Blanca Luz PULIDO
S-a născut în 1956, în Mexic. Poetă,
eseistă si traducătoare. A publicat eseuri si critică literară în diverse
reviste si suplimente, traduceri din engleză, franceză si portugheză. În
1998 a publicat traduceri din corespondenta lui Gustave Flaubert. Din opera
sa poetică se desprind volumele Fundaciones (1980), Ensayo de un árbol
(1982), Raíz de sombras (1988), Estación del alba (1992), Reino
del sueño (1996) si Cambiar de cielo (1998).
Rîu si arbore
Esti locul
unde umbrele se-alină.
Lîngă tine
sînt un arbore
si mă privesc în curentul
care-n ochii tăi se scurge linistit.
Rîu
ce scaldă simturile mele,
esti oglinda si adîncimea,
pasărea si săgeata ce-o înaltă.
Mă înclin spre tine
pentru ca frunzele mele să bea
verdele si chihlimbarul
ce răcoarea ta seamănă-n rădăcinile mele.
La malul tău cresc
si un aer de fericire mă-mprejmuie.
Si ca niste brate crengile mele
se pierd în curentul răsuflului tău.
Muntii din Oaxaca
În singurătatea muntilor
se contopesc drumurile cerului si ale pămîntului.
Toate ostenelile îsi pierd greutatea
în fata îmbrătisării eternitătii
suspendată în pietre,
clipe ale suflului său.
Vederea în Oaxaca începe să străbată
si descoperă că nicicînd n-a atins
aceeasi claritate zdruncinată,
născîndu-se în centrul altei istorii.
Muntii aici
scăpră din mîinile lui Dumnezeu,
fugiră din bratele sale în ciorchini
pentru a-i planta statura în peisaj
si adîncile sale culori metafizice
unde locuiesc culmile
pe care doar vîntul le atinge.
Privind schimbătoarele umbre
mă opresc în culmea
orizontului lor nesfîrsit
si le cer să mă-nvăluie
să mă protejeze
să mă salveze de mine
si să mă transforme-ntr-o zi
într-un fragment al marii sale linisti.
Trezire
Tîsnesti din mine
în mijlocul visului,
Pasii tăi repezi
umbresc amintirea
ce nu se recunoaste în privire.
Se apropie cuvintele tale, fărîme
de penumbră-n zorii zilei.
Din ele se naste rumoarea unui rîu,
ivit în cetatea tăcerii tale.
Aleg la-ntîmplare
harta unde locuiesti
fragmentele unei istorii
ce-o inventăm. Lumina se trezeste,
visul încetează de-a născoci umbra ta.
Dacă noaptea te răvăseste,
ziua te risipeste:
în toate malurile acum te pierd.
Inscriptie
pe un arbore de toamnă
1
Să te privesc
în calmul unei toamne
a fost să stiu
că mai există
minute din pendula paradisului
cînd absenta
se uită între brate.
2.
Din privirea ta
în ochii mei,
o lume se pierde,
alta se imaginează
si o a treia,
secretă,
înaintează.
Departe de mare
Ochii tăi,
întunecati de zgomote neascultate,
sînt un voiaj
căutînd pînzele sale în vînt,
o pasăre
ce-si urmăreste aripile prin aer.
De la tărm
privesc liniile încrucisate ale hărtilor tale,
crăpăturile timpului în memorie,
si pielea ta
unde părăsesti pe noapte
marea ce se stinse pentru visul tău.
Traduceri de Al. HUSAR
