Trecea pe drum infirma. A rãposat deja.
Vîntul cojeste crîncen vopseaua scorojitã.
Esti si mai agresivã în rochie grena.
M-aruncã-n amintire cartofii copti pe plitã.
îsi mînã luna cerbii cãtre livada ta.
în candelã lumina abia de mai palpitã.
Tîrãste iarãsi barca un mort spre cherhana.
Dezgroapã domnul Müller comoara daco-scitã.
SCRISOARE
Sîntem singuri, doamnã, ca în debandada
Dacã-ntru uitare ti-ai iesit din nume
Estompat cu totul e si visu-n care,
Nu lipeste nimeni cioburile sortii
Bradul din grãdinã-i rosu sub zãpadã.
Ci în hanul sumbru voi intra c-o floare
Sîntem singuri, doamnã Norda Ela, iatã
PANTUM
Vîntul cojeste crîncen vopseaua scorojitã.
Taximetristul tînãr se crede cineva.
Maria-Magdalena recade în ispitã.
Esti si mai agresivã în rochie grena.
Maria-Magdalena recade în ispitã.
Un cal cu ochi albastri prin vis mã va purta.
M-aruncã-n amintire cartofii copti pe plitã.
Un cal cu ochi albastri prin vis mã va purta.
Mã suspectez amarnic de viata netrãitã.
îsi mînã luna cerbii cãtre livada ta.
Mã suspectez amarnic de viata netrãitã.
Te-ascunzi sub pelerina adverbului cîndva.
în candelã lumina abia de mai palpitã.
Te-ascunzi sub pelerina adverbului cîndva.
Prostituata Rely c-un preot se mãritã.
Tîrãste iarãsi barca un mort spre cherhana.
Prostituata Rely c-un preot se mãritã.
întruchipez romantic eterna haimana.
Dezgroapã domnul Müller comoara daco-scitã.
întruchipez romantic eterna haimana.
Misionara blondã din schit a fost rãpitã.
Nucii plantati la poartã rod nu vor mai lega.
Misionara blondã din schit a fost rãpitã.
Trecea pe drum infirma. A rãposat deja!
ostilor franceze-n crivãtul rusesc
ce-si trimite lupii sã-si devore prada
fãrã nici o luptã: iatã-i cã sosesc!
(parcã Norda Ela te-alintam cîndva),
azi un sac de oase-i calul meu ce-n spume
îmi purta destinul cãtre soarta ta!
prin livezi în floare, mire ti-as fi fost
cînd, sã-ti intru-n gratii, mai eram în stare
sã-l învãt pe Ady Endre pe de rost!
sparte-n maelströmul dansului maghiar
cînd a prins sã ningã si în fata portii
s-a-mpuscat frenetic vãrul tãu, Gaspar!
Clopotu-si resoarbe dangãtul prelung.
Haitele spre searã vor iesi la pradã.
La mormîntul tînãr n-o sã mai ajung,
si, retras în mine, ca-ntr-un vers tãcut,
o sã-mi sînger, poate, buzele-n pahare
suple-asemeni tie care nu m-ai vrut...
cum de pretutindeni hãmesiti sosesc
corbi ce-asupra noastrã or sã se abatã
ca asupra pustei viscolul rusesc!
