GRUPAREA LITERARĂ SEMENICUL
Vasile PROCA
În luna mai a anului trecut, primeam de la poetul Ion Chichere un plic.
Deasupra stampilei postei din Resita era scris, cu pastă albastră, 0,50 grame.
Plicul continea poeme, pe care, imediat, le-am si publicat în revista „Poezia” nr. 2/2004. Si cîtă poezie contineau cele 50 de grame! Desigur, precizarea mea e o deturnare în absurdul situatiei. Spune poetul: „eu nu mai scriu cuvîntul/ îi schimb/ soarta”, trăind altfel pentru cînd va fi pămîntul altui cer.
Cum absurdă va fi si vestea primită că Noaptea, da, Noaptea din data de 13/14 septembrie 2004 a suferit un infarct si că el, poetul Ion Chichere, a trecut proba iubirii. O iubire fără limite, pentru eternitate. El spune: „Poate că moartea/ este o erată a somnului/ partea de vis/ pe care o uităm dimineata/ am apucat să scriu/ pe fata de masă,/ apoi beat mort am adormit/ si am visat un motor de tăiat lemne/ într-o biserică goală/ si pe mine cu un sort de piele/ plin de rumegus alb/ făcînd semne cu mîna” (Erată).
E un refugiu în el însusi: acolo decupînd imagini alcătuite din manifestările fiintei, ce are nevoie de o împăcare a contrariilor, salvîndu-l existential.
În acest sens, citabile sînt aprecierile criticului literar Gheorghe Grigurcu: „Ion Chichere dinamitează «marginile» ce-l împresoară dureros, oferindu-ne, cu satisfactie candidă de poet autentic, o furie de explozii în lant” („România literară”, nr. 46/2003).
Poetul a auzit viata cu tăcerile ei, grele de iubire. Lui i s-au deschis sensurile tăcerii, cînd misterul Noptii i-a cuprins întreaga lume ce purta chipul mortii. Iată, fără să-mi dau seama, m-am strecurat în moartea poetului Ion Chichere.
Si ce repetă el cu gura lui pămîntoasă? Repetă cuvintele pe care le-a spus mai demult, în două scrisori. În prima zice asa: „Cum veti vedea, tinerii poeti resiteni, grupati în jurul Cenaclului Casei de Cultură din Resita, ilustrează cu succes sintagma de baroc bănătean. Manifestîndu-se liber, uneori chiar violent (desigur, în poezia pe care o scriu), ei nu «pactizează» cu latura comodă a poeziei cuminti, calofile, ci se deschid înspre multiple căi de explorare lirică; de la filonul folkloric pînă la «expresionismul» citadin, de la poezia de dragoste pînă la lirismul meditativ. Axate pe simbol si vers memorabil, poeziile lor sînt o respirare liberă într-un oras apăsat de probleme sociale”.
Acum privesc un prezent care arată ca o magazie de vechituri si îl văd pe poet îmbrăcat într-un sort de cuvinte, plin de rumegusul noptilor si făcîndu-ne cu mîna, cea care a scris si a doua scrisoare. Să-l cităm: „Vă rog frumos să îi publicati, ei chiar cred în Poezie, si, cum bine stiti, cam asta e Poetul. Poate că Poezia este invers proportională cu PIB-ul, nu-i asa?” Asa e: cuvîntul tău e o concentrare maximă de sens.
Poetul acesta, Ion Chichere, a ars toată viata. A ars tăcut. În acest moment, la lumina tăcerii lui, chem aceste nume pentru a-i cinsti memoria. Nu vreau să-l strig, pentru că ar dispărea tăcerea spiritului poetului: „Doamne Dumnezeule, fii tu sensul cuvintelor mele/ acum cînd ele plutesc pe apele gîndului/ ca albe coji de ouă…”
Si Alexandra Lită, si Maria-Dolores Matias, si Gabriela Gergely, si Alexandra Gorghiu, si Eugen Bucur, si Ovidiu Gligu, si Adrian Iovan, dar si altii fac parte din gruparea literară Semenicul.
Folosindu-ne de aprecierile criticului literar Gabriel Cosoveanu, vom încheia prezentarea tinerilor poeti resiteni, rugîndu-vă să-i cititi si rugîndu-i să trimită poeme, la fel de frumoase, redactiei revistei Poezia: „Sound-ul cenaclistilor de la Semenicul, fortînd putin generalizant, are un ce grav, se află în proximitatea trăirii totale”.
Multumim criticului craiovean pentru că ne-a înlesnit această iesire din text.
P.S. Cînd revista era gata de tipar, scriitorul Liviu Papuc îmi aduce antologia de versuri Sala albastră doi a Cenaclului literar „Semenicul”. „Unii debutează în acest volum, altii «recidivează», cîtiva au publicat volume individuale, cu totii se bucură să fie împreună. Cu sigurantă, toti scriu poezie. Sala albastră e încă un tărîm fermecat. Cu sperantă, pentru foarte multă vreme de acum înainte…” (Gheorghe Jurma). Iată numele tinerilor poeti: Iuliana Barbu, Adrian Iovanm Ana Maria Bortis, R.H. Daria, Alexandru Diniasi, Andreea Drăgoescu-Iovan, Monica Hava si Alexandra Gheorghiu, Octavia Sandu, Oana Raluca Topală, Valeriu Visan, Mihaela Voinescu. (V.P.).
