Cristina RUSU

„murind să înflorească celor muritori/

floarea’nvierii din grădinile de jos” – Învierea Mîntuitorului Hristos

cea mai mare bucurie a crestinilor

Imnografia, si prin cuvînt rimat dar si prin muzică deschide sufletului o

nouă simtire. Marii imnografi nu folosesc un limbaj comun scrierilor bisericesti

obisnuite ci o formă eshatologică de trezire duhovnicească, de bucurie. Sfîntul

Grigorie de Nyssa spune „muzica este în firea omului, filozofia cea prin muzică este

mai bună decît simpla filozofare despre lucrurile lumesti”. Între muzică si

imnografie există o legătură indestructibilă. Toate formele poeziei imnografice

(tropar, condac, canon), ca si celelalte apărute ceva mai tîrziu (luminînde,

voscresne, stihiri, slave) capătă o dublă importantă cînd sînt însotite de melodii

potrivite, creatoare de emotii religioase, în adevăratul sens al cuvîntului, dar mai

ales de bucurii duhovnicesti si de învătături dogmatice profunde. Sfintii părinti,

imnografii, scriitorii bisericesti, poetii dau o importantă aparte în scrierile lor

Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că Învierea celei de-a treia zi este cea

mai mare bucurie a crestinilor, sărbătoarea sărbătorilor. Poezia religioasă în cultul

ortodox îsi are rădăcinile în imnografia bizantină care este o adevărată enciclopedie

teologică versificată sau o teologie popularizată sub forma imnelor. Prin această

imnografie, dogma ortodoxă si-a găsit cele mai frumoase formule de exprimare, în

formele cultului ortodox. Sfîntul Ioan Gură de Aur scrie în predica la Înviere, „Cel

care a venit după al treilea ceas/ Să se bucure si acela de marea Sărbătoare!”.

Învierea Domnului este un eveniment central si unic în istoria lumii, dar depăsind

si redefinind această istorie, actul în sine este cît se poate de real si palpabil,

realitatea acestuia fiind întărită si de aparitiile Mîntuitorului după înviere. După

evenimentele cutremurătoare ale răstignirii, mortii si îngropării, ucenicii Săi se

aflau într-o stare de lipsă a păcii si de frică. Stăteau închisi de frica iudeilor, iar Iisus

Hristos Cel Înviat „a venit si a stat în mijlocul lor si a zis: Pace vouă!... Si, suflînd

asupra lor, le-a zis: Luati Duh Sfînt ” ( Ioan XX, 19, 22). De acum înainte întru

nădejdea Învierii lui Hristos crestinii nu vor mai experimenta sentimentul de frică

de moarte, de singurătate sau deznădejde, constientizînd Pacea permanentă a

Duhului Sfînt prin post si rugăciune, dar si Curajul mîntuitor al Învierii, căci ne

socotim a fi „morti păcatului (trupeste), dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus,

Domnul nostru” ( Romani 6, 11).

Unul dintre cei mai de seamă imnografi bizantini, Roman Melodul a

compus sase imnuri, condace la Înviere, în care se observă măiestria asamblării

versurilor cu muzica. Primind ajutor de la însăsi Preasfînta Născătoare de

Dumnezeu, care i-a dat să mănînce o foaie de hîrtie în vis, Roman a început să

compună cîntări bisericesti (condace), din care s-au păstrat cîteva pînă astăzi, în

întregime. Limbajul imnografic al melodului urmează limbajul Sfintei Scripturi,

structurile de paralelism si chiasm sînt ancorate în limbajul apofatic al

concretului. Imnograful reuseste să înfătiseze realitătile divine în strînsă legătură

cu firul real al istoriei. Viziunea poetică crestină a celor vizibile cu cele invizibile

arată că poetul este înrădăcinat adînc în real, dar si harul lucrează. Roman

Melodul are originalitate atît în privinta universului poetic ales cît si a metrului

folosit, scriptura integrîndu-se viu în spatiul ecclesial. Imnurile despre învierea lui

