C

POEZIE POLONEZĂ

Stanisław Leon POPEK

Stanisław Leon Popek s-a născut la 20 februarie 1936 la Korytyn, tinutul Zamojszczyżna, în plasa Hrubieszów).Este profesor titular de psihologia diferentelor individuale, psihologia capacitătilor, a creatiei si artei. A studiat Educatia artistică, Istoria artelor, Pedagogia si Psihologia. Din anul 1958 a fost profesor de Educatie plastică si muzicală , la Liceele pedagogice din Leśna Podlaska si Zamość - 1958-1963. De asemenea a lucrat la Centrul Metodic Regional de pe lângă KOS(?) din Lublin, ca sef al Sectiei Plastice – 1963-1969, iar în anii 1969-1972 a lucrat ca sef al Grupului Liceelor de Cultură Generală. De la momentul obtinerii titlului de Doctor în Psihologie – 1973 – a trecut - si continuă să lucreze si acum - la Facultatea de Pedagogie si Psihologie a Universitătii Maria Skłodowska Curie din Lublin(UMCS). în anii 1979-1982 a fost si prodecan aici, iar în anii 1982-1984 a îndeplinit functia de director al Institutului de Psihologie. În perioadele 1982-1984 si 1990-1996 a fost decanul Facultătii de Pedagogie si Psihologie a UMCS, iar între anii 2003-2006 a fost rectorul Scolii Superioare de St. Umaniste si St. Economice – Jan Zamojski din Zamość.

Este poet si scriitor, membru al Uniunii Literatilor Polonezi. A publicat 9 culegeri de poezie: Dimensiunile Timpului – 1994; Spre tărmurile Styxului – 1996; Venus culcată – 1996; Triptic cu Arhanghelul Mihail – 1997; Păsărilor albastre – 1999; Tablouri romane – 2000; Măsti de călătorie – 2001; Grădinile de argint – 2003; Polipticul Timpului – poezii alese – 2006; precum si volumul de povestiri Vise din turnul tăcerii – 2008.

Creatiile sale au fost publicate în câteva zeci de almanahuri si reviste, în limbile: polonă, flamandă, rusă si română.

Între anii 1998-2002 a fost presedintele Sectiei Lublineze a Uniunii Literatilor Polonezi. De asemenea este membru de onoare al Asociatiei Poloneze a Creativitătii si al Societătii Prietenii Artelor Frumoase.

 

 

CONCERT LA PATRU MÂINI – KONCERT NA CZTERY RĘCE

 

Intru în fâsia de lumină,

în căldura Ta,

în întregire.

Acea călătorie cu pierderea Fiintei

cu oprirea Timpului

cu îngemănarea dintre nastere

si disparitie,

ca o ciocnire între Viată si Moarte.

Intru în răsuflarea Ta

în parfumul Tău

în pierderea judecătii.

Dincolo de perete cineva cântă Chopin

ori este fosnetul frunzei din altă toamnă

în noi culori gălbui

de primăvară timpurie.

Descopăr tremurul trupului.

Este oare primăvara Ta?

Este oare a mea ?

Sau este – încă – a noastră ?

 

Intru în Necunoscut

în suferinta-desfătare,

în mozaicul Fiintării.

Noaptea

deschide Imaginatia

cu fâsia Luminării.

Păsesc pe această bandă de Lumină

într-o vesnică ne-săturare.

Lătratul dulăului

îmi readuce pe „aici si acum”.

„Trăieste-ti clipa”

se scufundă

ca un deget în claviatura ierburilor.

Totusi cineva mai cântă!

Posibil cântă despre Viată

ori poate e numai un Preludiu de Chopin

si dispare precum fosnetul frunzei.

 

Timpul readuce dimensiunea existentei.

Fâsia de umbră

îsi începe fuga prin cotidian.

Intru în întregire

cu frica

de mâine.

 

Sfârsesc acea călătorie,

însă măcar o dată împreună

în Concertul la patru mâini.

Însă dincolo de perete cineva

mai cântă Chopin.

Iar eu credeam

că era muzica

 

din sufletele noastre.

ASTEPTÂND CEL DE AL TREILEA CONCERT – W OCZEKIWANIU NA TRZECI KONCERT

 

Primul concert

este din picăturile de liniste ce cad

pe claviatura ierburilor bogate.