În luna mai a anului trecut, primeam de la poetul Ion Chichere un plic.
Deasupra stampilei postei din Resita era scris, cu pastă albastră, 0,50 grame.
Plicul continea poeme, pe care, imediat, le-am si publicat în revista „Poezia” nr. 2/2004. Si cîtă poezie contineau cele 50 de grame! Desigur, precizarea mea e o deturnare în absurdul situatiei. Spune poetul: „eu nu mai scriu cuvîntul/ îi schimb/ soarta”, trăind altfel pentru cînd va fi pămîntul altui cer.
Cum absurdă va fi si vestea primită că Noaptea, da, Noaptea din data de 13/14 septembrie 2004 a suferit un infarct si că el, poetul Ion Chichere, a trecut proba iubirii. O iubire fără limite, pentru eternitate. El spune: „Poate că moartea/ este o erată a somnului/ partea de vis/ pe care o uităm dimineata/ am apucat să scriu/ pe fata de masă,/ apoi beat mort am adormit/ si am visat un motor de tăiat lemne/ într-o biserică goală/ si pe mine cu un sort de piele/ plin de rumegus alb/ făcînd semne cu mîna” (Erată).
E un refugiu în el însusi: acolo decupînd imagini alcătuite din manifestările fiintei, ce are nevoie de o împăcare a contrariilor, salvîndu-l existential.
În acest sens, citabile sînt aprecierile criticului literar Gheorghe Grigurcu: „Ion Chichere dinamitează «marginile» ce-l împresoară dureros, oferindu-ne, cu satisfactie candidă de poet autentic, o furie de explozii în lant” („România literară”, nr. 46/2003).
Poetul a auzit viata cu tăcerile ei, grele de iubire. Lui i s-au deschis sensurile tăcerii, cînd misterul Noptii i-a cuprins întreaga lume ce purta chipul mortii. Iată, fără să-mi dau seama, m-am strecurat în moartea poetului Ion Chichere.
Si ce repetă el cu gura lui pămîntoasă? Repetă cuvintele pe care le-a spus mai demult, în două scrisori. În prima zice asa: „Cum veti vedea, tinerii poeti resiteni, grupati în jurul Cenaclului Casei de Cultură din Resita, ilustrează cu succes sintagma de baroc bănătean. Manifestîndu-se liber, uneori chiar violent (desigur, în poezia pe care o scriu), ei nu «pactizează» cu latura comodă a poeziei cuminti, calofile, ci se deschid înspre multiple căi de explorare lirică; de la filonul folkloric pînă la «expresionismul» citadin, de la poezia de dragoste pînă la lirismul meditativ. Axate pe simbol si vers memorabil, poeziile lor sînt o respirare liberă într-un oras apăsat de probleme sociale”.
Acum privesc un prezent care arată ca o magazie de vechituri si îl văd pe poet îmbrăcat într-un sort de cuvinte, plin de rumegusul noptilor si făcîndu-ne cu mîna, cea care a scris si a doua scrisoare. Să-l cităm: „Vă rog frumos să îi publicati, ei chiar cred în Poezie, si, cum bine stiti, cam asta e Poetul. Poate că Poezia este invers proportională cu PIB-ul, nu-i asa?” Asa e: cuvîntul tău e o concentrare maximă de sens.
Poetul acesta, Ion Chichere, a ars toată viata. A ars tăcut. În acest moment, la lumina tăcerii lui, chem aceste nume pentru a-i cinsti memoria. Nu vreau să-l strig, pentru că ar dispărea tăcerea spiritului poetului: „Doamne Dumnezeule, fii tu sensul cuvintelor mele/ acum cînd ele plutesc pe apele gîndului/ ca albe coji de ouă…”
Si Alexandra Lită, si Maria-Dolores Matias, si Gabriela Gergely, si Alexandra Gorghiu, si Eugen Bucur, si Ovidiu Gligu, si Adrian Iovan, dar si altii fac parte din gruparea literară Semenicul.
Folosindu-ne de aprecierile criticului literar Gabriel Cosoveanu, vom încheia prezentarea tinerilor poeti resiteni, rugîndu-vă să-i cititi si rugîndu-i să trimită poeme, la fel de frumoase, redactiei revistei Poezia: „Sound-ul cenaclistilor de la Semenicul, fortînd putin generalizant, are un ce grav, se află în proximitatea trăirii totale”.
Multumim criticului craiovean pentru că ne-a înlesnit această iesire din text.
P.S. Cînd revista era gata de tipar, scriitorul Liviu Papuc îmi aduce antologia de versuri Sala albastră doi a Cenaclului literar „Semenicul”. „Unii debutează în acest volum, altii «recidivează», cîtiva au publicat volume individuale, cu totii se bucură să fie împreună. Cu sigurantă, toti scriu poezie. Sala albastră e încă un tărîm fermecat. Cu sperantă, pentru foarte multă vreme de acum înainte…” (Gheorghe Jurma). Iată numele tinerilor poeti: Iuliana Barbu, Adrian Iovanm Ana Maria Bortis, R.H. Daria, Alexandru Diniasi, Andreea Drăgoescu-Iovan, Monica Hava si Alexandra Gheorghiu, Octavia Sandu, Oana Raluca Topală, Valeriu Visan, Mihaela Voinescu. (V.P.).
