Arthur PORUMBOIU
TABLOURI
1
Odată eu înserareavine si Nelinistea mea;
pătrunde-n mine ca prafu-n crăpăturile vechi.
Cînd fata mea se-ntunecă,
ea bata darabana pa masă.
Frigul îsi îmbracă haina rigidă -
si peste degetele mele pune o pînză subtire;
nelinistea rîde cînd eu
m-acopăr cu suba, si-mi spun:
„Aici a cald, e cald si nu-ssingur”
Se urcă pe cărtile mele si le răsfoieste în grabă;
pe cămăsi pune chenare de doliu,
si pa guraflorii de trandafir
suflă brumă.
Aud minutele cum se sugrumă.
Si, cu gura dilatată enorm,
cer: apărare, apărare!
Ah! toate ostile mele dorm -
si privesc trist neoprita strangulare.
2
Pa pereti dansează, gol siobscen,
Frigul; si-aproape, aproape
cade un ghem
de-ntuneric; si pe ape
acum nu mai trece decît
întunericul cu numeroase labe,
si mie-mi pune streangul de gît
si mă fixează-n teribile scoabe.
Pa cerul lumii ard tremurînd compasiunile,
pe care le gîtuie-n grabă
întunericul trecînd greu
ca un tanc.
3
Stejarii sînt linsati de acizii
ce se năpustesc asupra lor
si undeva invalizii
dansează Într-un picior.
Si undeva însăsi Luna
sorbită-i de zgură,
si nu mai poate să răsară,
s-apună.
Oamenii se-nghesuie-n somn
Visu-i decupează
în forme de carton,
si-i acoperă-n culori
debaton, într-un somn fără somn.
Iar deasupra Saturn,
înconjurat desîngeroase făclii,
îsi devoră ultimii fii!
AUTOPORTRET DIN TINERETE
Dormeam în camere fără foc
La o masă grosolană îmi scriam poeziile.
Dimineata mă găsea descult prin iarbă
si-n auroră îmi spălam fata.
Nu mă preocupa gloria,
fiindcă Tineratea-si-avea steagurile ei,
pe care le purtam anarhic –
sfidînd gesturile bătrîne,
depistate-n viata celor
încremeniti înrutină.
Lunii îi încercam dragostea,
stînd o noapte întreagă sub vînătu-i giulgi;
de la pomi învătam răbdarea,
si-astfel am devenit fruct.
Si poate voi fi
Vin luminile eliberate
din lasourile iernii,
si-n marele fluviu al sevei,
poate si viata mea
se va-ntrupa.
Si poate voi fi
fruct si lumină.
Si gerul
Pe lume e-un albastru frig
si pleoapele-mi sînt de zăpadă,
dar sunetele ce le strig
mă apără precum o spadă,
si gerul în suflatu-mi nu suie
rigidul contur de statuie.
Septembrie
O tăcere galbenă acoperea peretii
si gîndurile oprite-n miscare.
Era Septembrie!
Si ruperea a durut,
însă mîndria si-a înăltat
diamantul rece, necrutător.
