LIRICĂ SÎRBĂ
Vasko POPA
Poet sîrb de origină română, Vasko Popa (1922-1991)este unul dintre cei mai originali poeti ai secolului XX. Prieten cu Nichita Stănescu, care i-a tradus o parte din versuri, el este putin cunoscut la noi. Reproduc doar poemul Rezonantă, care mi-a inspirat un poem „în replică”.
Rezonantă
Camera goală începe să rînjească
Mă retrag în propria piele.
Tavanul începe să chelălăie.
Îi arunc un os.
Colturile încep să hămăie.
Le arunc si lor un os.
Podeaua începe să mîrîie.
I-arunc si ei un os.
Un perete începe să latre.
I-arunc si lui un os.
Si-al doilea, si-al treilea, si-al patrulea –
Începe să latre.
Fiecăruia i-arunc un os.
Camera goală începe să urle.
Gol eu însumi
Făr-de nici un os
Mă înmultesc într-un ecou
al urletului
si răsun, răsun,
răsun.
Replică – Rezon
Fondul magic ale acestei scriituri
Este sufletul meu.
Voi credeti în suflet?
El nu este o scoartă de copac,
Nici miezul alb al mărului,
Nici sămînta, este, cum spun chinezii,
Ceea Ce Nu Este.
Există vorbe goale? Posibil.
Ne spune Mihai Eminescu.
Cineva mă confundă.
Există undeva, cineva
Care-mi seamănă la nume,
Dar nu la profil.
Profilul meu se schimbă
După cum iubirea se apropie
Sau se depărtează.
Vrăjmas nu am fost nimănui.
Ar fi fost prea mare cinstea
Acordată nefiintelor.
Eu iubesc tot ce există,
Puteti parodia acest vers,
Eu iubesc tot ce există.
Prezentare si traduceri de Boris Marian
