CIMITIRUL VESEL

– Sarpele pe care tu nu îl vezi este de fier: se tîrăste
orb pe malul apei si eu stau în el:
îngerul meu cu o singură aripă îsi întinde aripa
peste apa Tisei în grădina unde o drujbă taie
pentru gura iernii copacul: tîrziul copacului
si mai taie tîrziul copacului coborît din lumea muntelui cînd
se sparg zidurile noptii sporind gemetele apei:
erau aschii de apă o spun eu care spăl trupul acesta fără viată:
era bradul lumii din rădăcinile căruia izvorăste Apa zilei a sasea
înfăsurînd pămîntul de sapte ori:
cînd ajunge la iad apa se transformă în rîu de flăcări

pe aripa îngerului trece bocetul dincolo:          în bucata aceea
de tară

... simt că apei neîncepute îi este frică văzînd sarpele
deasupra ei                      si frică Maica simte
cînd sărută apa din căni si celor din stînga mortului
o împarte si Dumnezeu primească mai spune ea:
era apa uitării de la întîlnirea a două rîuri

... apoi să-ti spăl călătorule picioarele obosite
precum obosit-au picioarele de la puntea raiului si bastoanele
orbilor fiindcă ai ajuns la praznicul zilei:
ziua a umplut pămîntul cu umbre tu auzi o voce
si apoi scrii pe cruce:
du-l du-l du-l
c-a trăit destul
si nevasta lui
să fie a altului:
asa las vouă carte
cu limbă de moarte
cît trăiti mă pomeniti
tie Doamne tie Doamne

si se face timp de meditatie ziua aceasta subtire

... de fapt nici nu-i vesel cimitirul nostru
acolo veselia tace               acolo moartea-i bucurie
acolo veselia este o tăcere închisă:          tîrziul tăcerii
udat cu roua      cu apă           învelit cu ceată

si ora omului este mută      tace     te lasă s-o privesti
asa cum îi privesti sufletul umblînd în cămasă albă
si purtînd masca din brad negru: în poarta
sufletului Maica împarte albitura zilei avînd în coltul
înnodat cuvintele de pe urmă a celui din lumea fără dor
făcînd lemnul crucii să le cînte:
ai hai si iar hai
fă Doamne o crîsmă-n rai
ai lichior de toporasi
spune Doamne cui mă lasi
si-i bătută si-nvîrtită
si-i bătută si-nvîrtită
moartea-i mîndră si gătită
mîndră-i moartea si horită
să te bucuri tintirime
pentru-acela care vine

... lumină galbenă   lumină bolnavă      ciroza luminii: roata
focului de priveghi  si-n jurul lui cine-i mai sus
cine-i mai jos          si cine se iartă           ard cercurile vietii:
fumul aleargă în jurul focului       se ridică       sărută
Maica Pămîntului si Cerul;
o, chipul Maicii din memoria mea           si asteptarea ei:
să-i plece din inimă pădurea anilor ascunsă într-o
pasăre albă ca ziua:

si se face timp de meditatie ziua aceea subtire ca ata

si te întrebi ce ai uitat să spui:
vin zilele pădure      pleacă anii pădure    viata mirosind
a noapte cînd îi strigă moartea la fereastră:
ai hai si iar hai
dă Doamne horincă-n rai
c-am fost Ionu Ioanii
mi-o plăcut caii si banii
da’ fost musai ca să mor
si să duceti al meu dor
ai nu m-o lăsat să trăiesc
părintii că mă jelesc
soră dragă cît trăiesti
mormîntul să mi-l pliesti
iară tie poroncioc
sănătate si noroc

... noroi gri    noroi greu    noroi
suflete obosite ca pietrele stau sub el cu mîinile
ridicate purtîndu-mă ca un prapor: eu umbră
căzută pe spinarea Tisei adun bucăti de tară:
aici stau si scriu pe crucea mortilor în timp ce
Dumnezeul împarte lumina precum portii de pîine:
aici unde El a semănat oameni si legi nescrise
pomi     animale       grîne           si vise

lupul trăsnit trecea urlînd prin duminica omului
care murise