Nastasia SAVIN
Poeme optimiste din vremea Ciumei Rosii
De la bun început afirmăm faptul că valoarea volumului, ironic intitulat, Poeme optimiste din vremea Ciumei Rosii, poate fi dedusă din chiar gradul de complexitate al expunerii lirice. Astfel, texte eterogene la nivel valoric se uniformizează sub aspect structural. Tematica abordată în volumul anterior, Printul captiv 1, este reluată, dintr-o altă perspectivă, în prezentul volum, Poeme optimiste din vremea Ciumei Rosii. Titlul volumului reprezintă un simbol care ajută la realizarea discursului liric „pe verticală” prin tehnica sugestiei: Ciuma Rosie simbolizînd distrugerea, degradarea, încătusarea eului liric într-un mediu si spatiu impropriu.
Cu Confesiune, textul liric , care deschide cartea Poeme optimiste din vremea Ciumei Rosii ne găsim în fata unui microcosmos care va fi reluat si dezvoltat pe parcursul volumului. Pe de altă parte, din lectura poemelor se degajă elementele de autobiografie 3. Acestea sînt strîns legate de modalitatea de a se afirma si de a-si afirma curiozitatea pentru viata individuală: „Eu sînt furtuna./ Pot fi si potirul” (Confesiune), „dincolo de chipul meu ascetic, trist/ se-ascunde viscolul sălbatic” (Autoportret), „Vin de departe, vin din Destin./ Acolo părintii s-au făcut piatră de zidire/ si Cineva-mi pune pe frunte uleiul de trandafir” (Autobiografie).
Se poate observa, în textele lui Arthur Porumboiu, identitatea autobiografică de care vorbeste Franco D'lntino, regăsirea acelui spatiu al căutării si al descoperirii sinelui si, indirect, al redescoperirii lumii înconjurătoare, dar si procesul de comprehensiune a valorilor sinelui si ale lumii presupus de coincidenta dintre subiectul si obiectul scriiturii. Spatiul de manifestare al instantei lirice este încărcat de valente simbolice. Avem de-a face cu o descriere emblematizată „spatiul” fiind o reflectare a stării instantei lirice, un refugiu: „în singurătatea mea/ aspră ca o pînză de bomfaier/ tu ai fost bariera/ ce opreste trenul Frigului” (Tu, dragostei). Totusi, sensul conotativ depreciativ pe care-l primeste spatiul, senzatia de claustrare care pare a pune stăpînire peste tot, par a fi diminuate de simpla existentă: „Eu voi rămîne ceea ce am fost:/ o flacără intensă/ care nu si-a căutat adăpost/ dincolo de cîmpul de luptă;” (Eu voi rămîne).
Metodele de rezistentă la această criză a realului sînt căutate sub si în diferite: forme. Evadarea din cotidian, în somn sau doar intrarea în starea de asteptare, capătă valori subversive îmbrăcînd forme de protest împotriva unei realităti nedrepte. Dincolo de această Realitate individul suferă transformări, îsi pierde, pe undeva, pe drumul de întoarcere, capacitatea de rezistentă: „Întoarcerea aceea cu zgribulită zăpadă/ Cum glasul tatei lasă, peste fînărie dîre de sînge/ cum mama încremenea ca o tulpină în iarnă” (Întoarcerea aceea). Prin acest element, zăpada, se oferă o suspendare a timpului, o, transformare a spatiului, o stergere a semnelor universului si ale scriiturii. Individul se dezintegrează sub presiunea spaimei, a unor instincte elementare: „Fiindcă sînt bolnav (deci moartea umblă-n cămările/ sîngelui) si Noaptea-i asupra mea, rupîndu-mi în bucăti/ somnul; si nici întelepciunea stelelor, nici întelepciunea roditoare/ mugurilor nu-mi mai spunnimic, –/ înseamnă că vreau să mă supun, să umblu sub steagul morfii?” (Ah! Tu noapte, noapte crudă).
Poemul Domnia frigului actualizează imaginea individului automatizat, viata se desfăsoară sub greutatea unui „vînt nemilos - cutit de ghilotină/ pe gîtul nefericitului!” Spatiile protectoare sînt căutate, însă acestea nu se lasă descoperite cu usurintă.
