George POPA
Somn si eliberare
Stăpînă-acum e Taina. Nici ea nu se cunoaste.
E-un somn buimac cu visuri ce încropesc o lume
străină sie însesi, – si fum e doar si spume.
Fără de capăt, Taina mereu din sine naste.
În zori, prin ce eroare divinul zar al vietii
fu câstigat de-o oarbă ? Iar ziua omenească
E-un somn lucid în care vedem doar fata cetii
si-apoi în ea ne soarbe, vecia să-i hrănească.
Dar prin ce-naltă lege în Om zbucni trezirea ?
Si el văzu absurdul că-ntregul e-o eroare.
Iar geniul lui încearcă în sfîntă căutare
cu-o nastere mai pură să re-nnoiască firea.
Iar magica formulă o va găsi cîndva,
rezervele-abisale cu gîndul să străpungă
Si Marea Asteptare ce-ncearcă să ne-ajungă
din sus de Taină, Geniul o va elibera.
Căci peste sansă nimeni nu poate fi stăpîn.
Avînt e Absolutul suind fără-ncetare,
iar somnul dublu, -al Tainei si în al mortii sîn
nonsens sunt ce dă àripi spre mai înaltă stare.
Prin nesfîrsitul număr de orice putintă,
gândirea sparge ciclul fiintă-nefiintă.
Si Geniul se va smulge din orice măsură,
gonind prin timpi extatic în libertatea pură.
Iulie 1940 – Decembrie 2008
