Monica ROHAN

Gradina nostalgica (sau Nostalgia gradinii)

Gradina...

Spaima de aur, învesmîntata

în abur sfînt

învaluita în ceata livezii

iesita din pamînt

în poamele care nu vor sa-si anine

la urechile noastre sufletul lor

Groaza cireselor grele si-a sfintelor

mere putere

Ne umple de spaima si dor...

Îndemn :

Sa nu mai umblu prin vai necunoscute.

Iata-ma-s iar

prin vai înserate cu umbre vinetii

unde ciulinul e frate cu gusterii mintii -

Acolo zglobii salta-n pamînt

flori albe de romanita

Acolo mai sînt cu bretonul în vînt

fetita desculta-n sandale

mai alergînd si acum

„mamaruta ruta

suie-ma-n caruta”

si ma du draguta

într-o vale neumblata

proaspata înmiresmata

cu flori albe si de nalbe

si mai albe de narcise

si-nca albe de din vise

adunate

dar nescrise...

Si cum ziceam :

Sa nu mai umblu

prin vai necunoscute

unde cade umbra de cenusa

a pasarii slute

de unde într-un ceas întunecat

ori numai într-o clipa

cînd trece în dreptul soarelui

o aripa a pasarii aceleia

s-ar putea sa uit

drumu-ndarat.

Pasarea singuratica îsi cauta puii

cu aripa arsa scormonind prin vîlcele

ochiul ei alb rostogolit în omat

sterge urma spre casa

a talpilor mele

si-a gîndurilor mele

doinire înceata

o sterge usor

pasarea mult-întristata.

Mai departe...

Pasarea mult întristata

ranita-i de dor

Cînd trece deasupra gradinii

smulge crinii din bulbi

Ouale triste rasadite-n pamînt

recunosc strigatul pasarii-mama

însa vremea-i straina si degeaba

îi cheama

puii ei sînt acuma-n gradina

sub aripa marului sfînt

umbra dulce ca laptele-i, blînda

prin lujeri subtiratici

de flori

coboara spre huma adînca

în care ai sa cobori

si tu, din magnifica-ti stînca...