Arthur RIMBAUD   

Răul

În vreme ce scuipatul rosu al armelor se înteteste
Si suieră fără-ncetare sub vasta boltă de smarald,
Cînd, verzi sau rosii, lîngă mîndrul Rege ce le zeflemiseste,
Batalioane-ntregi învinse-n pîrjolul bătăliei cad,

În timp ce macină, hulpava si-ngrozitoarea nebunie
Adună mii si mii de oameni în stogurile ei fierbinti
– Sărmanii morti! în iarba verii ca si-n imensa-ti bucurie,
Natură, tu, mărinimoasă, i-ai zămislit atît de sfinti… –

El e un Dumnezeu ce rîde în pînzele de pe altare,
Ca si-n potirele de aur ori în tămîia fumegînd.
Si care, beat de osanale, în somn coboară jubilînd

Se trezeste doar cînd mame se-adună-n număr cît mai mare,
Nelinistite si în doliu, zguduindu-se de plîns,
Îi dau bănutul de pe urmă cu grijă în năframe strîns!


Mîini de Cezari

Bărbatul palid trece printre peluze vii.
E îmbrăcat în negru. Trabucu-i între dinti.
Si-nchipuie o clipă că-i la Tuileries
Si ochiu-i tern se umple de fulgerări fierbinti.

A dus-o patru lustri într-o destrăbălare!
Ca Împărat spusese: „Eu suflu-n Libertate
Cu-aceeasi gingăsie ca într-o lumînare!”
Dar, iată, deodată, s-o stingă nu mai poate.

Prizonier e astăzi si buzele-i sînt mute.
Regretul implacabil îl bîntuie cumva?
Nu se va sti de-a pururi. Oarbă-i mînia sa.

L-a implicat Cumătrul ochelarist în lupte…
Palatele-s ca fumul trabucului arzînd:
Cel din Saint-Cloud-ntr-o seară fu la rînd.
Visat pentru iarnă

Iarna-n vagonul mic si roz ne vom sui,
    Vom sta pe pernute alba    stre;
Cuiburi de săruturi nebune vor fi
    Acolo sufletele noastre.

Vei închide ochii să nu vezi în oglindă
    Umbrele dedate la grimase,
Demoni si lupi rîvnind să te cuprindă
    În negrele ghiare păroase.

Îti vei simti obrazul zgîriat…
Paing nebun, sărutul dat
    O să-ti alerge pe gît…

„Caută-l!” cu sigurantă o să-mi spui
Si ore-n sir voi fi pe urma lui,
    Intrigat că se-ascunde atît…


Adormitul din viroagă

E-un petec de verdeată pe unde-o gîrlă cîntă
În ierburi zdrentuindu-si mantia de argint
Viu; peste mîndrul munte soarele ce se-avîntă
Luceste; e-o viroagă de raze gîlgîind.

Fără sapcă, – un soldat tînăr, avînd gura a mirare
Si cu ceafa în azurul năstureilor de rouă
Doarme; sub cerul liber si-n seve fosnitoare,
Palid în patu-i verde unde lumina-l plouă.

Îsi tine-n gladiole picioarele. Zîmbeste
Ca un copil ce doarme bolnav, se odihneste:
Natură, dă-l în leagăn, fii caldă si-nteleaptă.

Miresmele îi lasă în pace nara fină;
Doarme în soare, mîna continuînd s-o tină
Pe pieptu-i calm cu două răni roz în partea dreapră.



Traduceri de Ion ROSIORU

Home