Adam PUSLOJIC
Niste scrisori
Amicului Eugen
Noi sîntem niste scrisori
netrimise înca
uitate
între tine si mine
nici astazi nu este
chiar
prea tîrziu
abia acum
umbra verde umbla
pe sub pamînt
exact cum trebuie
îmi vine
sa nu
tac
îmi vine
sa nu
mor
a sosit clipa miraculoasa
a nebuniei mele
cu doi ochi
din ceafa
pe crestet
aud
o ceata laptoasa
îmi vineri
sa urlu
din ea
spre neant
spre tine bre
necunoscutul meu parinte
Conferinta la tara
Abia mi-amintesc
de limba româna.
Nu ma pot întelege
nici chiar pe mine
însumi, dar totusi
speranta mea creste
în fiecare zi. Sînt
si anumite sanse chioare,
anumite posibilitati
adormite… sa nu mor
de rusinea româneasca.
Chiar, astazi, vezi…
am început din nou
cu litera A, a mea.
Daca trec de ea, ca de
o bariera de fier,
sînt convins total
ca în curînd m-apuc
de poezie luminoasa
si de o mare încredere
am sa-mi laud din nou
tara si mormîntul,
frunza verde si cenusa,
creanga de aur, tacerea
si linistea galbena.
Nu spun mai luminos
si mai mult de atît.
Am caracter!
Am sa pornesc
fulgerator la tara.
Ma las de baut
si de mîncare neagra.
Am sa scriu scrisori
la prieteni
si la niste femei
nebune, frumoase
si urîte, batrîne si
foarte tinere…
ca înainte, cînd
nu aveam prea mult talent
dar avea ceva experienta
la foc si fulger,
la aur si diamante,
la zbor liber
prin
aer!