Se observă din lectura poemelor faptul că lumea creionată în acest volum este una în care avem o derealizare a realitătii existente prin structurile retragerii în sine si prin configurarea unei metarealităti aflate în corespondentă cu eul: „si sufletul meu e-un ecou/ ascultat numai de bătrînele pietre.” (Vine noaptea). Poemele sînt construite sub forma unui monolog liric, creat pe baza unei antiteze teluric-cosmic, noapte-zi, iubire-ură, care redă opozitia dintre viată si moarte. Prin prozaizare poetul caută să pună sub semnul ridicolului diverse aspecte ale cotidianului, însă le actualizează într-un registru al ironicului: „Sîntem uneltele-i oarbe/ prinse-n veninosul sorb/ sau simple fructe pe obosite tarabe/ vegheate de-un orb?” (Necunoscuta lucrare). Instanta lirică ne prezintă realitatea doar prin propriul filtru, nu ne permite să accedem dincolo de limita impusă „Prieteni! Nu-mi cereti să apăr fragilul vostru contur/ cînd si aerul e ca betonul de dur” (Moment vulnerabil).
Pe de altă parte, din analiza versurilor se constată faptul călconfesiunea erotică nu constituie celebrarea unirii decît ca o simplă întîmplare „Ea rămîne-n urmă, cu torta în vîrf/ si arde, si arde, si arde/ Poetul duce convorbiri/ cu un Trandafir galben,/ si Ea nu-l mai vede” (Si ea). Complementaritatea este doar una de suprafată, aceasta apare doar sub forma biologicului, îndrăgostitii devenind două forme identice ale raportului cu lumea: „Trecut-am si noi pe pămînt:/ două torte fără ardere/ născătoare./ timpul ne-a smuls,/ astfel despărtindu-ne,/ si rupîndu-ne/ de noi însine. (Stare).
Scenariul erotic reprezintă în lirica lui Arthur Porumboiu starea de boală, refuzul de a iesi din cercul pasiunii nimicitoare. Această falsă conventie a ocolului ascunde si o neliniste reală, tragică în fata limbajului: „Din Realitate nu pot să m-abstrag definitivi/ Sînt clipe cînd muntii nu mă mai apără,/ Sînt clipe cînd mi se smulg razele din flacără,/ Sînt clipe cînd Banalitatea mă tine captiv” (Din Realitate).
Textul poetic reprezintă o structură închisă de semne, care reuseste prin sensul conotativ cu ajutorul căruia este caracterizat, să mentină un potential semantic ridicat, un dinamism pe care lectorul va încerca în permanentă să îl actualizeze. Spre exemplu, imaginile plastice sustin seva poetică: „Trec treisprezece cai; copitele lor sapă/ cu contur alb, ca în ceară,/ chipul; pietrele-l păstrează,/ si undeva, în sînge se desface/ sîmburul luminii/ fără moarte” (Trec treisprezece cai).
Cum se cunoaste, pentru Lovinescu nu există cuvinte poetice, ci doar cuvinte improprii, valoarea fiecărui cuvînt izvorînd doar din proprietatea lui, iar pentru Minai Kramer limba poeziei reprezintă un „instrument complex al creatiei si emotiei artistice, astfel încît zadarnice sînt toate încercările de a găsi o unică formulă a esentei ei” 4. Pentru Arthur Porumboiu limbajul pare a se caracteriza prin varietate, prin bogătie, iar utilizarea deplină a posibilitătilor limbii poeziei rămîne doar un ideal: „Mi-am lăsat cuvintele libere/ ca soldatii armele pe cîmpul de luptă,/ si bucuria mea a fostă să le-aud/ în sufletele altora- zidind cărămizile aceluiasi/ Templu./ poetul nu-i un print fericit,/ ci muncitorul care dislocă piatra,/ si-o duce la temelia zidirii” (Despre viata poetului).
Versurile contin în ele meditatia asupra Existentei. Instanta lirică se desfăsoară pe un fundal care accentuează destrămarea unei lumi: „Sub un arbore ce-mi consumă/ lumina degetelor,/ POEMUL/ vine ca un soldat/ gata de luptă” (Poemul vine). Realitatea prezentată este o realitate a devenirii în care si prin care simbolistica elementelor capătă un rol important: senzatia de gol a vîntului care revine obsesiv si chinuitor, aerul infestat, apa care copleseste prin prezenta 5 sa; toate acestea permit lectorului- virtual să intuiască, dacă nu chiar să înteleagă, unitatea actului de creatie 6.
