TINERI AUTORI

Ionut RADU

****

S-a trezit înaintea primei sale ore
nasterea care trebuia să-l tină în brate a deschis ochii în urma sa
vesnicia aceasta de pînă la dimineată i se va adăuga la viată,
îsi caută începutul
încearcă să-si amintească cum arăta în visul lui Dumnezeu despre el …
încă nu stie că înainte de a întîlni pe cel ce a născut prima nastere
va trebui să recunoască ora exactă..

 

În apropierea nuntii

(Se cade a vă mărturisi că acest poem l-am întîlnit cu putin înainte de răsăritul soarelui, cîntecele si dansurile de la Nunta din Cana s-au prelungit către dimineată.)

… mirii au încetat să fie doi
au golit aerul, gîndurile si cuvintele dintre ei,
păstrează îmbrătisarea intactă
si cînd mîinile lor nu desenează atingeri,
ei, primii doi
încă nu stiu,
îmbrătisarea lor este o fereastră,
… este un punct vamal
între mine si celălalt,
între o lume si continuarea ei.
 
Alerg spre cel ce voi fi,
se desparte cerul ce este
de cerul ce sînt,
pot fi oricine
chiar si eu însumi.

Mă deschid ca (pe) o usă,
în urmă
rămîn eu necunoscut mie,
îl fac posibil pe celălalt,
eu stiu ca el tace în mine
el stie că eu tac în el,
merg spre celălalt centru
fără să traversez extremitătile dintre noi, 
în el nu mor
doar îmi continui nasterea de cealaltă parte a pielii.

Nu stiu care din noi va fi locuit de celălalt,
oare mă voi întîlni …
… mă voi mai recunoaste de cealaltă parte a nasterii ?

 

****
Dacă as fi fost mag
as fi urmărit deplasarea stelei pe un cer întors cu fata spre centru
as fi sesizat valurile produse de trecerea prea aproape de eu
a cometei.
Ochiul meu încă nu a atins realitatea cu mîna
în pelerinajele sale a întîlnit doar amintirile păstrate în exterior.
Trecerea cometei prin apropierea numelui meu
sau al altuia
este egală cu o schimbare la fată.

 

Despre zăpada din amintirile lupilor albi

Dumnezeu si-a luat zăpada pe umeri
si a plecat să schieze
urmăreste amprentele lăsate pe zăpadă de respiratia lupilor albi.

S-au întors lupii albi
nu mai dorm cu capul lipit de ultima mea idee,
construiesc oameni de zăpadă din amintirile mele despre ninsoare,
îmi aduc numele lîngă sufletul lor
să nu-mi fie frig.
Aleargă nelocuind spatiul
doar sentimentele li se văd aruncate ca o minge de baschet
de la unul spre celălalt,
lumina se miscă mai repede în jurul lor.
Domesticesc albul în sentimente
... amintirile despre moarte nu mai au loc în sufletul lor
(uită continuu să moară)
propria lor nastere o nasc
pînă cînd lumina de la etajul cel mai înalt
desenează forme luminoase si în afara pielii.
Paznicii marilor portii nu sînt treziti de amintirile lor
cînd trec din anotimp în culoarea ce l-a generat,
pot părăsi anotimpul fără ca trupul să rămînă ofrandă
la marginea de jos a nici unui copac.
Amintirile lor sînt îmbibate de albul ce este si va să fie.

Desenează pasi
pe zăpada din amintirile personajelor
cînd nasterea se apropie.