocadă
bunicul era mare dansator
avea un fluier în loc de baston
trăgea cu el furnicarul licuricilor într-o parte
pe Orion îl lua de guler, îi răsturna trei note
si-l dădea în dumbravă
bunicul meu cioplea stîncile groase
si îl aflai tot timpul între două miscări
în clin pe straja luminii
din rana cerului de noapte în rana cerului de zi.
Bunicul avea si o barbă
făcută din spin sau ciulin
o purta în loc de vestă
si oprea în ea glontii luminii.
De la bunicul meu am cadou
o pereche de pantofi cu rădăcini
o pălărie mută si un fir de fîn
o visină mereu coaptă
si doi nasturi de păpădie
un fluier în loc de baston si o piatră
o vestă antiglont si două bătăi de aripi
între două clipiri ale cerului
din noapte în zi.


Noapte

Pe munte preotul ridica statuie vîntului
în cununa focului ciobanii
dezlegau toate povestile unei melodii
toate cîntecele unui poem
din crestetul brazilor picura miezul noptii
se împletea în degetele sculptorului
căruia vîntul îi înfrunzise bratele
si le împrăstiase
cum împrăstie coarnele cerbului
fosnetul păsărilor, tipătul rece al apei,
în inima muntelui nu se auzea nici un cîntec
nici un vers, doar vîntul crengos
doar cerul bortos de întuneric
strivit de marginea brazilor,
nu era nici liniste, nici zgomot
nici.

Cîntec

Sînt ce a mai rămas
din arca-nvolburată a lui Noe
corveta de rezervă
ferches cioplită-n fluier
cu musai închegată
si viers duios în pîntec.
Sînt ce a mai rămas
din mustul de ospete
jertfă necapturată de burtile hulpave
aiurea pripăsită în pădurete străchini
hogase neîmblînzite ca suierul de fluier.
Sînt ce-a rămas din cîntec
hlamida melopeei rotită-n fagure prislop
si tot eu sînt luntrasul
învîrtosat străbat, cu fluier vîslitor
gîlceava de vocale, coregrafii plescăitoare
si izvodesc tărîmuri în sunet neumblat.
Stau rămăsită de pripas
fluier întors în lemn fără meteahnă
în acolade picur hram
si ghes îmi dau
Răsar.


Întîmplare

Drumul pe care merg iese din pieptul unui cerb
încoronat de nisipuri cu pădure
drumul pe care-alerg e presărat cu măcese
bornele unui soare spintecat
nasturii tusiti ai zenitului,
în grădina morii îmi cobor hătisurile
din gardenii culeg petalele ploii
ridic un cort si în sa arteziană:
la mori, eu îngrădesc răzoare-n stupi de seară
să moară colbu-n răcoreală
năfrămi de înserare-n rouă
îngrădinesc.

Home