Magdalena CONSTANTINESCU-SCHLESAK

Iarna ucigasa

iarna îsi arunca pe spate

capete multe înnodate

vîjîie pe strazi si ne înghite

bate la ferestre din copite

vietile calatoare curma

smulge arbori lasa urma

cerul aplecat o închina

suiera în univers o vina

semeni degerati pe genunchi merg

viscolitele mîini îi aleg

fulgii ascutiti trec prin orbite

iarna lacoma limbi de foc trimite

mînuieste palosul cu fala

rasucita-n vîrf de catedrala

fluiera oasele pline de ger

îngeri pe altarul zapezii pier

neantul în furtuna vrea sa cada

lipsit de timp si spatiu grea zapada

sloiurile în rani se încalzesc

clipeste doar ochiul dumnezeiesc…

Asteptare

asteptarea se cuibareste

cu pierdutele note

în plînsul de seara

te mai dor

ochii

de soare de vînt?

Poeme

dimineti pe degete înfasori

fata iubirii abureste

îmbatrînesc cuvintele în nori

miscari însetate de peste

inimile mari se oprira

împreunîndu-ne pe o lira

nervii noptii suiera pe alei

luna îsi toarna cupa sa bei

tainele prin care trecem un gînd

plecam din case poeme pe rînd

apa tese navod de matase

din lacrima celui ce plecase…