LIRICA GERMANA

   

André SCHINKEL

 

André Schinkel s-a näscut in 1972 in Eilenburg. Autor al mai multor volume de poezie. Redactor al revistei literare „Ort der Augen“ (Spatiul ochilor)

1998- Premiul de promovare Georg-Kaiser. Stipendiat al orasului Halle.

Textele lirice traduse mai jos fac parte din «Abgesteckte Paradiese» , apärute în Colectia «Caietele de Autor», Nr. 26 , Halle/Germania de est.

 

Vigneta de noapte

 

Cum se mai umfla noaptea în jurul nostru. În paturi se învîrte spermurina trupurilor. Eu învîrt capul, privirea îmi cade mereu pe lucruri atîrnate, pe care mai bine nu le dezvalui, s-ar putea ca ele sa-si rîgîie sufletul ca pe o sperietura în copilarie. Ma roade invidia fata de cei adormiti, si la ferestrele întunecate ale caselor vecine îmi apar, vibrînd, umbre, ca niste scîntei ale unei miscari elctrizante.

Rasuflarea molustelor pluteste pe lac, ma gîndesc înainte sa adorm

si sa cobor

într-un vis, ca si cum visul ar fi beciul trupului meu înfrigurat.

 

Înainte de mutare

 

Viata ta: împachetata în cincizeci de cartoane

Pe care dimineata ciclopi idioti

Ti le arunca peste zidurile cosmarurilor.

Si: tabula rasa a capului.

 

O pierdere în vis

 

În canalizarile somnului zac îngropate acareturile fricii. Nimeni nu vrea sa le îndepärteze, nimeni nu patrunde în noi, gargara nu desprinde nimic. Nici un

lucrator de canal nu mai ciocaneste în labirinturile noastre obscure, nici o femeie de vis nu acopera focarele infectate, medii patogene ale viziunilor noastre de noapte, cu plante tamaduitoare, stravezii. Asta ne e destinul, de fapt: sa visam si sa stam întinsi fara sa ne miscam, în timp ce prin ranile noastre în somn puroiul navaleste dintr-o multime de coridoare.

Fiindca ne-am pierdut cunostinta, nu ne aparam. Ne manînca sobolanii din canalul de vis.

 

Eclipsa

 

Dar luna, un mascarici nocturn, sare adesea de

Pe orbita. Mareea îsi înalta umerii si-i coboara,

Si un haos mai mare sclipeste, marginile astrei

Picura în el ca o ceara sau ca aburul

Carnii. Vulturul se înalta, rîde harpia,

Cu prada în gheare. Fruntile se cutremura sub lovituri,

Si o privire speriata intra-n lumina. Înhamat astfel

La jug, ochiul se holbeaza în luna crescînd tot mai

Neagra, cînd norii consimt sa se dea la o parte,

Pentru gratarul încins si efortul rotorilor,

Si piere atunci. Cercul de lumina se înjumatateste

Încet, si eruptii ating în vîrtej saiba de

Întuneric. Se deschid ode de praf, pulberi

Solare, încîlcite-n azur. Cântec neputincios al

Preaputernicilor! Tropait disperat în spatele golului!

Într-o buna zi, gîndesc unii, Mânioasa o sa striveasca

Planetele, pe obraznicii sateliti ai luminii; odata

Scapa furia din lant si se rostogolesste peste noi.

Cândva da discul de flacari clapele la o parte si

Incendiul o ia de la capät. Pluteste apoi o liniste

Peste tara înca încinsa, umezind animalele

Arse si plante. Harpia se ridica, cu ciocurile pline de

Chipul dement al zilelor.Vestejit

Se prabuseste un munte în marea clocotita, vietatile mor

În mareea înalta. În furtuna. Apoi cercurile îsi schimba circum

Ferinta din nou. (Iubita mea de stînca, rîsul meu

Blând în piatra; vino în fata, înainte ca iapa

Vesniciei sä treaca. Inainte ca deceniile sa se surpe si sa

Se scurga în praf, înainte sa înceapa infernul. Iubita mea

De apa, nu ma tine cînd sar dupa tine,

Implorarea mea de porfir. Fabricile de alaun bat

Din picioare; si satelitii lui Marte învîrt tactul.

Si deschide-ti, iubita mea de soare, evantaiele lunii

În fata parului, ca sub loviturile focului sa ard

O zi mai putin! Dar tine-ma în clestii tai

Nodurosi! Cînd s-a facut nenorocul cenusa,

Vino, harpie, si smulge-ma. Vreau sa fiu nefructul

Tau selenar, atunci cînd procreezi viteii timpului

Cenusiu; lasa cascadele sa cada, cînd frontoanele

Pamîntului se rup; pereti si ziduri; pentru ca soarele

Sa se posteze în fata meterezelor… sa ne înghita

Vinovatia…) Dar luna, husar batrân, calareste

Deja mai departe; si printre norii ca penele se frânge o

Lumina fierbinte, aducînd la chip cu presimtirea

Popasului unei eclipse; înainte ca lesurile sa înceapa

Din nou sa fumege; si înainte ca lemnul usilor

Noastre sä se sfarîme ca o mumie spongioasa.

 

Traduceri din limba germanä de Francisca RICINSKI-MARIENFELD


 

  Home