I
La începuturi Cerul a amãgit Vecia,
"Ah! O minciunã-i totul !", ai tot strigat, Omar.
Poetu-ntemeiazã din nou Cuvântul Prim,
II
Ce pãtimas mintim toti vecii
De credem însã în miciunã,
si-n ora noastrã cea mai fastã
Lui Omar Khayyam
fãgãduind o lume eternã-a fericirii
Dar a creat o lume nefastã a pieirii.
Ci omul antidotul iscat-a : Poezia.
si-atunci Minciuna Primã dintre pãmânt si
cer
în vin ai dizolvat-o. Si-ai proclamat amar :
"În lumea cetii Versul e singuru-adevãr!"
dã-n rod de inefabil al Cunostintei Pom,
se logodesc simtirea si gândul cu sublim,
si-astfel poetic viata îl meritã pe om.
cu inima de cer bolnavã
când ne-aruncãm în hãul Evei
înaripati cu-un verb de slavã.
puterea ei nemãsuratã
nu împrumutã si veciei
aripi sã zboare câteodatã
s-o simti cã-i vie si ne-adastã ?
