TERNARE

 Sã mã culc pe pãmînt
Sã nu mai fiu decît timpul care mã va
  Suprima.

În dubla inimã-a genunii,
 Înainte, dupã,
  sã tac

Îndianul cîntã la ghitarã,
 Rãsunã florile,
Cum de-s încã aici?

 Nu-ti returna
  Numele,
   Nu mai existã nimic.

Tu, cel pe care nimeni nu-l crede,
 Faci cunostintã
Cu esecul.

Oricît de verde verdele, oricît de negru, oricît de clar,
    albastrul oricît de rosu,
 Tot astãzi
Oricît de grea umbra la picioarele mele.

Copiii,
Tipînd, rîzînd, de departe chemînd,
 De atît de departe.

Durerea poate fi mai mare,
Poetul face din ea un poem
 Si lacrimile nu curg.

O. lume imensã
 Si eu
Cu vorbele mele.

Lume sau poem
Alege-ti credinta
Sau fii nebunie.

Cînd se desfac timp, spatiu, cuvînt
Spre tine ochii mei se-naltã
 Castel în ruine...

(În româneste de Ion ROSIORU)