„Pot fi un scriitor al natiunilor,

nu un scriitor national”

 

– convorbire cu scriitorul si jurnalistul Sabahudin Hadžialić –

(Bosnia si Hertegovina)

 

L-am „cunoscut” pe „Sabi” pe calea netului, prin intermediul prietenului Roman Kissiov, din Sofia. Era vorba despre colaborarea pentru Poezia, Cronica, Carmina balcanica si, ulterior, Kadō. Apoi am constatat, când ne-am „aprins” amândoi din nu stiu ce, că avem unele idei asemănătoare. Am tradus din poezia lui, pe urmă ne-am întâlnit la Sarajevo, un oras a cărui parte „veche” e ca dintr-o poveste în care timpul pare că a uitat să treacă ca peste tot si lasă doar câte o sină de tramvai sau lumina electrică să îti aducă aminte în ce an te afli.

Sabahudin Had žialić e un urias de vreo doi metri, atent la cei din jur, cu respect fată de munca celorlalti, care pune suflet în ceea ce face.

 

Sabahudin Hadžialić s-a născut la 23.9.1960. în Mostar , Bosnia si Hertegovina . Este membru al Asociatiei Scriitorilor din Bosnia si Hertegovina, Asociatiei Scriitorilor Croati din Bosnia, Asociatiei Scriitorilor din Serbia, Academiei “Ivo Andrić” (Belgrad), Asociatiei Jurnalistilor din tara sa , ambasador al Poetas del Mundo. Este redactor sef al jurnalului tipărit si pe net „ Diogen” si redactor sef al e -revistei MaxMinus, Sarajevo . Este freelance editor al editurilor Dhira , Küsnacht , din Elvetia. Scrie poezie, proză, recenzii, a publicat poeme, articole, eseuri, aforisme, teatru, proză scurtă în aproape toate revistele si jurnalele din Serbia, Croatia, Macedonia, Slovenia si din tara sa. A publicat si în jurnale din Anglia, Irlanda, Spania, Italia, SUA. A publicat cărti în tară si peste hotare.

 

Marius Chelaru: Sabahudin Hadzalić vorbeste-ne despre copilărie (poate cea mai frumoasă parte a vietii noastre), meleagurile natale, familia ta, oamenii din acele vremuri, despre anii de scoală etc…

Sabahudin Hadzalić: În ce mă priveste, fiecare parte a vietii umane este cea mai bună. Până la urmă depinde de ochiul fiecăruia. Simplificând, cred că omul ar trebui să rămână mereu copil, ti să joace jocul vietii lui. De ce? Pentru că doar fiind copil poti să te joci creând o nouă imagine a vietii. A propriei vieti, mai ales. Dar, în acelasi timp, trebuie să fii foarte atent, fiind si copil, dar si creator al răspunderilor, riscului vietii. Ce vreau să spun prin asta? Răspunsul este simplu: în creatia inocentă a gândurilor care conduc, prin intermediul jocului, la solutia problemelor din viată, nu trebuie să uităm niciodată că suntem doar vizitatori pe pământ, si ne vom reîntoarce în ceruri/ sau în iad, depinde de cum vom juca jocul pe pământ.

Mai pe larg, am avut o copilărie foarte fericită, creându-mi primii pasi pentru „jocul vietii”. Actualmente abia de am terminat o primă parte a trilogiei mele romanesti, în care este o portiune autobiografică cu portiunea de secol XXI (cealaltă parte a romanului se petrece în secolul XI), în care personajul meu îsi aminteste copilăria prin cuvintele: „Fericirea nu e o cale de a trăi în copilărie. Este la raison d’etre a copilăriei.” Simplu, dar adevărat.

