Ion SCOROBETE

 

SOCIOLOGIE

în cromatica amărăciunii ce nu
mă slăbeste
se parafrazează durerea
din frunza scorojită
a paltinului
în poarta casei cum
îsi coboară el tot mai lent
înfătisarea spre rădăcină
precum un strigăt
o chemare de interventie
eu număr ingredientele acestui
aliaj de sperantă
cu motorul în sarcină
si las
să se consolideze teoria
proaspăt dichisită
pentru un nou ciclu
cu distonocalm
din tratatul despre nimic
al lui j.d. barrou

INTERIOR

la tragerea 6 din 49 calculele
s-au adîncit
pînă la starea de poezie
ideile cu buzunarele pline
stăruie
lîngă o axă ce prinde contur
ca fuselaj
dincolo
aripi care pun sîngele în miscare
fac exercitii la rece
se deblochează căile
de acces
fraze rotunde ies din comparatii
din melanj
se desprind firisoare albăstrui
în miezul stufos al fanteziei
de parcă ar fi la temelia
întruchipării
Paciurea însusi
lustruind metalul cenusiu al
îndemnului la mutenie

în acest hemiciclu încape telul
cotidian
rondul pe care îl frunzăresc pasii
din statia lui 4 pînă la
intercontinental
să adaug celor pierdute ieri
în traista de sentimente
faza consemnării în grabă între
cifre a firului invizibil de nădejde
spre care aleargă
acest seism de capete
înfierbîntate

ICOANĂ

în această duminică lacrimile
se atasează de stîncă
mîinile de stalagmită se văd
în parcurs
precum sentimentul de apartenentă
aceluiasi fluid
cicatricile neepresive ale mamei
sînt odoare cu atîta aur
interstitial
că niciun munte nu poate capta
lumina necesară
a-i reflecta chipul
aici mă acoperă glasul Cătutei
razele lunii de spetembrie
prin pădurile negre

cu blîndetea topită în fapt
prin tusa aspră a salcîmului
ciung
care coboară în asteptare
din emanentă nefirească
a limita straniul ecou interior
aidoma unui pansament care biruie
înferecarea iernii

ZILELE

în regula de trei simplă nu încap
aceste cioburi
divagate din tipătul
scăpătat
ca artă a geometriei
întîmplătoare
în căutarea canonului de a pune
copacii la dăpost de pădure
astăzi
îmi iau proba de inimă
la indigo
  
ca o retragerea
îmi dau temă de casă
de pare că nu as avea si alte treburi
să depun atîta zel

LAMENTO

despre femeie vorbeste spiritul
mării
o fragilitate atît de expusă
compune simfonia
valului
între voluptăti turcoaz
disipează nelinisti prin firidele
scoicii
o transparentă vicleană
se dă citită
si nu e
sub linia soldului alunec
de-mi ard metalele sîngelui
livrat de blestem
la taraba grecului
de la olimpik beach
să caut secventa articulatiei
muntelui
cu sînul bronzat
al apei nelimitat de apetisante