POEZIE FRANCEZĂ

Georges RODENBACH

(1855-l898 )

Grădina

Printre-amintirile diverse din stinsa mea copilărie,
Una extrem de persistentă-mi evocă o grădină veche
Si diminetile-apriline. Brusc acea vreme reînvia
C-un clopot care îmi revarsă chemarea-i dulce în ureche,

Grădina umedă păstrează în gînduri încă pasii mei
Si-i melancolică si neagră precum ar fi o remuscare.
Copacii ei plîngeau nostalgic frunza, căzută, pe alei
Si ea era pentru noi locu-ngrădit în care totul moare.

Dar ce metamorfoze, Doamne, de cum intram în primăvară
După ce iarna, ne frustrase de liliacu-n floare dat;
Gustam întreaga noutate a lucrurilor de afară
Si ochiul nostru de-atît verde imprevizibil era beat!

Era reînnoirea, firii, o dată Pastele sosit,
Cînd mergeam să culegem tainic, cu degete mîngîietoare,
În verdele decor din preajmă ce-mi părea, neasemuit,
Ouă de purpură si aur, ascunse prin boschetii-n floare.

Copii usori ca niste îngeri, în rochii albe îmbrăcati,
Amuzam vîntul cu atîta prinos de joc si voiosie
Si ne-ntrebam, privind la pomii de floare albă încărcati,
De n-a căzut cumva zăpadă pe orice ramură mlădie.

Cîinele, scuturîndu-si zgarda, masiv lucrată în aramă,
Zburda prin iarbă-n urma noastră. O, ce divine dimineti!
Stiindu-ne frumosi, teferi, surîzătoarea noastră mamă
Cu ochii-i ne sorbea si-n pieptu-i simtea pulsînd mai multe vieti.

În acest timp, în depărtarea cu molcomele ei lumini
Din cerul ce-arbora, cu fală drapelu-albastru de aprilie
Mai multe clopote răzlete iscau evlavia-n crestini,
Sfîsiind linistea enormă prin revenirea din exil.

De fiere-i astăzi amintirea acelor mîndre aurore!
Cu raze vesele si-n care de rîs copilăresc te scuturi
C-ai fi crezut că vezi cum ca de din cerul urmelor sonore,
Cu aripile numai floare, alaiul nuptial de fluturi…

În româneste de Ion ROSIORU