Pe de altă parte, a povesti despre „meleagurile natale, familie, oamenii acelor vremuri, scoală etc.…” mi-ar lua prea mult, asa că voi sublinia, din nou, în cel mai simplu mod, că eram oameni mai buni: meleagurile mele, familia mea, oamenii acelor vremuri, scolile. Acum? Fiecare este concentrat pe supravietuire (inclusiv eu, desigur), uitând de bucuria de a trăi, si asta, din nou, împreună cu familia si tinutul si oamenii si scoala vietii…

Eram noi oameni mai buni sau pur si simplu vor fi pentru noi mereu „frumoasele timpuri de odinioară”, comparativ cu timpul în care trăim? De ce? Pentru că, odată cu trecerea timpului, e din ce în ce mai rău pentru civilizatia umană în general. Astfel, în fiecare clipă ce va veni vom spune despre cele care au trecut: „frumoasele timpuri de odinioară”. Nu-i asa?

 

Binele individual câstigă doar pe termen scurt

 

M.C. Sabi, când ne-am întâlnit am discutat, în drum spre Travnik, despre clisee, despre cât de putine stim de fapt unul despre altul azi, când clamăm că informatia circulă… Ce înseamnă Bosnia si Hertegovina din punct de vedere al începuturilor literaturii scrise?

S.H. Bosnia si Hertegovina înseamnă totul. Întâi de toate – meleagurile natale, dar si tinutul „egalitătii, libertătii si fraternitătii”, si nu asa cum este astăzi, în vremurile de după război: un tinut „necazurilor, urii si invidiilor”. Solutia este să întelegem partea cea mai bună a fiintelor umane care vietuiesc în Bosnia si Hertegovina, si să începem să construim o societate a întelegerii diversitătii, să fim capabili să avem o tară a iubirii. Sloganul revistei „Diogen Pro culture”, al cărei redactor sef sunt, este „noi unim diversitătile”. Pentru asta merită să lupti. Si, dacă vorbim în legătură cu „Ce înseamnă Bosnia si Hertegovina din punct de vedere al începuturilor literaturii scrise”, atunci înseamnă tinutul copiilor, nu al nostru. Chiar noi, scriitorii, ar trebui să ne gândim la asta, să inspirăm natiunea si conducătorii să se gândească la un viitor mai bun pentru copii nostri. Pentru că dacă ne gândim la binele comun, pe termen lung toti câstigă. Binele individual câstigă doar pe termen scurt, nimic mai mult.

Iar dacă ne gândim la (B si H) Bosnia si Hertegovina ca la musulmanii bosniaci si croatii catolici, atunci ar trebui să adăugăm un „S” de la „sârbi”, de asemenea, pentru că în principal trei natiuni locuiesc aici, în Bosnia si Hertegovina (entitătile Republica Srpska si Federatia Bosnia si Hertegovina). Răspunsul pentru chestiunea abia mentionată este în aforismul/ gândul meu: „Suntem trei triburi ale aceluiasi popor, dar problema este… care anume?” Este, de asemenea, un profund subiect de inspiratie pentru scris. Mă refer la a ne întelege unul pe celălalt si a interactiona cultural cât de mult se poate pentru a putea evita implozia grupurilor închise, fapt care se va petrece dacă nu comunicăm cu „celălalt/ ceilalti”. Din nou, un alt gând al meu: „Natiunea este o categorie istorică. Trebuie doar să asteptăm sfârsitul istoriei.”

 

M.C . Cum ai ajuns să fii pasionat de cultură, de poezie, de scris în general? Ai avut un spiritus rector, un model? Se poate vorbi de mentori, pe care i-ai întâlnit sau nu, care ti-au influentat într-un fel sau altul pasii în ale scrisului?

S.H. Răspunsul este simplu: a fost scris în codul genetic. Doar a iesit la iveală din mine, ca persoană care a dorit să lase o urmă în ideea de a face lumea să devină un loc mai bun pentru a vietui pentru noi toti.

 

M.C. De fapt, când te-a vizitat pentru prima oară muza? Ce s-a întâmplat atunci si care ti-au fost următorii pasi?

