POEM DIN SUBURBIA GRANDORII

Se pierde în cucerire precum ochiul în opium
Devorîndu-si celulo-textul prin invadare cu iluzia
(cãlãrea prin sîngele sãu nenumite fiinte)
Numele sãu îi devenise stãpîn,
Piciorul urias care-l urca treaptã cu treaptã
Atingînd orgasmul orgoliului...
Eliberat de vechile cunostinte, geamul murdar,
Covorul ars, masa scrijelatã, paharul ciobit,
Precum eliberarea prin metamorfoza plutonului de executie
În biete furnici, devine, prin luarea sa în posesie,
Propria sa dictaturã...
Între el si iluzia sa despre el
Renuntã la sine.
 

***

Amestecînd memoria cu iluzia
Bestiile absurdului misunã prin text.
Colcãialã de vipere-imagini,
Aproapele meu devine pulberãrie încinsã
Biblioteca devine o veninoasã pedeapsã
ªi eu sînt tînãr Stãpîne si mai am de scris
ªi mai am de început o nemoarte-n femeie
ªi mai am de început un chip cioplit
Unde sã mã cauti...
Anesteziez sfîrsitul poemului
ªtergînd transpiratia masinii de scris cu sutineul iubitei.
 

STAREA DE CUGET

Am privit pãianjenul cum înainta
Peste poemul abia nenãscut
Pînza lui cum un giulgiu acoperind cuvintele
(imaginea se dãruia cu suplicii si demoni)
Cum un giulgiu peste lada de zestre a poeziei
În care starea de cuget
E un Francois Villon privind spînzurãtoarea nãscutã
Pentru gîtul poetului.
 

IMPROVIZÎND ARMONIA

Improvizez armonia dupã ultima noutate a cosmarului
Gheara de metal devine victoria mãrturisirii
Cînd iubita recunoaste un pat “des doux”,
Reajustez orasul dupã propria mea imagine
Încercînd o nouã rãsfrîngere între ochi si posesia cãrnii
Cum între oglindã si obstacol
Improvizez cu cãlusul în gurã pentru a nu mã trãda
Pentru a nu scuipa contrariile alcãtuirii poemului
Cînd învîrt zarurile între cele douã trimiteri
Spre ludic sau spre nefast
Precum între fuga din Egipt si cãderea Constatinopolului,
Improvizez armonia între maturizare si transformare
Precum ispita de a-mi alcãtui pãmîntul pe care calc
Pînã ajung pe fata întoarsã a lui
Veghind ruina luminii cuvîntului
Culmea, pentru o istorie literarã care nu-mi apartine.
 

EXTRAGERE DIN IMAGINE

Aberant, preotul a hotãrît sã numeascã
Ceea ce textura refuzã întru moarte
Împingînd foetusul-poemul pînã aproape de nastere
(absentul sosea si îsi revendica scrierea)
Nimic nou în afarã de ceea ce stiti
S-a ratat constientizarea femeii de a naste Isusi
Epoca se reduce la imitatie si scîrbã,
Îmi fac valiza în care arunc printre cãmãsi murdare
Cîteva clasificãri lingvistice, mustru semnificantul
De ceea ce nu poate ivi,
Îmblînzesc plecarea sã devinã enunt
Precum acuplarea-n oglindã (îndepãrtatã dar suficient de precisã)
Bineînteles, pot desface jocul
Cum as diseca picioarele unui miriapod
Pînã ce vãzul ar deveni anterior mie
Pînã ce cuvîntul ar deveni anterior vãzului
Lãsîndu-mã neîntrupat si acolo de unde nu am venit niciodatã...
 

PIERD CE NU CUNOSC

Pierderea necunoasterii – pierderea întunericului din orb,
Stiam cã voi pierde ceea ce nu cunosc, spre o altã carne
Expunîndu-mã cum devenirea, goalã, expusã în tîrgul de sclavi
(dinti numãrati, realul vinde plãsmuiri orbilor)
Trec prin cruzime ca printr-o trezire-ntre serpi
Ca un  gardian la esentã
Împrejurul creatoarei cãrni a bãrbatului,
Ah, pînã unde n-am fost mi-am dat zãmisliri
Înspãmîntînd politeismul
Cu cele 33 de multiplicãri ale imaginii
Renuntînd la sine pentru întregul de doi
– Om si Sacralitate –
Mereu, mereu spre noul meu învelis carneatic
Dãruindu-mã sexualitãtii contrariilor
Pînã la eruperea textului,
Pînã la aruncatul sub ochi necurati de flãmînzi
Pînã la noua mea alcãtuire si denumire
În care voi continua sã pierd bucãti din fructul oprit.