pe deasupra lunii mai

Pe deasupra lunii mai, pe-un corb,
Edgar face-o hartă a desertăciunii;

eu sap cu unghiile-ntr-o lumină,
îi sfîsii miezul pînă dau de colb
si-arunc sămîntă-n frageda tărînă;

Edgar îsi mînă corbul într-un vis
uitat pe-o caravelă-n larg de noapte;
era deschisă poarta-n vîrf de cer
si în jurnalul unui înger
semn de moarte.

Pe deasupra lunii mai, pre limba sa,
Edgar se furisează-ntr-o văpaie;
eu călăresc un corb de tinichea,
nefericit de liber si necuprins de trist
în cerul meu sub formă de odaie.

receptorul-pereche

Poezia se droghează cu viata mea
comprimată-n tablete
ca niste oglinzi-colivie;
n-are cum să scape cel ce am fost,
eu sînt receptorul-pereche,
însotitorul cuvîntului prin Pustie;

ca orice minune
poezia are carnea din soapte
si oasele tari, de lumină;
cînd o cuprind,
e ca si cum as întoarce îngerul
în ultima noapte neatinsă de vină;

poezia se hrăneste cu un vis de copil,
sfîsie lacomă cerul din ape
si amintirea mea princiară;
fără de veste-n răsuflarea ei
voi pîlpîi curînd în cel ce-am fost
cum trandafirul pe un geam de ceară.

într-o duminică blondă

Într-o duminică blondă si fără de calendar,
Dumnezeu aruncînd între ape un ban
ori un sîmbure cu efigia lunii,
linistea-si urni în cercuri
dantela meduzelor si-n zadar
încercam să-ti aprind cuvinte;

bratele tale întrupate din fluturi
ca o boare-mi căutau umerii,
dorinta fosnea printre ierburi
cu ochi de felină,
eram un prunc al uimirii
pierdut în cătina hipnotică,
un sîmbure cu efigia lunii
respirînd lumină

splendoare la prima vedere

Dintr-o dată
aerul mi s-a tras dinainte,
cum iarba
de sub copitele mînzului;

cerul s-a făcut mic
si lumina zilei
a lunecat într-o candelă;

dintr-o dată
nu s-a mai auzit nimic
pînă dincolo de mare,

doar pasii tăi
apropiindu-se
nepăsător dans blond,
înger cu pleoape albastre