George POPA

 

 

Melancolii de aur

 

Străin fiind în lume,

de unde smuls am fost ?

Si pentru care vină?

Sau pentru care rost?

 

Ca să cunosc neantul,

cel viu, si să încerc

prin gândul demiurgic

să rup închisul cerc

 

al vietii întru moarte?

– Puteri de infinit

melancolii de aur

mereu mi-au dăruit.

 

Melancolii de aur

porti după porti deschid

si-aprind altă amiază

în nenăscutul vid.

Si dincolo de ceruri,

din piscul cel mai sus

de praguri – or să-nceapă

netimp fără apus.

 

 

Antropos plolitikon zoon

 

Cu cel infirm la minte – infirm devii si tu.

Căci animal politic e omul : se dizolvă

în magma anonimă. Inconstient, se-absolvă

de orice sine însusi. Devine propriu-i nu.

 

 

Poemul – al treilea ochi

Prefacerea-i eternă. Dar încotro se duce

nimeni nicicând nu sti-va si nu va sti nici ea.

Mireasma-acestui nufăr spre ce zări o s-apuce

si ce-are să devină, nu stie nici o stea.

 

În oarba goană însă – venit din ce departe ? –

apare ochiu-al treilea. E supraconstiinta

care transcende-absurdul vietii întru moarte.

Schimbând spre-a treia stare fiinta-nefiinta,

 

poemu-n toată clipa re-ncepe Existenta,

– în fiecare clipă îi primenesc esenta.

Atâta zbor spre piscuri si de iluminare

un alt cer va deschide si porti spre ne-uitare.