Edmond ROSTAND

               Motanul mic si negru

Motanul mic si negru-i obraznic ca un paj;
ÎI las ades să urce pe masa mea de scris
Si mă priveste gales si parcă-i un gingas
Presse-papier cu suflet hălăduind prin vis.

Un fir de păr nu miscă în blana-i velurată,
Bulgăr de noapte, tandru, pe fila zăpezie,
Si parcă din plus rosu i-e limba atîrnată
Si te gîndesti o clipă că-i doar o jucărie.

Cînd se amuză. Doamne, e nostim cît cuprinde
Si îl compar în minte c-un ursulet sadea
Si corpul meu pe burtă în fata lui se-ntinde
Să-l urmăresc de-aproape cînd lapte-i dau să bea.

Întîi si-ntîi cu nara lui fină îl miroase,
Îsi vîră limba-ntrînsul si lincăie usor
Si-i mîndru foc de gustul mîncării delicioase
Si parcă-aud cum apa ar clipoci-n izvor.

El bea si dă din coadă si timp de glume n-are
Si nu-si ridică botul turtit din farfurie
Decît cînd nu mai este nici urmă de mîncare
Si-atunci se linge tandru cu limba-i rozalie.

Cu tact îsi aranjează mustătile si pare
Că nu-i vine să creadă că masa s-a sfîrsit
Si cum observă-o pată pe blana-i lucitoare,
Nu pregetă-o clipită s-o ia la lustruit.

Două agate-s ochii-i de miere si azur
Pe care îi închide usor si prinde-a toarce
Indiferent la cele ce se petrec în jur,
Nici chiar cînd pe o parte ca tigrul se întoarce !
Traducere de Ion ROSIORU