Eugen D. POPIN

 

preludiu

 

apartamentul în care am investit

destui bani si o parte a vietii

trebuie acum golit

 

de fiecare dată

când fac înconjurul anilor

petrecuti acolo

si încerc să ridic ancora

am senzatia că marea s-a evaporat

iar zidurile s-au pulverizat –

 

pe locul lor

sunt acum doi melci

un morman de pietre

si liniste

mult prea multă liniste

 

recunosc

ar mai fi încă un amănunt –

în camera de zi

vecinul care a cumpărat apartamentul

vopseste de zor tocul geamurilor

 

egoism

 

ei bine

da

eu iubesc profund paradoxul

exact eu – cel care-si doreste

răspuns la toate-ntrebările

 

ce va spune cenzorul

 

unora o să li se pară neobisnuit faptul

că mi-am mutat masa de scris

la mansardă

si pe deasupra

fără voia cuiva

am luat lângă mine

kilometri de peisaj alpin

un ciobănesc german

si o arhivă prăfuită

 

pentru unii povestea asta n-are nici o importantă

altii se oripilează la lătratul câinelui

sau îi apucă tusea

ori de câte ori răscolesc printre hârtii –

 

câtiva

asezati pe malul lacului din apropiere

privesc mirati arborii

cum intră si ies prin fereastra mansardei

sincer să fiu

nu m-am gândit niciodată

la ce va spune cenzorul

si ce verdict va da

ori dacă se va agita din cauza mea

 

utopie

– Sanatoriu –

 

locul

în care fiecare pacient

e posedat de dorinta de a schimba

patul

 

 

pauza de publicitate

nebunia stirilor

face în sfârsit pauză

si-n vreme ce-si reinventează

gâfâitul si ceremoniile

oferă pe gratis

imagini multicolore

plonjând subtil

în tot ce mai e viu

si încă mai zboară

 

demodat

cu aripile ascunse în rucsacul jerpelit

poetul reuseste iarăsi

si iarăsi

să se strecoare până-n marginea zilei

 

asezat pe pajiste

îsi deschide fără grabă rucsacul

eliberând iarba

cuvintele

tipătul