În concluzie, putem afirma că, în acest volum imaginile si aspectele imediate se succed într-un ritm obsedant, că totul pare a fi autentic, că totul pare a fi trăit în acest cadru în care „Rupt în două-/ si fără puterea/ de a mă aduna./ Soarele vine/ numai la Tine!” (Stare). De altfel, din prezentul volum se degajă un ton de amărăciune, de trăire în/ din amintiri (ultima poezie este intitulată simbolic Recviem: „Eu sînt acolo-n noptile aspre/ si-i tin un foc albastru la care/ poate să-si întindă mîinile/ din cînd în cînd.”
Note:
1. „Prin pendularea sinceră a autorului între a fi alesul unui destin de exceptie si insul ros de îndoieli, condamnat la solitudine si umilintă, contribuie la umanizarea poetului si, implicit, la a-i spori nota de autenticitate a discursului în care geniul crispat de unicitatea în univers îl tolerează întru hălăduire si pe muritorul de rînd, multumit, acesta din urmă, de a i se fi oferit sansa mîntuirii cînd mireasma salcîmilor se revarsă peste o piatră tombală si luminează linistitor” în Ion Rosioru, Cronicar la Pontul Euxin, Editura Ex Ponto, Constanta, 2008, p. 213.
2. În abordarea textelor care apartin acestui ciclu vom porni de la afirmatiile lui Camil Petrescu, conform cărora, poezia reprezintă „gîndire ritmică. Versificatia place prin exercitiul pe care-l oferă marelui simpatic, asa cum gimnastica oferă plăcere membrelor. Place prin muzicalitatea ei.”, este „o expresie a dorintelor noastre: a) De libertate, de o altă realitate decît pe cea pe care o suportăm, b) Sexuale (de aceea remarca, pe drept cuvînt, Anatole France că marii poeti sînt adevărati intermediari ai amorului (...) poetic e tot ce favorizează amorul nostru.” în Camil Petrescu, Documente literare. Din laboratorul de creatie al scriitorului. Editie de Alexandru Bojin si Florica Ichim, Editura Minerva, Bucuresti, 1979, pp. 386-387.
3. Philippe Lejeune, 11 patto autobiografica, traduzione di Franca Santini, II Mulino, Bologna, 1986 2 [Î975 1], p.7.
4. Mihai Kramer, Psihologia stilurilor de gîndire si actiune umană, Polirom, Iasi, 2002, p. 93.
5. Simbol, ca si muzica, al purificării, apa are o dublă valentă, fiind generatoare de viată si de moarte, creatoare si distrugătoare.
6. A se vedea poeziile: Cîntă-mi tu, vîntule!, Stare, Materia ca formă a limitei etc.
Bibliografie selectivă
Surse primare:
Porumboiu Arthur, Poeme optimiste din vremea Ciumei Rosii, Editura Ex Ponto, Constanta, 2008.
Porumboiu Arthur, Printul captiv, Editura Ex Ponto, Constanta, 2006.
Surse secundare:
Lejeune, Philippe,// patto autobiografico, traduzione di Franca Santini, II Mulino, Bologna, 1986 2[1975 1].
Kramer, Mihai, Psihologia stilurilor de gîndire si actiune umană, Polirom, lasi, 2002.
Marchese, Angelo, L'Officina della poesia. Principi di poetica, Arnoldo Mondadori Editore S.pA, Milano, 1997 [1985].
Petrescu, Camil, Documente literare. Din laboratorul de creatie al scriitorului. Editie de Alexandru Bojin si Florica Ichim, Editura Minerva, Bucuresti, 1979.
Puiu, Enache, Istoria literaturii din Dobrogea, Editura Ex Ponto, Constînd a, 2005.
Rosioru, Ion, Cronicar la Pontul Euxin, Editura Ex Ponto, Constanta, 2008.
Rotund, Nicolae, Incursiuni critice, Editura Ex Ponto, Constanta, 1997.
Rotund, Nicolae, Critica de la margine de centru, Ovidius University Press, Constanta, 2005.