P OEZIA / vară 2010

207

Hristos însumează numeroase expresii semantice, „ploaia cea binevoitoare”,

„izvorul desfătării”, „vîna cea de-a pururi vie”, ele sînt folosite în special pentru a

evidentia forta regeneratoare a învierii Mîntuitorului Hristos care este văzut ca

„lumina cea neapusă”, „raza cea luminoasă”, „raza cea neumbrită a luminii

nemateriale”. În multe dintre imnele sale, Melodul foloseste elemente siriace, el

fiind născut în Siria. Poezia imnografică siriacă avea trei elemente importante,

memra (predică ritmată fără acrostih si refren asemănătoare condacului),

madrasha (cu acrostih si refren extrem de complicate) si soghita (forma dialogică

este liberă), toate aceste forme sînt regăsite în condacele lui Roman. El vede

învierea Domnului ca pe o mare bucurie, de aceea foloseste acest cuvînt la sfîrsitul

strofelor din condac, „Zicînd femeilor mironosite: Bucurati-vă!”, „Nouă celor

îndoliate, vrea să ne dea în dar cuvîntul: Bucurati-vă!”. Cuvîntul bucurie aici este

tradus din greacă cu semnificatia de bucurie înflăcărată, adică o bucurie plină de

iubire neconditionată fată de Hristos. Melodul cîntă cu bucurie învierea, cîntă

„Scoală-i pe toti din somn,/ca să mă-ntîmpine cu totii/ cu făclii aprinse/ Si zi-le:

Mirele sculatu-S-a din groapă”. Si în canonul pascal al Sfîntului Ioan Damaschin

găsim aceeasi exprimare, un alai de nuntă. Canonul Învierii, alcătuit de Sfîntul

Ioan Damaschin si care este cîntat în glasul I bisericesc, cuprinde nouă cîntări sau

ode, fiecare odă avînd cîte trei tropare, primul, numit irmos, care se repetă la

sfîrsitul fiecăreia dintre cele nouă cîntări. Troparul cîntării se adresează tuturor

fiilor Bisericii sub forma unei chemări la ospătul sfînt al Învierii Domnului. Este

strigătul si anuntul Bisericii prin care este proclamată fătis bucuria Învierii, prin

care Hristos ne-a ridicat din amărăciunea mortii la viată si de pe pămînt la cer,

arătîndu-ne prin aceasta că am primit, prin harul Învierii, înfierea si posibilitatea

de a redeveni fii ai împărătiei ceresti a Preasfintei Treimi. „Cerurile după cuviintă

să se veselească si pămîntul să se bucure. Si să prăznuiască toată lumea cea

văzută si cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea vesnică”.

În limbajul ambilor imnologi, Roman Melodul si Sf. Ioan Damaschin este

întrebuintat procedeul personificării, prin care creaturile irationale devin însufletite

si sînt miscate de prezenta lui Dumnezeu, la această sărbătoare a luminii

participînd si netrupestile puteri, slujitoare ale iconomiei răscumpărări. Imnografia

marelui praznic al Învierii Domnului este strălucitoare si plină de adînci întelesuri

teologice si duhovnicesti, precum si de aluzii din scriptură. Ea constituie o

adevărată exegeză a textului evanghelic si reflectă totodată geniul marilor

predicatori ai Veacului de aur.

Cîntările lui Roman Melodul sînt pătrunse de credinta ardentă si umilintă

profundă. Acest mare poet si compozitor ne aminteste de întreaga cultură crestină,

născută din credintă, din inima care l-a găsit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din

acest contact al inimii cu adevărul, care este iubire, se naste cultura, întreaga

cultură crestină măreată. Si dacă credinta continuă să trăiască, această mostenire

culturală nu va muri, ci va continua sa fie vie si actuală.

Note

Biblia , Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 2001

Biblia comentată, Poezia Vechiului Testament , Editura Institutului biblic si de misiune al

B.O.R., 2000

Imne, Sfîntul Roman Melodul , Editura Bizantină, Bucuresti, 2007