Magdalena CONSTANTINESCU SCHLESAK
Viata
lui Miron Kiropol
cel mai mare poet în Paris
în altă tară astru născut
duhul lui răsuceste un vis
în felii se asează durerea sub scut
aude cerul mîna lui scrie
viata învie de mult în sicrie
Destin
dintr-un perete mucegăit
vlăstarul vesel s-a ivit
însorită raza prinsă în joc
pasărea noptii îl prinde în cioc
Enigma
timpul brodează
floarea în vază
rege un pion
„sah-mat” strigă Miron
univers în pentagon
luminează în creion
ceata fruntii lui Miron
toamna desuetă
muză credincioasă
împarte cochetă
pîinile pe masă
plictisit eternul iartă în toate
viata rămîne un semn de carte
IN MEMORIAM
Levitatie
Lui Mihai Ursachi
scrisoare înnoptată pe scoici
frunze rostogolite în chemări
prin trupul de apă zilele verzi
serpuiri în cuvinte mirări
scrisoare margine de cîmp gotic
trupul de sub piatră îl ridic
levitatie dăruind tie
mîna care scrie…
Fluviul este o metaforă
În memoria lui Mihai Ursachi
Nu apartineam acestei lumi. Spiritele noastre se iubeau, tru-
purile atîrnau ca niste fructe ude în ploaia gîndurilor.
Nostalgia despărtirii în amurg în camera cu peretii uniti prin
brîul icoanelor unde locuia încă Gabriela Melinescu, ne îmbrătisa.
Exilul atrage si ucide. Numai în slujba lui Dumnezeu si a Poeziei
nestiind cum vom primi „pîinea cea de toate zilele”.
Teama de ziua de mîine, teama ta proprie!
– Mihai, gînduri negre mă înlăntuiesc,
văzduhul
se sufocă…
Depărtările îi inundau privirea. Trupurile două sopîrle de smaragd
permanent în nemiscare, atente înaintea atacului. Magie asemănătoare
fluviului la malul unde sedeam ore întregi. Fluviul este o metaforă
care dezlăntuie în noi o deosebită energie.
Falnica Germanie a lui Mihai în care nu eram fericiti. Sub pielea
lui pulsau plaiurile românesti.
Anul 2004 este putred. Reforme sociale în detrimentul oamenilor
supusi unor legi nedrepte. Străzile gem de neo-nazisti, amenintări
teroriste.
Linistea de atunci a rămas în
scrisorile lui
trimise ani de-a rîndul – cu scris ascutit, gotic, vîslind vesnicia.
– Mihai, gînduri negre mă înlăntuiesc…
– Spune de trei ori Tatăl Nostru!
Murmur rugăciunea si acum cu pasii vîntului tînăr, fluviul rămîne
acelasi. Scriu în Suedia Gabrielei Melinescu…
Cu brate de vînt
lui Mihai Ursachi
alerg brate de vînt în nestire
lumina orbind aprigul mire
fire de păr tes plasa cu fluturi
speriati de vîrtejuri înalte
în gura de peste tremură apa
noptile chiuie în fluvii secate
în clopotul lunii urlă si bate
vîntul dezlegat de mîna cea sfîrntă
inima uită să bată si cîntă
ostatec e timpul trist în firide
în joaca lui vîntul totul ucide…
Plecări
lui Mihai Ursachi
frunza ascultă în schimbare
drumul gîndeste înapoi
pădurea îsi scutură coama
slujbele în ritmuri de ploi
schimbare cu umeri moi ca un fum
ceata destramă cuvinte acum
plecările culese de amîndoi
visul răsare în gură pe un trifoi
calul de mare iubirea să ducă
Marea la tărm lacrima îsi usucă
