George POPA
Constelatia nelinistită
Nelinistea divină
Azi l-am cătat pe Dumnezeu.
De mult e singur si uitat
de veacu-acesta rafinat.
Si l-am găsit în coltul său,
ferit de oameni si de moarte.
Plîngea tăcut în mîini cu-o carte.
"Ce citesti, Doamne ?"- am întrebat.
El mi-a răspuns putin jenat
si-ntretăiat, printre sughituri :
"Citesc Fetita cu chibrituri".
Moartea Galateei
Vînt din neant a stins în cer Ideea,
în marmură se-ntoarce Galatea,
iar marmura se-ntoarce în pămînt,
pămîntu-i risipit de-acelasi vînt
în miriade de atomi, în care
se zvîrcoleste-eterna întrebare :
de ce-n fiintă e atît de vie
absurda nefiintei nebunie
de nimenea jucată, fără vină,
ei însesi nestiută si străină ?
Cartea
Să scrii o carte cu poeme,
o, ce ambitie absurdă,
sperînd că vreo ureche surdă
va auzi ce-ntr-însa geme !
Ne joacă soarta si sperjur dă
vietii mii de teoreme.
Nerezolvatele probleme
prin creieri si artere zburdă.
Nonsensul lor cine-ntelege,
de ele află vindecare
si îsi va da o altă lege :
desprins de rest, desprins de eu,
el va pluti prin empireu
între refuz si încîntare.
Erata
Viata noastră este o eroare perpetuă.
Eminescu
În mine timpu-a răsfoit
o carte cu erată.
Erata însă-a depăsit
în pagini – viata toată.
Si tot ce am trăit mai viu
se află în erată,
iar restul fost-a cenusiu,
- o farsă repetată.
Si cel mai mult si cel mai grav
gresit-a Poezia.
M-a amăgit mereu suav
c-ar sti vrăjitoria
de-a preschimba în absolut
nimicul scos la solduri
de-un zeu pierzînd de la-nceput
în jocul orb cu solduri.
Si totusi, stiu : voi mai gresi –
aceasta mi-e solia.
Dintr-o greseală- n Sfîntă Zi
va naste vesnicia.
