TERNARE
Sã mã culc pe pãmînt
Sã nu mai fiu decît timpul care mã va
Suprima.
În dubla inimã-a genunii,
Înainte, dupã,
sã tac
Îndianul cîntã la ghitarã,
Rãsunã florile,
Cum de-s încã aici?
Nu-ti returna
Numele,
Nu mai existã nimic.
Tu, cel pe care nimeni nu-l crede,
Faci cunostintã
Cu esecul.
Oricît de verde verdele, oricît de negru, oricît de
clar,
albastrul oricît de rosu,
Tot astãzi
Oricît de grea umbra la picioarele mele.
Copiii,
Tipînd, rîzînd, de departe chemînd,
De atît de departe.
Durerea poate fi mai mare,
Poetul face din ea un poem
Si lacrimile nu curg.
O. lume imensã
Si eu
Cu vorbele mele.
Lume sau poem
Alege-ti credinta
Sau fii nebunie.
Cînd se desfac timp, spatiu, cuvînt
Spre tine ochii mei se-naltã
Castel în ruine...
(În româneste de Ion ROSIORU)