DATORIA POETILOR

Multe poeme sînt fluvii.
Altele sînt flori pitice pe cîmpul de searã.
Altele sînt ca pietrele care nu zidesc nimic.

Multe versuri sînt ca soldatii pregãtiti pentru luptã.
Altele ca dezertorii ascunsi în spatele copacilor înfloriti.
Altele ca soldatii necunoscuti, care nu au chip.

Multe poeme strigã cu putere fãrã sã fie auzite.
Altele tac cu mîinile încrucisate,
altele sînt plictisite si vorbesc lucruri plictisitoare.

Multe versuri sînt uneltele,
unele ruginite, aruncate la pãmînt,
iar altele noi, care lucreazã pãmîntul.

Multe poeme sînt ca armele:
arme azvîrlite la pãmînt
si arme rãsucite în inima dusmanului.

Multe versuri stau în spatele tãcerii,
precum copiii palizi în spatele geamurilor unui orfelinat -
privesc departe în ploaie - nu stiu ce sã facã, unde sã meargã.

Multe poeme sînt precum copacii:
unele precum chiparosii într-un trist apus de soare,
altele ca pomii fructiferi într-un colhoz.

Multe versuri sînt precum usile:
usi închise în case mãrunte
si usi deschise în blînde, rostuite suflete.

Sînt si usi negre, arse într-un incendiu,
si altele zguduite de o explozie,
iar altele pe care este purtat un tovarãs ucis.

Existã poeme care galopeazã
în timp
precum cavaleria rosie a lui Smirneschi,
poeme cãlãreti care lasã frîiele si apucã securea.

Multe poeme îngenuncheazã în mijlocul drumului,
multe poeme, somere cu mîini nemuncite,
multe poeme, muncitori care depãsesc de mii de ori norma lor.

Existã versuri ca dantelele de la gîtul fetelor
sau ca pietrele pretioase ale inelului cu mici si tainice simboluri,
iar altele care fîlfîie în înalt precum steagurile trainice.

Multe poeme rãmîn noaptea tîrziu în singurãtate:
udã din cînd în cînd cei patru dactili ai versurilor lor într-un pîrîias,
apoi dispar visãtoare în pãdure si nu se mai întorc.

Multe versuri sînt ca firele de argint
legate de clopoteii stelelor -
dacã le tragi, un sunet argintiu de clopot înduioseazã orizontul.

Multe poeme se prãbusesc în propria lor strãlucire,
mîndre poeme; nu catadicsesc sã spunã nimic.
Stiu multe poeme care s-au înecat în fîntîna de aur a lunii.

Un poem adevãrat nu întîrzie niciodatã într-un ungher al visãrii.
Totdeauna în pas cu vremea lui ca muncitorul constiincios si punctual,
este un soldat pregãtit care spune prezent la prima chemare a epocii lui.

Uneori poetii seamãnã cu pãsãrile în pãdurea timpului,
albatrosii lui Baudelaire, corbii lui Poe,
uneori cu vrãbiile în zãpadã sau cu vulturul sus, cu idealuri mãrete.

Existã si poeme frumoase ca pãsãrile gluhár:
în mai si în aprilie se îneacã în propriul lor cîntec de dragoste,
se îneacã în melodia lor si surzesc.

În mai si în aprilie, în revãrsat de zori,
în rãcoarea cristalinã a pãdurii
apar vînãtorii cu flintele lor si pãsãrile gluhár nu-i aud.

Fiti atenti, tovarãsi poeti, frati ai mei,
sã tinem urechea lipitã de sticla tãcerii -
pasii dusmanului si ai prietenului seamãnã în clarobscurul pãdurii.
 Trebuie sã-i deosebim.

Fiti atenti, tovarãsi poeti, sã nu ne prãbusim în cîntecul nostru
si sã nu ne gãseascã nepregãtiti marele ceas
- un poet spune prezent la prima chemare a epocii lor.

Altfel cîntecele noastre vor rãmîne departe de treptele veacurilor,
îmbãlsãmate, frumoase si inutile pãsãri precum acele gluhár,
albastru-negre pe coridoarele regale ale Bistritei.

Precum acele pãsãri gluhar cu cele douã aripi încrucisate,
tãcute, funebre, îmbãlsãmate - ornament al palatelor strãine -,
cu ochii douã zadarnic nedumeriri, rotunde sub sprîncenele rosii.

Fiti atenti, tovarãsi poeti, - un poet
este un muncitor la locul sãu de muncã, un soldat în garda lui,
un comandant care e responsabil în fata armatelor
   democratice ale versurilor sale.

Home