George POPA

 

 

Eonic mă adastă…

 

Eonic mă adastă un înteles nespus,

rătăcitor prin evuri din prima dimineată.

E poate sensul ultim? Acolo, cel mai sus,

Fiinta-si va cunoaste Schimbarea ei la Fată?

 

O, genii, de milenii – în verb, culori si cânt

ati încercat să smulgeti lui Isis vălul sfânt,

pe care, nevăzută, o mână pururi tesu-l.

Ascunderea eternă – acesta-i întelesul ?

 

Dar ritmul viată-moarte si iarăsi viul-stinsul

fiinta însăsi este a unei melodii.

Ce notă fiecare suntem în necuprinsul

din veac însângeratei – ciudatei simfonii?

 

Departele-i alături atunci când ai arìpe,

când n-ai ochiul al treilea, aproapele-i departe.

Poti strânge vesnicia în văzul unei clipe,

sau, orb, pierzi orice clipă pe-o repetată moarte.

 

Ramifică-se gându-mi, si-n orice creangă-o stea,

si-n nou azur tot astrul să-si arcuiască-un cer.

Si-un cor de îngeri jocul din pure mâini să-l dea

copilului ce fost-am în satul de eter.