George POPA
Melancolii
Melancolie în albastru
Bălteau din începuturi la geamurile noastre
aripile albastre, aripile albastre
Dar cînd să-ntindem mîna zvîcniră către astre
fecioarele albastre, fecioarele albastre.
Si-atît ne-a fost norocul: pe inimile noastre
doar umbrele fugare, doar umbrele albastre.
... Mai bat si-acum din aripi la geamurile noastre
zăpezile albastre, zăpezile albastre...
Eterna întoarcere
Am să mai trec din cînd în cînd
în ne-ntelesul unui gînd
în teama castă-a unor sîni
sau în mîhnirea unor mîni
Am să mă-torc în potriviri
d tulnice pentru uimiri
de ceasuri pentru a iubi
în arderi pentru-a nu muri
Iar uneori vedea-vei poate
pe o movilă de pămînt
o flacără scriind pe vînt
poeme despre altă noapte
Cumpănire
Regală e tristetea, – surîsul e ceresc.
Melancolia scurmă la temelia lumii.
Dar echilibrul vietii suav îl cumpănesc
Copiii cu-al lor zîmbet cît greutatea spumii.
Psalm melancolic
Din putinul meu aut,
Doane, cîte n-am făcut!
Dintr-o aschie vioară,
harfă dintr-un ghem de sfoară.
Din răsare la apune
tuturor le-am zis minune.
Iară ceea ce nu este
l-am umplut cu o poveste.
Unde-a fost un gol deschis
l-am cîrpit cu cîte-un vis.
Ce-ai lăsat neisprăvit
eu în cînt am împlinit.
Cîte-au mai rămas pe lîngă
am trimis ca să le strîngă
dragostea, că ea nu vede,
toate iartă, toate crede.
Si-am închis asa, duios,
cer întreg, armonios.
Si-am zis: tine-n dreapta Ta
astă jucărie-a mea!
Dar oricît urcai de sus,
de nici unde n-ai răspuns.
Si ni s-a stricat si jocul
care ne tinea norocul...