S.H. În cazul meu nu i-as spune muză. Ci mai degrabă i-as zice soartă, destin…asta pentru că muza este o fiintă imaginară. Cu adevărat există o soartă, un destin… când m-a întâlnit? Cred că în ziua când m-am născut. A lăsat semne să încep să scriu la vârsta de 19 ani. Nu înainte. Si de când a început, a tinut, până acum, 33 de ani. Pasii următori? Încă vreau s-i găsesc. Mai exact, de fiecare dată când mă gândesc că îmi voi întâlni la pasul următor, acesta a fugit deja.

 

M.C. Cum/ care a fost debutul tău literar, publicistic si în volum?

S.H. Debutul meu în jurnal e undeva în timp, înapoi, în 1979, ca reporter pentru „Dzuboks”, revista de muzică rock din Belgrad (Serbia), când făceam un reportaj din Mostar (Bosnia si Hertegovina) în e priveste un concert rock al grupului „Most” („Podul”). Celălalt debut, în volum, a fost în 1978, când am fost considerat unul dintre cei trei cei mai buni tineri poeti din fosta Iugoslavia (din 256 de poeti), câstigând locul trei, si fiindu-mi publicat primul poem în antologia „May Pen” (Svetozarevo, Yugoslavia, 1987). Din nou, debutul a fost de ziua mea de nastere, întâlnindu-mi soarta si/ sau destinul. De ce? Era scris asa despre viata mea.

 

 

„Nu e greu să scrii. E greu să stii cum să scrii”

 

M.C. Am discutat pe drumurile dintre Sarajevo si Travnik despre Ivo Andric, despre literatura din fosta Iugoslavia. Cum sunt, de fapt, cultura, literatura, activitatea editorială si presa (si culturală) în Bosnia si Hertegovina de azi?

S.H. Pe scurt, cum a spus poetul Branko Miljković, din Iugoslavia (1934-1961: „Va veni ziua când toti vor scrie poezie”. Da, prin retelele sociale toti scriu acum nu doar poezie, ci si proză si alti pasi ai sufletului lor, dar asa cum am spus recent: „Nu e greu să scrii. E greu să stii cum să scrii”… pentru proză si poezie: „Oricine poate scrie versuri, dar putini pot scrie un poem.” Reflectări ale ultimului război se văd în scrieri, de asemenea. Pentru mine, acesta a fost o sursă de inspiratie, ca să dezvălui prostia si sovinismul tuturor taberelor, pentru că nici un suflet (să nu mai spunem cultura sui generis) nu poate exista fără a interactiona cu alte suflete si/ sau culturi. Prin intermediul scrisului, eu interactionez cu suflete asemenea cu scopul de a face lumea aceasta un loc mai bun pentru toti, indiferent de etnie, rasă si/ sau de e bărbat ori femeie.

Fiind presedinte al Uniunii Jurnalistilor din Bosnia si Hertegovina, încă în 1998 am spus că, în zilele noastre, poti deveni jurnalist având două exprimări pentru asta. Da, avem inflatie de jurnalisti si deflatie de cunoastere. Putine jurnale si putini jurnalisti se pot defini ca atare. Ceilalti slujesc „tajcoon-ii” si sovinistii. De ce? Pentru că în sufletul ei fiinta umană este ipocrită. Eu? Pur si simplu nu îmi place democratia. De ce? Pentru că în loc de un idiot, servesc milioane de idioti.

E o rusine că sunt singurul scriitor în viată pe teritoriul fostei Iugoslavia care este membru al Asociatiei Scriitorilor din Bosnia si Hertegovina (Sarajevo, Bosnia si Hertegovina ), Asociatiei Scriitorilor Croati Herzeg Bosnia (Mostar, Bosnia si Hertegovina ), Asociatiei Scriitorilor din Serbia (Belgrad, Serbia), Asociatiei Scriitorilor din Muntenegru (Podgorita, Muntenegru). De ce? Ca să arăt că pot fi un scriitor al natiunilor, si nu un scriitor national.

