pelerin permanent
în labirintul oglinzii
obosind cu trecerea mea
prin cetate
limfa zilei
mã reped sã-nteleg
rãspunsuri
de pe fete ce îsi devorã clipa

ce tulbure se scurge
ceara de pe chipuri
tristetea urcã-n muguri
rîsete sparte
si artãgoase igrasii verbale
mã înconjoarã sferic

nu, nu acesta e sensul dorit, nu
nu aceasta e sarea din dragoste

ce întîmplare sã cauti
legãtura desãvîrsirii
numind-o iubire
ce întîmplare sã existi
ce curaj sã privesti
cum se adapã moartea
unde viata poposeste în lemn uscat
ce întîmplare trupurile acestea
locuite zi si noapte de singurãtãti
locuite de poftã fãrã minte
de mînie fãrã judecatã
locuite de nãluciri pripite
eliberînd demonii
în preablînda carcasã a îngerului

pãcatele lor defilînd
coplesitor în alaiuri
de gesturi si vorbe îmi îngheatã
strigãtul
într-o victorie fãrã lauri

mã roade viermele gînd
cã aripi n-am ca frunza
ce primãvarã dãruieste copacului

eternitatea ar fi
mai aproape c-o secundã
si pentru cersetorul
pe care-l mîngîi c-o vodcã
si pentru contele fluture
ce-si etaleazã parfumul
galopînd fãrã nechezat
în silentiozitatea mercedesului
...si poate si pentru mine
dar...

O,
de mi-ar fi fost Socrate tatãl!