POEZIE SI SOMN
Cristina RUSU
Exaltarea sufletească a Sfintilor imnografi
în cîntări la Adormirea Maicii Domnului
„Te hypermacho stratego ta niketeria „Generalissimei apărătoare, ca una ce
hos lythrotheisa ton dei-non eucharisteria am fost izbăvită din lucruri cumplite,
anagrapho soi he polis sou Theotoke. cele de biruintă îti aduc tie,
Auhos echousa to kratos aprosmacheton, Născătoare de Dumnezeu,
ek pantoion me kindynon eleutheroson ca niste multumiri, eu cetatea ta.
hina krazo soi: Chaire Nymphe anympheute!” Ci ca una ce ai stăpânire nebiruită
din tot felul de primejdii slobozeste-mă,
ca să strig tie:
Bucură-te Mireasă nemiresită!"
Imnul Acatist „Proimion” – „Apărătoarei Doamne”
Monahul Teoclit Dionisiatul scria: „dar cum să înceapă cineva să scrie despre Maica Domnului, dacă numai ce ia nastere cuvântul în minte sufletul se îndreaptă spre cîntare? [...] si înăuntrul clipocirilor de dragoste si ale dumnezeiestii iubiri, ale sufletului adresate preastrălucitoarei slave si mai presus de minte bunătăti ale Maicii Domnului, se iveste fără de timp Fiul ei Cel mai presus de fiintă, Hristos”.
Maica Domnului depăseste această privire minunată pe care si-a făcut-o omul despre frumusete, ea fiind frumusetea însăsi mai presus de simtire, bunătate si sfintenie depăsită de orice măsură atât omenească cât si duhovnicească. Pe tot cuprinsul teologiei, în tîlcuirea Sfintilor Părinti găsim mii de pagini scrise si închinate Maicii Domnului, poeme, imnuri, cîntări, laude, toate exprimând măretia celei ce are mai multe nume în credinta ortodoxă, Doamnă, Fecioară, Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, Maica Luminii, Împărăteasa cerurilor, Stăpînă, Preacurată, Maică Sfîntă, Maria maica lui Dumnezeu.
Sfintitul Cosma si melozii Andrei Criteanul, numit si lebăda cu dulce glas al bisericii, si Ioan Damaschin, privighetoarea preamelodioasă si cu dulce glas a lui Hristos, au lăudat in versurile si imnurile lor viata Maicii Domnului. „Pe neadormita întru rugăciuni Născătoare de Dumnezeu si nădejde întru ajutor, mormîntul si moartea nu au stăpînit-o, ci, ca Maică a vietii, a fost mutată la viată de Cel ce S-a sălăsluit în pîntecele pururi fecioresc”. Două canoane de cîntare ale sfintilor Cosma si Ioan Damaschinul ne oferă elemente despre adormirea si mutarea la cer a Maicii Domnului. Sfîntul Nicodim Aghioritul, în comentariile sale, face referire numai la „mutare” si „adormire”, în contradictie totală cu „înviere” si „înăltare”, termeni folositi de catolici. Nicăieri în Sfintele Scripturi nu se găsesc dovezi despre o înăltare a Maicii Domnului la cer, asa cum găsim despre învierea si înăltarea lui Hristos. Mutarea din loc este de fapt o înviere si o înăltare, acest termen fiind folosit pentru a arăta întregul proces ca un tot unitar. Sfîntul Grigorie Palama scrie că: „numai ea are sălas împreună cu preamăritul de Dumnezeu trup al ei… cum oare să nu se înalte de pe pământ la cer, Cel mai înainte de veci si unul născut Fiu al lui Dumnezeu, izvorul neîncetat al darului si trupul care L-a născut pe El?”.
Cuvintele „adormire”, „neadormită”, „mutare” sunt specificate în Vechiul Testament, majoritatea profetilor au proorocit venirea Mîntuitorului prin Fecioara Maria, ea fiind „…si iată plină de slavă era casa Domnului” (Iezechiel 43,5), iar în Noul Testament Sfîntul Apostol Pavel scrie despre mutarea Născătoarei de Dumnezeu „nu a intrat într-o Sfîntă a Sfintelor făcută de mîini, ci în acest cer, ca să se înfătiseze înaintea lui Dumnezeu” (Evrei, 9,24).