Viitorul? Doar prin cunoastere. Dar cunoasterea bazată pe fapte, nu cea bazată pe mituri.

 

M.C. Si, în subsidiar, ce faci tu în viata de zi cu zi? Vorbeste-ne despre Diogene, MaxMinus, despre revistele de care te ocupi… începând cu primul ziar particular din Bosnia, al căprui patron ai fost, despre radio…

S.H. Simplu, scriind, editând, scriind, editând … de curând, am fost în Albania, în iunie 2012, ca oaspete de onoare, invitat să mă prezint singur la Festivalul de Poezie de la Saranda, am spus: „nu stiu să vorbesc despre mine. Asa că… „just Google me.” Opera mea vorbeste în locul meu; cititi revista “Diogen pro culture” si revista “MaxMinus”.

Despre primul ziar particular din Bosnia si Hertegovina , din 1990, pot spune doar că s-a întâmplat doar cu câteva luni înainte de război si stiam că facem treabă bună. De ce? Pentru că, toate cele trei tabere soviniste ne-au atacat. Cum? Unul dintre numerele ziarului (intitulat „Potez” – „Miscarea”) a dus la atacuri cum că suntem pro-musulmani, altul pro-croati, altul pro-sârbi. Din nou – de ce? Spuneam adevărul care uneori comporta pozitiile amintite, dar de cum vorbeam despre lucruri care nu se potriveau nici uneia dintre tabere eram dusmanii poporului! Eram dusmani doar ai hotilor. Ultimii 20 de ani de „democratie” au dovedit că aveam dreptate. În plus, mai este o întrebare: cine sunt mai răi decât comunistii? Răspunsul este: fostii comunisti. Sabahudin Hadžialić nu a fost niciodată nici comunist, nici sovinist. El încearcă doar să fie pur si simplu om. Pot vorbi ore despre experienta mea la radio si televiziune, dar vă rog să aveti bunăvointa să vizitati website-ul meu, si veti vedea ce spunea Sabi în 1987, si ce spune 20 de ani mai târziu (video, până în 2012). Nu mă credeti, ci doar vedeti singuri, vă rog.

 

M.C. Ai fost tradus în mai multe limbi, poemele tale au apărut acum, iată, prin intermediul revistelor iesene, si în România. Vorbeste-ne despre scrierile tale.

S.H. Da, sunt tradus în 15 limbi ale lumii (în reviste si antologii), am publicat cărti în cinci limbi, dar limba mea de bază este cea a scrierilor (proză si poezie). Care, asa cum spune sloganul revistei „Diogen”, unifică diversitătile.

Din clipa în care terminăm de scrie un text, fie el poezie sau proză, nu ne mai apartine. Apartine cititorilor. Cred că ar trebui să îi întrebăm pe ei. Eu? Sunt doar o mică insectă a civilizatiei inimilor pierdute.

 

M.C. Am călătorit aproape peste tot prin tările care au rezultat din fărâmitarea fostei Iugoslavia. Conflictul recent care a dus la starea asta de fapt a lăsat urme adânci, care se văd, într-un fel sau altul, peste tot. Cum se întrevăd acestea în ceea ce scrii? Si, în general, care sunt temele poeziilor tale?

S.H. Cum am mai spus, conflictul recent a lăsat răni nu doar pe trupurile umane, ci si în sufletele lor pe teritoriul fostei Iugoslavia. Da, este vizibil în scrierile mele. Cum? Într-un sens al reînvierii adevărului că recentul război nu a fost nu doar un conflict între natiuni (ce naiba sunt natiunile dacă noi toti suntem fiinte umane?), ci si conflictul între civilizatie si barbari. Cine sunt ei? Răspunsul, prietene, e vânare de vânt… Acesta nu a fost un război civil. A fost un război între „cersetori ai mintii” si lumea civilizată. Cine sunt ei? A fost un război pentru extinderea teritoriilor „poporului meu” în dauna celui al „lui/ ei”. Cine sunt ei? Numele lor, în final, nu a fost generalizat ca „sârbi”, „croati” si/ sau „musulmani bosniaci” … numele lor a fost al ticălosilor din toate taberele. Cum să vedem, în final, cine erau ei? Vedeti la Curtea Internatională de la Haga. La urma urmelor, este o curte legitimată. Sunt de acord cu orice decizie ar lua ei împotriva criminalilor de război din toate trei taberele. De ce? Pentru că sunt un om, nu un musulman bosniac sau un sârb ori un croat.

