CĂRTILE POETILOR IESENI

Mircea M. POP

 

Sub semnul laconismului

 

Născut în 1951 la Ciacova, jud. Timis, Eugen D. Popin este un poet bilingv care a publicat pînă acum 6 volume de versuri în limba română, trei în germană si două bilingve.

De asemenea a publicat traduceri din poezia germană contemporană în română (« Cuptorul de piatră». Antologie de poezie bavareză, Harald Grill: «Pietre ca si noi». Poeme si Bernard Setzwein: «Păsările, de ce zboară» Poeme), din română în germană (Lucian Alexiu: «Haus des Faunus». 40 de poeti contemporani transpusi în engelză, franceză si germană), precum si traduceri din limba italiană (Leonardo da Vinci: «Crinul regal». Proze).

În ultima sa plachetă de versuri, Geometria focului*,sînt inserate 15 haiku-uri, chiar dacă măsura de 5-7-5 silabe la unele nu corespunde (4, 5, 7, 10, 14 si 15).

Uneori, observă poetul, este posibil reversul medaliei, oricît de paradoxal ar părea:

«dintr-o sumedenie de nopti tulburi

s-a alcătuit o mare limpede de tăcere»

(Infuzie, p. 22)

Într-un alt poem, Alternative, poetul se mărgineste doar să pună întrebări.

La Popin poemul poate fi o comparatie inedită:

«deceptiile

seamănă

cu merele ro sii

plutind desuet

în butoiul cu fructe

puse la fermentat» (Solitudine, p. 28)

Modul direct si sincer în care întelege poetul Popin să scrie poezie este dezvăluit de acesta într-o Ars poetica:

«rosteste

pur si simplu

nu ocoli

chiar nimic

 

lasă totul

să curgă în voie

din tine

în tine

cu tine» (p. 29)

Modul său de a gîndi si de a actiona, de a fi adică, se desfăsoară în două lumi, una în care s-a născut si a trăit o bună parte din viată si alta, în care trăiste acum, poetul neputînd însă să o uite pe cea dintîi, de aceea tonul nostalgic străbate multe poeme ale sale.

Scrie poezii de dragoste din care reiese neîmplinirea (Orbire, Dorintă zadarnică, Ostinato, Platitudine, O mie si una de nopti) sau este de-a dreptul batjocoritor cu incultura ei:

«Colucci si Chanel

pentru tine sînt oaspeti permanenti

 

Catul si Canetti

întotdeauna absenti» (Polaritate, p. 40)

«Sentimentele» ei sînt înmănunchiate într-un distih:

«din păcate

doar o asamblare tristă» (Inima ta, p. 45)

Cunoastem geometria plană, în spatiu, analitică, euclidiană si iată că acum Eugen D. Popin ne oferă geometria…focului, într-un poem de doar 11 cuvinte, care dă si titlul cărtii:

«poetul

veghind

coloana de foc

de la intrarea tainică în labirint» (Geometria focului, p. 20)

Moartea are drept repercursiune ruperea conversatiei:

«e uimitor

cît de mult timp

poate dura

înmormîntarea

unui dialog» (Ultimul drum, p. 46)

Poetul este fascinat de Paris (Bună seara, Parissi Arcada dispărută).

Unele poeme se referă la România (Acasă, Înteleptii apocalipsei, Anno Domini MM, Kirchwai în Banat) iar altele la Germania (Jurnal bavarez, Apus de soare în Alpi, Doost, Cel din Oberpfalz).

Laconic prin excelentă, poetul Eugen D. Popin izbuteste distihuri memorabile:

«soare amurgind

si cunoasterea dimensiunilor imposibile» (Iedera, p. 54)

sau

«naivitatea mea necenzurată

si buna ta dispozitie» (Café au lait, p. 61)

Se poate pe drept afirma că poemele sale laconice sînt adesea memorabile si au de multe ori o valoare aforistică.

În concluzie, este vorba de un poet interesant si original care nu trece pe lîngă fapte si întîmplări fără să le observe si în consecintă fără să le noteze si să le dea o semnificatie.

* Eugen D. Popin: Geometria focului, Poeme, Editura Anthropos, Timisoara, 2009, 80 p.