I
                                                                                                       Lui Omar Khayyam

 La începuturi Cerul a amãgit Vecia,
 fãgãduind o lume eternã-a fericirii
 Dar a creat o lume nefastã a pieirii.
 Ci omul antidotul iscat-a : Poezia.

 "Ah! O minciunã-i totul !", ai tot strigat, Omar.
 si-atunci Minciuna Primã dintre pãmânt si cer
 în vin ai dizolvat-o. Si-ai proclamat amar :
 "În lumea cetii Versul e singuru-adevãr!"

 Poetu-ntemeiazã din nou Cuvântul Prim,
 dã-n rod de inefabil al Cunostintei Pom,
 se logodesc simtirea si gândul cu sublim,
 si-astfel poetic viata îl meritã pe om.

  II

 Ce pãtimas mintim toti vecii
 cu inima de cer bolnavã
 când ne-aruncãm în hãul Evei
 înaripati cu-un verb de slavã.

 De credem însã în miciunã,
 puterea ei nemãsuratã
 nu împrumutã si veciei
 aripi sã zboare câteodatã

 si-n ora noastrã cea mai fastã
 s-o simti cã-i vie si ne-adastã ?