 

M.C. Scrii aforisme, poezie, eseu… Există vreun gen despre care poti spune că e „favoritul tău”? De ce?

S.H. Depinde. Cum am mentionat, într-o anume pondere cum mi-e dat de soartă, ori de destin.Uneori e un gen, în altă zi altul. Singurul meu gen „favorit” este reflectarea sufletului uman pe hârtie. Uneori este aforism, apoi poezie, apoi eseu, apoi roman, apoi proză scurtă, apoi piese… De ce? Nu stiu răspunsul.

 

M.C. Sarajevo este un oras interesant, în opinia mea încă nemarcat definitiv de latura mai putin plăcută, uniformizatoare a „progresului”. Maratonul poetic, ca si felul în care conduci revistele, relevă si o altă latură a personalitătii tale. Îti place să creezi oportunităti pentru ceilalti, în a căror creatie crezi, din ce am constatat…

S.H. Sarajevo a fost un oras mai bun. Azi, Sarajevo încearcă să se refacă. Încă se reface. Dacă maratonul poetic „Diogene caută o fiintă umană” a reusit să ajute în refacerea orasului Sarajevo, sunt mai mult decât multumit.

Da, îmi place să creez oportunităti pentru altii. Ce câstig din asta? Nimic, doar sentimentul că „binele face bine”. Nu pot suporta pe oricine lângă mine. Doar scriitorii adevărati, poetii adevărati si oamenii adevărati: trei în unul. Pentru civilizatia binelui.

 

M.C. Să încheiem cu gânduri despre viitor, multumindu-ti că ai acceptat să avem această convorbire. Ce proiecte lirice, eseistice ai în pregătire?

S.H. Întâi de toate multumesc că mi-ai oferit ocazia să-mi prezint gândurile în revista aceasta deosebită. Iar viitorul?… Ei bine, am terminat prima parte a trilogiei mele „Răscrucea lumilor” (titlul primului roman este „Cutia vietii”) si sper că îl voi publica până la sfârsitul anului. Acum lucrez la a doua parte a trilogiei. Călătoresc mult: festivaluri de poezie si creatie. Editez reviste: „Diogen pro culture” si „MaxMinus”. Editez cărtile altora. Predau la universitate (Facultatea de Media si Comunicare în Travnik, Bosnia si Hertegovina

 

M.C. Pe care am vizitat-o împreună. Este modernă, asezată într-un loc foarte frumos…

S.H. Multumesc… Îmi pregătesc si teza de doctorat (voi lucra la a până în 2014). Pregătesc al treilea maraton de poezie pentru 2013 (am o multime de schimbări), care este cel mai lung, mai mare si sper si cel mai bun maraton de poezie până acum. Altceva? Scriu eseuri, recenzii, aforisme, poezie, proză scurtă… si, desigur, în primul rând încerc să devin un om mai bun. Înainte de orice.

Sarajevo, 27.6.2012.

Bosnia si Herzegovina

 

Interviu, prezentare, versiunea română si note: Marius Chelaru

 

 

Oameni care, în timpul tranzitiei, au dobândit sume importante pe căi ilegale sau cu sportul politicului.

Este titlul unei cărti a lui Sabahudin Hadzalić, tradusă si în germană, de Samira Samira Begman, din Elvetia. A fost publicată în Elvetia, în 2011, cu ilustratii ale artistei austriece Hannelore Greinecker Morocutti.

Home