Viorica RĂDUTĂ

soartă acum

se uită la mine

somnul e la sfîrsitul lui

cu o apă pe spate

P OEZIA / vară 2010

48

mă întreb dacă asta e soarta

să mi se rupă visul chiar în gîndul lui

vîntul e încordat

îi vin bine mîinile

cineva îmi întinde un pahar cu apă

unul pe care pînă la urmă îl bea

vultur curînd

luminati de ape

nu-i mai văd frigul

înfăsurat de ape de gînduri

mîinile îmi tin mîinile

cu o seară mai deasă

pe gura vasului de pămînt

să ascult trupul

cînd la un capăt sînt ape nu-i somn

sau e unul mort că nu

nu vrea să privească

desi am plîns

un capăt de rîu calcă pustiul

sau îl apucă de glezne

un loc de trăit

între ape e tata

cu rîul pe coapsă

mergînd singur

somnul pe rîu

se fac spărturi în păsări

si respiratia parcă adoarme

trupul o duce la capăt

apă dulce în apă sărată în fine apă

lumea de afară cînd curge

P OEZIA / vară 2010

49

acest trup se pregăteste să iasă

ploile sînt vegetatii cu o singură carapace

departe mai sînt de casă

gînd la distantă

umbra poartă corp cînd te văd la distantă

cu dealurile

care se ridică mai sus de umeri

sînt si pustii

mai ales frigul mai ales amintirile

zi si noapte zi noapte peste ele

atunci

tatăl meu tocmai pleca în mormînt

unde îsi pune costumul

si-a scos tigara

un deget lipsă

mă uit la noapte la mîini si văd vremea

dealul fuge deasupra un gînd

acolo îi iese gîndul

gîndul e lung

nu are capăt

are doar ziua a doua după altă zi

mereu a doua

prima rămîne afară

te strig dar strigătul mă asteaptă

ca si cum întunericul vrea să mai vadă o dată

se uită la mine cum caut chipul mamei la vînt

pe afară

dar afară e gînd

P OEZIA / vară 2010

50

timpul cu fierăstrăul în el

trece prin mine si taie din gînd

tu spui că e noapte

sau asa văd eu visul cînd plouă

pentru că în locul păsării stă chiar aerul ei

stă la fereastră

amintirile nu ajung aici amintiri

doar fierăstrăul trece prin mîinile tale

gîndul are cinci degete

cînd mă ating să am corp să am vise

capul de pasăre în fereastră

să-l vadă