POEZIE FRANCOFONĂ

Armand Sully PRUDHOMME
Rîndunica
Tu, ce poti urca solitară
Spre cer, fără-a trudi pe stînci,
Si coborî ca fulgerul de...vară,
În văile pămîntului, adînci;

Tu, care molesită de văpaie,
Bei fără ca din sale să te-ndoi,
Din fluviu ori din nourul de ploaie
Prea sus întotdeauna pentru noi;
Tu, care pleci cînd trandafirii mor
Si te întorci cînd primăvara vine,
Model de libertate tuturor
Si de iubire tot asa de bine;

Sufletul meu se-naltă ca si tine
Si tot ca tine brusc atinge solul;
Pe crugu-albastru visul îl sustine
Gînd, refăcîndu-l, îti urmează zborul.

De-i trebuie astfel de escapade,
Îi trebuie si cuibul în fiecare zi;
Ca si tie si lui i se cade
Să fie liber, să poată statornic iubi.

Ploaia
Plouă; picuratul egal îl ascult;
Frunzisul, umili si pe care nu-l leagănă pală de vînt,
Se apleacă strălucind sub aversă plîngînd,
Doliul aerului păsărelele întristîndu-le mult.

Fîntîna de mocirla ce creste-i tulburată;
Poteca scoate pietricele din alveole de pămînt.
Mireasmă reavănă degajă, roscat, nisipul fumegînd
Pe care unda întetită cu valurile ei îl poartă…

Întreaga zare nu e alta decît o vînătă cortină;
În geamuri degetele ploii bat darabana lor nebună;
Pavajul drumului e-albastru si parcă îl auzi cum sună
Cînd cad scînteile de apă ca niste boabe de lumină.

De-a lungul unui zid, posac si zgribulit insistă
Să meargă-ascultător în urma întîrziată-a unor boi;
Cerul e ceată, iar pămîntul e doar o mare de noroi;
Omul e plictisit: o, ploaia aceasta e atît de tristă!