Eugen D. POPIN
idilă rurală
dimineata devreme
cînd cerul e tulbure de somn
iar vecinul
îsi mînă fluierînd cireada de vite
spre pajistea de la marginea satului
poetul
abia dacă reuseste să tină pasul
cu pisica flămîndă
care-si ascute martial ghearele
pe canapeaua din piele –
în vreme ce străbate sufrageria
si deschide în grabă-o conservă
bombăne malitios:
“princiara voastră înăltime
ca de obicei
soareci în sos de vin rosu
si rozmarin –
totul bio
ecologic
si în termen de garantie!”
frunze proaspete de mentă
frămînt în căusul palmelor
frunze proaspete de mentă
mirosul lor proaspăt îmi aduce aminte
de parfumul tău cu aromă de irisi
si de palmele tale umede
ori de cîte ori cotofenele
scurmă
în răzoarele proaspete
acolo unde e acum locul meu preferat
si al melcilor fără cochilie
scarabeul imperial
ca de obicei
nu pot să dorm
în mine
respiră încă trează
imaginea plină de lumină
a scarabeului imperial
steaua polară
o însoteste pînă dincolo de vîrful lumii
viată de cîine
ieri înspre seară
descheiat la cămasă
exact la trei nasturi
asa cum spuneai tu că îmi stă bine
mi-am plimbat cîinele pe bulevard
dumnezeule
am fost de-a dreptul socat
cîtă lume admira cîinele
si eleganta cu care acesta
privea de acolo de jos
purgatoriu
într-o zi are să ti se facă lehamite
de tot ce nu e al tău
rosti cu voce scăzută eremitul
atunci
ai să renunti la tricoul inscriptionat
la jeansii cu urme de pietre de moară
la pantofii din piele de nisetru
ai să dai uitării si zgarda din aur de 22 de carate
cînd va sosi ziua aceea
continuă sihastrul
stropii de ploaie te vor mîngîia ca pe un frate
iar linistea muntilor îti va deschide portile
întîmpinîndu-te
precum nenăscutele raze
