prin dulcele desert al somnului
aruncat
în trup ca într-o arcă
sufletul meu
umple tăcerea dintre gînduri
spre lună curg fluturi de sînge
treziti-vă!
pasii mei prin praful acestui drum
aleargă
la apa unde poetul priveste
cum cresc boturi de cerb
legînd ispita noptii
de strigătul zilei
dar pasii vostri
pasii vostri unde sînt?
din sictirul lumii voi năpusti
sederea în istmul ideii să pricep frumusetea
vesnică iluzie – crin de cenusă
adormit pe spaima clipei
ne stim putin
cu depărtarea plecărilor
din care ne întoarcem, obositi
acasă
gîndul nerostit de teama de ecou
e-o iarnă care a muscat
zăpezile din suflet
dar urmele voastre
urmele voastre unde sînt?
somnambuli
împodobind orele cu plăceri
făclii stinse într-un
altar al galopului vostru
mut
prin veri, prin toamne si prin ierni
spre solzii unei primăveri
niciodată zărite
somnambuli
cutreierînd cu mîna-ntinsă
spre potirul căldutelor culcusuri
cetatea mamă
pe toti ne va-nghiti
peste viori cad si se sparg
crizanteme
si eu trec –
viu ori fictiv – prin noaptea lichidă
pe cruci brusc dansează uitarea
dar e timpul, treziti-vă!
trebuie să luati somniferul...
al patrulea mag
spală-ti fata cînd privesti
oglinda
curăt-o cu mir
de chipurile ce-au întristat-o
înaintea ta
ar putea să-ti inunde nefast
albia drumului
măturînd insomnii prin cetate
vei arunca în soaptă
verbul ce cheamă înziuarea
sperînd
să alungi tristele vise
din oameni si cîini – fusuri vii
torcîndu-si fericirea-n plictisuri
nu te grăbi
ai răbdarea pietrei de-a fi
zid
dorul semintei ce calcă
spre rod cînd lumina urcă
în rouă
atunci vei sti cum te dor
pietrele drumului tău
în toamnă tîrzie numai
cenusa
fi-va martorul viu al durerii
poate un rîu va veni
să-ti sărute zîmbetul obosit
de
aur, smirnă si tămîie
si nimeni niciodată
nimeni
nu va bănui
nici clopotele, nici vîntul
că drumul a primit în carne semnul
celui
de-al patrulea mag
