Dorin PLOSCARU
ud pînă la piele în mansarda de sticlă a lumii
da am văzut lacrima
transparentă în dimineata de azi
pe obrazul curat, alb al
zilei douăzecisiunu din Florar
da am văzut rana pe degetul stîng
al mîinii mele,
pe piept si pe mîini
picurînd stropii grei din rosu
de petală trandafirie
da am văzut pescărusul săgetînd
marea caraibelor în alizeul-muson
al croazierei noastre de nuntă
da am văzut deltaplanul
avionul ce te purta despletită peste
tări, oceane si munti
da am văzut trenul verde
ce se depărta pe o muzică rosie
pe niste căi ferate curbate
din plastilină
ce se depărtau
ca-n drumurile paralele
ale lui plutarch
tremurînd din toate suruburile
din toate traversele
încheieturile lor
si cămasa albă pătată la
piept de sîngele drumului
crucii
din nou mă-mbrac în
cămasa
fiintei tale
mă-ncalt cu pasii firii
tale
si văd prin colt de
cameră doar ochi de
heruvim
cu inima în palme
florar văd aura hărtii
lumii acesteia în lumină
vinetie
alb pîlpîind
alb pîlpîind
abia pot atinge chipul
tău
obrazul de lapte
ochii tăi
ca un bolero
de ravel
„ploaia care va veni
le va potopi pe toate”
ud pînă la piele
în mansarda de sticlă
a lumii
zgribulind în asteptarea
arhanghelului
poate că asa ploaia...
„silence de la pluie
silence de la pluie”...
si cămasa albă pătată la
piept de sîngele drumului
crucii
1966
1. văd si acum pe betonul crud
săpate cifrele anului
omienouăsutesaizecisisase
scrise încet după apusul soarelui
de fănică a' lui pavăl
ca o serpentină prin
hătisul
memoriei
si colbul din drum
2. cine a dat foc casei
înaripate
MILI MIHAIL
Sfînta Treime 1896
viziune dantească în palatul
mitropolitan
într-o uriasă vitrină
cu o tăblie a tabloului alb
3. am tot strigat Mac
de douăzeci si cinci de ani
tirania întoarcerii
îndatoritor îmi apare
scorusul ca doi ochi
ce-mi zîmbesc zi si
noapte fără de capăt
fară sfîrsit
ca un sărut neatins
ce -mi alintă diminetile
aurale , pielita trandafirie
a strugurelui dat în pîrg
ce-si sună clopoteii de vînt
doar pentru aceasta eu
m-am născut
să văd sufletul
să văd alb
porumbelul
cel verde
4. poate că nici florile
nici cîntecele
nici iubirile
nu te mai pot ajuta
si... Doamne cîte ploi
au curs din lacrămile
sufletului meu
5. rănile toate îmi stau
supurînde
6. aud sonurile 'nserării
tot mai rar
tot mai rar
aud sonurile 'nserării
simt cum îmi cresc unghiile
în tăcere
fără de voie
7. cartier a timpului
cartilaj al gardului
forjat
8. concert cu vrăbiute
bascrevitalul indolescent
constructii areopagitice congruente
9. văd si acum pe betonul crud
săpate cifrele anului
omienouăsutesaizecisisase
scrise încet după apusul soarelui
de fanică a' lui pavăl
ca o serpentină prin
hătisul
memoriei si
colbul din drum.
recluziunea torentială (nordul extatic)
1. recluziunea torentială
a refluxului energetic mă topeste
în munti
din picioare
odată îndrăgostit nu mai
poti afla nordul
extatic
al înfrunzirii – desfrunzirii
eflorescentei, inflorescentei
floarliei mirabila
tristetea aceasta a irisilor
verzi
mă leagănă – tragănă cu fruntea
în colbul zăpezii
Doamne ce muzici – furtuni
(se pornesc atunci preste mine)
mă potopesc atunci din picioare
că păsesc prin nisipul desert
al tăcerii
tăcut prin desertul tăcerii
aici unde se întîlneste mintea
cu inima
în locul tîmplei
la jumătatea căii între
cer si pămînt.
optmartie, opt noiembrie
între aceste plus si minusinfinituri
gravitez
culcat ca pe fîn în
ieslea surii eu însumi
am devenit o serpentină
o sinusoidă – enclavă
în oracolul acesta al pendulării
porfirice
2. se topeau zăpezile si mustul
lor îmi urca pînă la
oul piciorului
genele băteau din aripi
simteam de departe
din cîmpul de luptă unde mă
aflam plecat la război
se topeau zăpezile sub picioarele
noastre si mustul ardea în
noi aprindea lumînări
apoi auzeam bătaia cuielor în
sicriu cu o piatră lată rotundă
pe care toti o călcau în
picioare
o piatră albă rotundă
ce a fost aruncată la întîmplare
oriunde
asa se cuvine
să bati cuiele cu piatra
din care să iasă scîntei
din care să sară stropii
de sudoare a rîurilor
tale subterane
si sîngele sfîsietor ce-ti urcă
în seve
cînd se duc ,se topesc zăpezile
pe munti
cum se topesc tulpinile fragile, cum se topeste
vîntul
pe dealuri
si rămîn pe ceruri desenate zborurile
răstignite
ale păsărilor obosite
întoarse acasă.
3. retroversiunea uterină
introversiunea uterină
panaceul cuprinderii
pătrunderii răsucirii
cercetării măruntaielor
ziua nu mai e noapte
creste lumina în marte
rădăcinile miros a zambilă
zorii miros a vivaldi
si a muzică introspectă
o sămîntă pusă în
pîntecul pămîntului – ogor
pentru a răsădi si răsări
cîntecul recluzionar, aluvionar
al pămîntului
rebarbativ din
cordonul ombilical
sau omphalosul
matern uterin
castrat afectiv
cum ar zice laura
lui petrarca
4. dintr-o perspectivă a imbecilitătii
crisalidice
constiinta marsupizării
tradusă în limbaj apodictic
5. simt muzica în degete
cum voi sta la judecata de
apoi
fară pian
fără antonio vivaldi si
concertul nr. 1 spring
nu-mi pot închipui viata fără
„ploaie în luna lui marte”
6. societăti românesti eclozate
eclozarea
cafe-concert
7. senzatia că vezi lumea
în galben
pe necuprinsul acela întins
al albului
violaceu
că vezi stele verzi
pe întinsul acesta alb
. recluziunea torentială
a refluxului energetic mă topeste
în munti
din picioare
odată îndrăgostit toată
primăvara îndrăgostit nu mai
poti afla nordul
extatic