„Cetele nematerialnice au petrecut în Sion dumnezeiescul tău trup cel mergător la Cer, si de îndată adunîndu-se de la margini multimea apostolilor, a stat înaintea Născătoarei de Dumnezeu, cu care, Preacurată Fecioară, cinstită pomenirea ta slăvim” (întîiul canon al praznicului Adormirii Maicii Domnului). Observăm exprimarea poetică a cîntăretului melod, el aduce o notă aparte în transpunerea versurilor si preia de la Homer tehnica împodobirii cuvintelor cu sunete noi, din afară, deosebite prin lungimea vocalelor si consoanelor folosite în limbaj propriu; „au petrecut” îl găsim aici în forma poetică „άμφεπονειτο”, adică au avut grijă, „au supravegheat” „επιμελειτο”, construit din prepozitia „de jur împrejur/ de pretutindeni” „άμφί” si alături s-a asezat verbul „mă îngrijesc de ceva/ mă străduiesc” „πονω”. Sfintitul Cosma continuă „….cetele ceresti ale nematerialnicilor îngeri supravegheau si aveau grijă de dumnezeiescul tău trup în cetatea Sionului, cînd ti-ai dat preasfintitul tău suflet în mîinile preaiubitului tău Fiu”.
Această adormire a Maicii Domnului este deosebită pentru că, după scrierile Sfintilor Apostoli, si ale Sfîntului Nicodim Aghioritul si Ioan Damaschin, toti apostolii au fost strînsi pe nori: „Ca pe un nor adunarea apostolilor, Fecioară, purtată fiind, s-a adunat în Sion de la margini, să slujească tie norului celui usor; din care Dumnezeu cel preaînalt, celor din întuneric si din umbră, al dreptătii a răsărit Soare” (întîiul canon de prăznuire al adormirii Maicii Domnului). Versul „s-a adunat în Sion de la margini” este poetic, tenta metaforică cuprinde un spatiu larg de desfăsurare al întregului vers, i se dă amploare, în sensul, de la depărtare mare din depărtate margini către nemărginita Fecioară; norii mai grei, textul din greacă traduce ca fiind „păcătosii/ αμαρτωλος”, vin la norul usor, adică fără de păcat. Prepozitia „ca όπως” de la începutul versului arată clar că norii pe care au venit apostolii erau asemănători dar nu erau nori formati din atmosferă si vapori ci erau nori alcătuiti supranatural. Cuvîntul nor este la singular si nu la plural, asta ne explică diferenta versificată dintre versul cu norul apostolilor si cel care era Maica Domnului. Vedem această transfigurare, norul usor era însăsi Maica Domnului cea fără de păcat. Versurile sunt clar diferentiate, cuvintele „nor/ δεν” si „nori/ σύννεφα” sunt deosebit traduse, ele au semnificatii diferite.
Ambele canoane au versurile în opozitie. Se vorbeste si de viată, dar în special de trecerea spre nefiintă, adormirea în sine, plecare misterioasă si prea putin înteleasă de oamenii obisnuiti. Dacă urmăm traiectoria versurilor, chiar de la începutul canoanelor observăm că au un ton de urcare si unul de coborîre, fără să fie asezate pe note. Consoanele puternice sparg versul, dîndu-i întelegerea înfricosată, adică citirea cuvintelor în forma lor de măretie si teamă la un loc, apoi vocalele din cuvintele scurte limpezesc si linistesc sufletul care intră cu adevărat în starea de meditatie profundă.
Versuri, cîntări, laude, doxologii, toate dăruite Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu si adormirii ei, taină încă neîncăpută de mintea omenească. Imnografii au pus mult suflet în versurile lor si au încercat să redea această emotie pe care ei au trăit-o cu adevărat ridicîndu-se chiar pînă la starea de contemplatie.
Note
Biblia, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 2001
Biblia comentată, Poezia Vechiului Testament, Editura Institutului biblic si de misiune al B.O.R., 2000
Monah Teoclit Dionisiatul, Maica Domnului în teologia si imnografia Sfintilor Părinti, Editura Bizantină, Bucuresti, 2002
Pr. Michel-Philippe Laroche, Theotokos. Maica Domnului în trăirea duhovnicească a Bisericii Ortodoxe, traducere din limba franceza de Dora Mezdrea, Editura Sophia, Bucuresti, 2004