Astăzi în azurul gândurilor tale

s-a ascuns o lacrimă.

A căzut o singură lacrimă.

Ascult

cantata de jale a lui Bach.

S-a dus plutind si al doilea concert.

Rămân aceleasi sunete

si aceleasi picături.

Doar peisajele nu sunt aceleasi

în ochii nostri,

nici tăcerea nu este aceeasi

în inimile noastre.

Iată

copacul acela pierde frunzele verzi

la capătul anilor

si pasărea neagră îsi leagănă goliciunea.

Urmele tălpilor noastre sunt cenusă

în ierburile arse.

Tăcerea nu cântă.

Iată că ne tinem de mână.

Simtim fiecare nerv al strunei întinse,

pe când un punct pierdut în azur

devine ciocârlia

din primăvara trecută.

În asteptarea celui de al treilea concert

pentru tine voi vopsi iarba în verde.

Când toamna va stinge florile

tu să fii bucuroasă.

 

 

IMPRESII DE TOAMNĂ – IMPRESJE JESIENNE

 

Visele mele,

care colindă pe strada Złota,

le învrăjbesti cu câinii,

pe când scorusul

a dat fructele sale

păsărilor.

Toamna

a umplut ochii mei cu tristete.

Strada vuieste

sub pâraiele de ploaie.

Simt

că greierii nu vor cânta nimic,

fiindcă acel concert al lui Mendelssohn

tace în ierburile gălbui-cernite,

iar diavolul lui Staff

a trecut în fugă prin grădină

si a făcut cenusă

din jumătate inima mea.

 

Visele mele,

ce se pierd la Poarta Trinitarilor,

le mături cu vântul,

pe când Soarele

reuseste să-mprăstie

întunecimile.

 

Ochii mei

vor să zgârie golul din tine

si să cheme

cascade de culori Iuliane.

 

Simt

cum tăcerea nu scoate o vorbă,

prin larma de umbre,

dispare în frunzele moarte;

păstrez pentru mine

un pumn de cenusă

poate se va îmbina

cu rece vântul tău.

octombrie1971

 

 

TURNUL BABEL – WIEŻA BABEL

 

Ti-ai construit Turnul Babel atât de înalt,

cu toate că Limbile Pământului s-au amestecat în nori.

Astăzi înfăsori cu tăcere câmpia asteptării

si a privirii ce nu reusesc să lege nimic.

Doar noaptea sosesti tu prin nori

înfăsurată-n muselină, cu sperante de dragoste

plonjezi pe acel turn al tău de frică.

 

Eu mă cufund în tăcere. Astept

– oare pe mine

– nu mă cheamă nime…

iar din fricile tale se naste un munte sticlit.

Trezirea devreme este arta scăderii,

căci flacăra noptii se face azururi reci

si iar se naste Turnul Babel.

Probabil

vorbim despre aceeasi ploaie,

dar niciunul dintre noi nu prinde sensul vorbei.

Posibil să fi stat culcati cu ochii deschisi

până în zori.

O singură mică atingere, o simplă privire

învăluie în căldură,

ca într-un sal pufos

si aprinde toate luminile Catapetesmei ceresti.

O ameteală dulce umple tărtăcuta fiecăruia.

Atunci tremură în ochi noul Turn Babel,

iar cuvintele inutile pleacă-n zbor,

precum păsările.

septembrie 1984

 

 

TIMPUL – CZAS

 

Era Timpul

când Primăvara izbucnea între un liliac

înnebunitor

si un ritm accelerat al inimii.

Acum mă rog

pentru amintirea ochilor albastri,

unde frica se pripea în salt

dinaintea dorintei.

Doar Timpul iubirii s-opreste o clipă

unit prin acelasi Unul.

Aleargă apoi

calea dimensiunii unice.

Poate Vara atinge sfârsitul

si se asează la portile Toamnei

 

Primăvară,

tu esti verdele în coacere –

Respiratia usor grăbită

pentru o clipită…

 

Iluzoriu acel Timp

oprit în îmbrătisări.

 

Asteptarea

schiopătează undeva în încâlceala

de ierburi negre.

Să tăcem deci în întuneric,

cuvintele înseamnă atât de putin

la o atingere.

Oare să oprim acel indiferent

Timp al fiintării!?!

 

Prezentare si traduceri de Al. SERBAN