Sufletul poemului


Nocturnă

Cu mii de astri cerul pămîntu-l scaldă-n raze
Si pătimas pămîntul cu flori sărută cerul.
Se-neacă-al lumii suflet în marea de extaze
Complice cu-absolutul si confiscînd misterul.


Ecoul

Tot lucrul te asteaptă să-l porti în neuitare.
Preschimbă-te în cîntec spre-a fi sufletul său.
Cuvîntul tău să-i pună aripi spre înăltare,
Iar, sus, a lui tăcere ecou e-n Dumnezeu.


Daruri

Vioara îsi visează în lemnul magic cîntul
Si mîna o conduce arcusul să o spuie,
La fel cum o corolă miresme-i dă încîntul
Si ne-mprumută-un suflet ce-l cheltuie-n cătuie.


Vesnicie

Cînd sufletul în lume si-ncheie aventura
Si, obosit, în tărnă îsi leapădă armura,
Pribeag are să cate cerestile-amăgiri.
– Dar trupul re-nflori-va suavele-i uimiri.


 
Logodnă

Melodios e plaiul unduitor si lin,
Iar muntii-naltă cîntul spre patria cerească.
Se-mbină duhul tării cu sufletul divin.
Ăst adevăr Poetul stiu să-l deslusească.



Suflet si Verb

Cuvîntului dă-i suflet si aripi de lumină.
Altfel e-o frunză moartă înăbusită-n tină
Cu-a verbului tău raze de vei bolti nou cer,
Si zeii vor fi oaspeti în propriu-ti adevăr.
   


Mistica metamorfoză

Inundă-apusul muntii în aur si rubin,
Azurul plămădeste aripi de zei pe-altar.
Pe culmile din suflet flori ceresti se-atin,
Iar sus pe bolti se schimbă în îngeri de clestar.

Home