Ivan RADOIEV
Promisiunea verde
Salut, viitorule! Nu mă ocolesti
Pornind, îmi îmbrac timpul.
Elimin moartea din propria carte –
Primăvară. Nuntă.
În crengi înverzise pasărea,
Se desprinse, pornise spre cer.
Si-n cercuri clare se scurseră pădurile.
Cine mă întîlnise? Cine m-a acompaniat?
Eh, era doar o promisiune verde! Dumnezeul
O făurise din iarbă – deci, cu Dumnezeu!
Basmul despre premiul poetului
Atît de des
Mi se scurg în fata ochilor
Cinci chipuri feminine,
Cinci surori ale tatălui –
Cinci mătusi.
Fiecare frămînta pîinea
Pentru cel putin douăzeci de suflete.
Măturau curtea.
Aveau picioarele pline
De vene albastre.
Toate sînt deja moarte.
Între timp văzusem marea.
Dar venele albastre mai stăruie în ochii mei-
O asemenea albăstreală nu văzusem vreodată.
Gîndisem:
Încă o picătură – si
Deveni-vor rosii.
Ele alungau din curte
Duhuri si sopîrle,
Îsi lăsau pe peretii albi
Propriile vene,
Ce curgeau pe acoperisuri
Si soarele sărea în vie.
Apoi vîrsau
Un sort de mere-n prăpăstii.
Atît de rosii, că abia
Se mai abtineau de la albăstreală.
Albastru, rosu; albastru, rosu...
În curtea curată
Curgeau trei rîuri:
Albastru, rosu si ... de aur.
Din cel rosu se năsteau caii,
Din albastru – porcii,
Din cel de aur – nu stiam ce,
Si asteptam
Pînă cînd bunica nu va aprinde lampa
Înainte de somn.
Traducere din limba bulgară Nicolae CORNESCIAN
