Vasile PROCA: Adam Puslojic, moartea este o taina, este un mister ( mysterium mortis ), este tacere, este o negare a fiintei. Lumea noastra este dincoace de Dumnezeu. Noi stam în minutul acela de reculegere, solemn, cînd moartea distruge ceva, creînd o absenta. Pentru poezie, tacerea mortii a fost, tot timpul, o tema cu dimensiune uriasa. A fost izvorul, care, ciudat, ne da forta sa întelegem existenta, fiinta ca finitudine. O lume plina de sensuri. Desigur, tacerea mortii este si un mod de a percepe universul uman în împrejurari de tot felul. Striga-i mortii pe nume, fiindca, omule, si tu ai nume. Cum fac maramuresenii, de pilda:

„Frunza verde de sicriu

Cînd eram odata viu.

Frunza verde primavara

Am murit si-a doua oara

Am murit si-a doua oara…”

Adam PUSLOJIC: Da, adevarat, pe mine Nichita m-a chemat în inima Maramuresului. Am venit dupa el si l-am gasit la Desesti într-o camera-muzeu, l-am gasit închinîndu-se la sfintii tarani din biserica de lemn, din acelasi sat…

O, îmi amintesc o întîmplare de la moartea lui Nichita: trebuia sa port cosciugul împreuna cu cîtiva prieteni. Atunci i-am vazut pe Cucu, pe Blendea, pe Miclea. Au venit la înmormîntare, fara aparate. Eu nu stiam ca în România, din nu stiu ce motive, nu se fac poze la înmormîntare.

Domnule, si eu aveam aparatul meu rusesc si tîmpit. Un Zorki cred ca era, sau dracu' stie. Am rugat atunci pe un tînar sa puna umarul sub cosciug si am facut poze cu Nichita. Sînt senzationale. Chiar si de la jumatate de metru l-am fotografiat. Cum era el atunci, pe catafalc. Si au ramas pentru vesnicie. Acum le voi publica în cartea Dainuie lumina Nichita . Le pun pe toate, un film întreg. E mai frumos ca în ultima luna a vietii lui.

( Adam se opreste din modul sau unic de a povesti si tace. În privirea sa sta un om singur: îngerul Nichita. Tace timp de multe cuvinte, apoi începe: )

Acum, Vasile, dragule, am sa-l repet pe marele poet Milos Tîrnianski.

El a fost un mare diplomat. E cel mai important scriitor integral al secolului XX, în Serbia. Romanul lui, Migratii , în doua volume, a fost declarat la Paris ca roman al secolului XX. Ideea marelui poet si prozator este aceea ca el nu neaga moartea. El a reiterat-o în Cosmos.

Moartea e un fel de viata, de renastere, de reînnoire a vietii cosmice.

Daca mor eu, nu mori tu. Daca mori tu, nu moare fiul tau. Daca moare fiul tau, nu moare nepotul tau – fiul lui.

Moartea este un fenomen foarte complex si ciudat.

Si, as spune, nu atît de fatal si de tragic cum consideram noi, poetii. Pentru ca, în limbajul naturii, noi sîntem un fel de paduchi verzi. Sau un fel de spirite luminoase. Asa cum, uneori, vedem, în noapte, un zbor luminos.

În sufletele noastre, fenomenul mortii este legat de Dumnezeu, fiindca lui îi datoram totul.

Cred ca este foarte greu sa legam fenomenul mortii de Dumnezeu. Pentru ca El este un fenomen integral. La El nu este o deosebire între viata si moarte. Exista un fenomen neutru sau unic, unit. Dumnezeu este nu numai trecutul cosmosului, dar este si prezentul, si viitorul. Adica moartea este un fenomen din punctul de vedere al omului. Un fenomen al trecutului. Dar Dumnezeu, care traieste si trecutul si prezentul si viitorul – El moartea o considera numai o faza, numai o etapa a vietii.

La noi, Vladica Nicolae Velimirovici, în ale sale Scrisori misionare , a spus, într-un mod minunat, ce datoreaza sîrbii lui Hristos.

Apoi, fiecare sa-si praznuiasca slava , care este o traditie crestina sîrbeasca de sarbatorire a sfîntului ce, prin curgerea anilor îsi ocroteste familia.

Teologii spun ca moartea este si trebuie sa fie o bucurie.

Da, pentru ca teologii sînt obsedati de moartea lui Hristos. Moartea lui Hristos este cea mai miraculoasa moarte: fiindca se transforma în renastere.

Iisus s-a nascut prin moarte. El a fost negatia mortii prin reînviere.

Si sa nu uitam ca eu port numele lui Adam. Si Iisus a fost rastignit pe cruce chiar lînga craniul lui Adam. Stiti, craniul acela, sub crucea lui Iisus, e craniul meu – craniul lui Adam.

Daca au cazut stropi de sînge pe un craniu, au cazut pe craniul meu.

De fapt, Iisus a reînviat prin familiarizarea cu destinul lui Adam. Abia atunci, cînd El a înteles ca termina cercul început de Adam – si de fapt îl continua. El îl continua – iata, dureaza de 2005 ani.

Dar, mai mult de atît, Iisus este o mare speranta a viitorului uman. Noi trebuie sa purtam, în noi, sentimentul reînvierii si atunci vom renaste si noi. Iata un titlu la convorbirea noastra: Iisus e o mare speranta a viitorului uman .

Interviu realizat de Vasile PROCA

Home